Minima ruralia

Ţara arde, ţopârlanul prosperă

Mihai — Fri, 30 Mar 2012 18:11:50 +0000

Ţopârlănimea română (că de ţărănime nu mai poate fi vorba) a descoperit o nouă sursă de câştig. Îşi vinde animalele, care oricum dau prea mult de lucru, îşi lasă fâneţele necosite, dar încasează în continuare subvenţia de la APIA pentru terenul agricol respectiv. Ajungem astfel în situaţia de a importa lapte din Germania.
Ca să nu bată prea tare la ochi faptul că fâneţele declarate sunt pe cale să se transforme în pădure, aceste suprafeţe sunt incendiate de două ori pe an: primăvara şi toamna. Autorităţile locale sunt la curent, dar nu prea se implică, cu toate că adesea ard chiar clădiri sau păduri întregi. Între localităţile Gilău şi Căpuş privesc de fiecare dată fascinat cum arde un stâlp telefonic de lemn, care după vreo două ore se stinge de la sine. De trei ani tot mai rezistă. În ţara asta ajungi să te bucuri şi de cel mai mărunte semne bune. Cum ar fi şi muşuroiul de furnici care scapă de foc, spre deosebire de gardul celui care a pus focul.

Cerc vicios

Paul — Mon, 05 Mar 2012 16:15:38 +0000

Despre încercarea de neînţeles de a înţelege inteligenţa umană cu ajutorul inteligenţei umane

Armate întregi de savanţi au cercetat secole de-a rândul modul de funcţionare al inteligenţei umane. Au fost propuse nenumărate modele, care, unul după celălat, s-au dovedit a fi doar cazuri speciale, cu valabilitate restrânsă şi care au fost înlocuite cu modele din ce în ce mai rafinate şi mai generalizate.
Şi apoi s-a întâmplat. Cam 3.000.000 de neuroni din creierul unui cercetător înzestrat, care erau poziţionaţi în formă de suzetă, au stabilit o conexiune multiplă cu totul neaşteptată. A făcut clic! şi înţeleptul cercetător a postulat modelul ultimativ, care putea să descrie în cele mai mici detalii şi fără nici un fel de contradicţii totalitatea funcţiilor creierului uman.
Excepţie făcând, bineînţeles, suzeta şi modul său de funcţionare, care a dus la neaşteptatul clic şi la această reprezentare genială.

Găsiţi la nevoie aceasă platitudine în germană aici

À propos

Paul — Fri, 02 Mar 2012 12:40:55 +0000

Cel care se consideră norocos când nu ştiu ce zei îl lasă să se joace la picioarele lor, este un neghiob. Va trebui să le îndure nu numai duhoarea, ci, mai devreme sau mai târziu, şi loviturile.
Pentru că omul îşi făureşte întotdeauna zeii după chipul şi asemănarea sa.

Găsiţi această platitudine în germană aici.

The Bach Family

Mihai — Thu, 01 Mar 2012 11:31:09 +0000

Marţi dimineaţa, înainte de a începe conferinţa, partenerul meu de cooperare din Graz mă întreabă dacă nu am chef să merg seara la un concert de muzică clasică. Amator înrăit de jazz-rock cum sunt, nu prea îmi dădea inima ghes. Ştiam însă că soţia sa cântă în orchestră la flaut, aşa că-mi venea cam greu să refuz. Am aruncat o privire fugitivă pe program, am văzut 6 simfonii de Bach şi am răspuns „da, cu multă plăcere“, după care el a comandat telefonic biletele.

După aproape 10 ore de şedinţă, cu gâtul aproape ţeapăn de atâta zgâit la ecranul de proiecţie, m-am schimbat la repezeală înainte de a mă lua el cu maşina. Biletele fiind în rândul trei chiar în marginea din dreapta, martiriul gâtului meu continuă.
La prezentarea programului de către directorul orchestrei şi dirijor, rămân cu gura căscată. Aflu că doar una din simfonii a fost compusă de Johann Sebastian Bach, celelate cinci de către doi dintre cei douăzeci(!) de copii ai săi. Mă uit mai cu atenţie pe program, aşa e. Dirijorul catalan Jordi Savall (care vorbeşte o germană extrem de simpatică) este cunoscut în toată lumea ca unul care dezgroapă muzică uitată. (Între noi fie vorba: din partea mea putea să rămână îngropată!)
După concert l-am invitat pe partener împreună cu soţia la un restaurant. Voiam să mă revanşez un pic, un bilet costă totuşi 44 €. Mai aflu că orchestra din Graz a fost în turneu în România prin Constanţa, Craiova şi Bucureşti. Soţia a rămas foarte impresionată de publicul şi arhitectura din Bucureşti.
M-am întors la hotel bântuit de gânduri. Orchestra mare din Graz susţine acasă două concerte pe lună, cu săli arhipline. Aş vrea să văd asta şi la Cluj, oraş care, ca mărime şi pretenţii, poate să fie comparat cu Graz. Dar dacă numai în orchestra mare din Graz sunt trei români, atunci mă întreb câţi or mai fi rămas în total. Oare mai ajung pentru o orchestră mai micuţă?
Mă duce gândul şi la Bucureşti, unde am făcut în ‘71 un serviciu militar ca la pension, nimerind dintr-un motiv cu totul de neînţeles printre nenumăraţi fii de generali şi alţi mari mahări. Ultima dată am ajuns în capitală în decembrie ‘89, când toţi chelnerii şi şoferii de taxi se lăudau cum au prins şi dezarmat ei cu mânuţa lor câte un terorist îmbrăcat în negru.
Cine ştie, poate o să mai merg totuşi cândva la Bucureşti. M-ar interesa dosarul meu şi al familiei mele din arhivele securităţii, dacă o mai fi existând. Şi m-ar interesa să văd ce a mai rămas din oraş, dacă mai are farmecul său de pe vremuri.

Iarnă, domnule! Să nu dai un câine afară din casă!

Mihai — Wed, 29 Feb 2012 14:25:25 +0000

Câinii noştri dorm oricum în casă. Ba uneori se mai strecoară noaptea câte unul şi în pat, de sperie pisica…

Dumnezeu’ şi cenepeu’

Mihai — Fri, 24 Feb 2012 06:53:18 +0000

Piesă de panaramă în multe acte şi 8 scene.

Personajele (în ordinea apariţiei)
FUNCŢIONARA: de la o filială mai mărginaşă a unei bănci
MIHAI: adică eu
VERA: soţia lui Mihai, nemţoaică veritabilă
TRIO APA: trei funcţionare de la Regia Apelor, care vorbesc în cor
POLIŢISTUL: de la Poliţia Rutieră
COMPATRIOTUL OACHEŞ: posesor de Landcruiser, pantaloni strâmţi, jachetă, pălărie cu boruri mari, mustaţă pe oală, toate negre
POLIŢISTA: de la serviciul imigrări
ANGAJATUL: de la trezorerie
DUMNEZEU: apare în România exclusiv în înjurături, vezi titlul
CENEPEUL: grăsun inofensiv
TELEFONUL: un telefon

Scena 1
Decorul arată interiorul unei filiale de bancă mai mici. În fundal, două ghişee „Casa Valută” şi „Casa Lei”. În prim plan, o masă de scris la care lucrează Funcţionara de bancă. În faţa biroului, pe scaunul pentru vizitatori, şade Mihai, care îşi deschide un cont la bancă în România.

FUNCŢIONARA (se uită la buletinul lui Mihai, pe care-l întoarce pe toate părţile): Da adresa unde-i?
MIHAI: Pe spate.
FUNCŢIONARA (tastează literă cu literă după metoda vulturească; degetul arătător descrie cercuri în aer, apoi fixează ţinta şi după asta se năpusteşte în jos): Emis de cine?
MIHAI: Tot pe spate, mai jos. Verbandsgemeindeverwaltung Lingenfeld.
FUNCŢIONARA (silabisind): A_u_to_ri_tă_ţi_le ger_mane. Şi cenepeul care-i?
MIHAI: CNP nu există în Germania. România e singura ţară din UE care are CNP.
FUNCŢIONARA (jignită): Da’ mie mi-l cere.
MIHAI: Puneţi numărul buletinului, alt număr nu este.
FUNCŢIONARA (şi mai jignită): N-ajunge. Lipsesc două cifre. Nu mi-l ia.
MIHAI: Puneţi doi de zero.
FUNCŢIONARA DE BANCĂ: Uite că mi l-a luat!

====Cortina===

Scena 2
Decorul arată o sufragerie. Vera şi Mihai stau la masă şi beau cafea. Următorul dialog are loc în limba suedeză, deoarece spectatorul român asociază mai degrabă sunetul acestei limbi cu germana, decât germana însăşi. Dacă există dificultăţi în găsirea unor actori care să vorbească suedeza, se poate însă face uz şi de germană.

VERA: Ce este asta, cenepeul?
MIHAI: Codul numeric personal, CNP cenepe.
VERA: Dar toată lumea spune cenepeul.
MIHAI: Asta-i forma articulată. În română, articolul hotărât se pune la sfârşitul cuvântului.
VERA: Cum adică, la sfârşit?
MIHAI: Foarte simplu. Dacă foloseşti articolul nehotărât, spui în germană „un om”, cu articolul nehotărât în faţă. În româneşte este la fel, tot în faţă „un om”. Dar dacă tu spui în germană „omul”, deci cu articolol hotărât în faţă, în româneşte se pune articolul la urmă, „omul.” Asta-i toată deosebirea.
VERA: Nu înţeleg.
MIHAI: Las’ că-ţi explic altădată. Da’ cine te-a întrebat de cenepeu?
VERA: Uite acuma ai spus cenepeu. Asta ce mai e?
MIHAI: Pardon. Cenepe. Cine te-a întrebat?
VERA: Când am cumpărat maşina de spălat. I-am zis ce mi-ai spus tu, l-a întrebat pe şeful lui şi s-a aranjat.

====Cortina===

Scena 3
Aceeaşi sufragerie. La masă se află Vera, Mihai şi Trio Apa, beau cafea şi se pregătesc pentru semnarea „Contractului de Furnizare/Prestare a Serviciului de Aprovizionare cu Apă şi de Canalizare” .

MIHAI: Eu tot nu înţeleg de ce n-a putut să semneze soţia mea săptămâna trecută. La alţii, care lipseau de-acasă, au semnat chiar vecinii.
TRIO APA (în cor): Păi nu se poate fără cenepeu, că am întrebat, şi soţia n-are. Da vecinii aveau.
MIHAI: Da nici eu n-am.
TRIO APA (în cor): Da dumneavoastră sunteţi titularu, şi la ăla nu trebe musai!

====Cortina===

Scena 4
O hală de vreo 6×12 m în care se află 8 ghişee şi cam 50 de persoane, în cadrul Poliţiei Rutiere. Din tavan picură apă şi nişte fulgi albicioşi care seamănă cu silitra. În faţa unui ghişeu, Mihai. În spatele ghişeului, poliţistul rutier.

POLIŢISTUL RUTIER (jovial, înapoind un dosar): Păi vă mai trebuie o droaie de acte, uite-aici lista. Dar în primul rând trebuie să vă faceţi reşedinţa, ca să aveţi cenepeu. Fără cenepeu nu se poate face nimic. Apoi v-aş recomanda să faceţi întâi o înmatriculare provizorie, că-s multe umblături şi toată povestea durează.
MIHAI: iese pe tăcute.

====Cortina===

Scena 5
Locul de parcare din faţa poliţiei rutiere, plin de maşini parcate care mai decare aiurea. În cazul în care va fi dificil să se plaseze pe scenă maşini adevărate, acestea pot fi înlocuite cu cutii de carton pentru pantofi.

COMPATRIOTUL OACHEŞ (coborând din Landcruiser, care poate să fie tot o cutie de carton pentru pantofi, pe care să scrie doar „Landcruiser”, vezi mai sus): Nu vinzi maşina, domnu, că tăt n-ai acte la ea?
MIHAI: se urcă pe tăcute într-o maşină ceva mai mică, pe care nu scrie nimic.

====Cortina===

Scena 6
Sediul Departamentului pentru Imigraţie al Poliţiei, o cămăruţă mică, în care se află o tejghea ca de bar, două scaune şi o cameră de luat vederi. O uşă dă afară, ceealaltă în biroul şefului. Poliţista se găseşte în spatele tejghelei, Vera şi Mihai în faţă.

POLIŢISTA: Ia să vedem actele. Aţi completat formularul? Bine, la doamna este în ordine. Dar dumneavoastră nu sunteţi cetăţean român?
MIHAI: Ba da, dar n-am încă toate actele necesare pentru acte. De aceea am vrut să-mi fac mai întâi reşedinţa.
POLIŢISTA (tastează datele, consultă monitorul şi înapoiază dosarul lui Mihai): Păi asta nu merge, degeaba vă iau actele, că vi se respinge cererea. Sunteţi trecut în baza noastră de date ca cetăţen român.
VERA (după ce i se înmânează o hârtiuţă, pe româneşte): Eu acuma sunt mai mult român decât tu. Eu am cenepe.

====Cortina===

Scena 7
Sediul Trezoreriei dintr-un orăşel ardelean. Un birou cu patru mese de scris, dintre care doar una este ocupată. Mihai vrea să plătească taxa de poluare, acesta fiind ultimul lucru care-i mai lipseşte pentru înmatricularea maşinii. Stă aşezat pe scaunul pentru vizitatori şi-şi ţine geanta cu acte pe genunchi.

ANGAJATUL DE LA TREZORERIE (bine dispus): Hai că la mine mere repede. În maxim juma’ de oră vă spui cât aveţi de plătit.
MIHAI: Da nu plătesc aici?
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Păi nu, jos la casă, dacă o mai fi deschis. Să vedem actele. Îhâm. Da buletinu’ lu’ doamna unde-i?
MIHAI: La ea în Germania, că-i trebuie. Dar eu am procură.
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Procura ca procura, da’ mie-mi trebe cenepeu.
MIHAI: Aici scrie cenepeul, pe certificatul de înregistrare. Asta-i dovada că-i rezident în România.
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: No bine, să videm dacă mere. No uită-te şi dumneata, l-am băgat, da nu-i în baza noastă de date.
MIHAI: Păi cum n-o să fie? Ăsta-i un cenepeu eliberat de autorităţile române!
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Io vă cred, da dacă nu l-o băgat în baza de date? Câteodată trec şi tri luni până-l bagă! Mereţi napoi la Cluj şi urjentaţi.

====Cortina===

Scena 8
Decorul prezintă un birou obişnuit dintr-o instituţie românească obişnuită. În fundal, o sobă de teracotă şi o casă de bani care pare făcută din tablă, vopsită în verde. Pe jos, linoleum ros şi rupt în mai multe locuri. Masa de scris este plină de resturi de mâncare, se văd hârtii de împachetat mezeluri, pieliţe de salam, bucăţi de pâine, un borcănel cu muştar, câteva păhărele de ţuică. Pe o măsuţă mai mică, monitorul şi tastatura unui calculator aşezat pe duşumea. Cenepeul poartă un tricou cu inscripţia CNP pe piept, care i se ridică un pic pe burtică, şi stă rezimat de spătarul fotoliului, cu capul pe spetează şi cu picioarele întinse sub birou.

TELEFONUL: sună.
CENEPEUL: râgâie.
TELEFONUL: sună în continuare.
CENEPEUL: îşi suge un dinte.
TELEFONUL: sună în continuare.
CENEPEUL: scoate o sticlă din birou, îşi toarnă un păhărel de ţuică, îl bea şi oftează.
TELEFONUL: încetează să mai sune.
CENEPEUL (ridică receptorul şi formează un număr din două cifre): Firuţă, nu mai da drumu’ la nime-n lontru, că io am de lucru. Zî şi tu că am conferinţă de-aia video sau cum îi zîce.

====Cortina===

Pseudoştiinţă periculoasă

Mihai — Tue, 21 Feb 2012 06:47:57 +0000

Astfel este calificată Noua Medicină German(ic)ă în toate ţările dezvoltate de pe lume, deoarece se consideră că ar constitui un pericol pentru viaţa pacienţilor. Medicii care o aplică sunt pasibili de urmărire penală.
Pentru mai multe informaţii vezi articolele respective din Wikipedia în germană, engleză, franceză, italiană şi spaniolă.

Am încercat să postez un comentariu cu conţinutul de mai sus la articolul apărut în Eco Life. N-am reuşit nici cu cod html, nici fără. Oare de ce?

Update 22.02.2012
Vezi şi articolul “Tödliche Heilung”

Rezultatele concursului surpriză „Inteligenţa social-competitivă online”

Mihai — Mon, 20 Feb 2012 05:34:47 +0000

(Dacă se întâmplă cumva să vă miraţi de ce nu aţi auzit până acum de acest concurs, atunci vă rog să recitiţi titlul acestui articol cu mai multă atenţie.)

Premiile la cele zece categorii (SURPRIZĂ! SURPRIZĂ!) au fost decernate de către un juriu alcătuit din Leni (pisica noastră) şi mine, după metoda felinatorie (scărpinătură + umblătură pe tastatură), şi pot fi ridicate de către fericiţii câştigători de la redacţia noastră în orice zi de post.

Cel mai suspect concurs: trombon.ro
Cel mai tâmpit concurs: pensiuni-vile.ro
Cel mai mincinos concurs: groparu.ro
Cel mai periculos concurs: cemerita.ro
Cel mai scurt concurs: polimedia.us/trilema
Cel mai fericit concurs (de împrejurări): Retardel se retrage
Cele mai scabroase premii la un concurs: colegii.cc
Cea mai tâmpită prezentare de concurs: piticu.ro
Cea mai neruşinată prezentare de concurs: arhiblog.ro
Cele mai multe concursuri simultane: blogatu.ro

PS
Poate îi anunţă dracului cineva pe câştigători, că eu n-am nici un chef.

Ghemuit, ca ariciul

Paul — Sun, 19 Feb 2012 13:13:23 +0000

Într-un mic orăşel german, un tanc american a turtit şirul de stâlpi metalici de la marginea trotuarului pe o lungime de aproape cincizeci de metri. Tanchistul nici măcar nu a observat asta, a realizat situaţia abia după o avertizare prin radio. Asta nu-i de mirare. Aţi fost vreodată în interiorul unui tanc? Ai o privelişte la fel de largă ca şi prin gaura cheii.
Şi tu, cititorule? Tocmai priveşti lumea printr-un monitor mititel, care nici măcar nu-ţi oferă vederea în relief. Oare o să iasă bine?

Dacă platitudinile vă sună mai bine în germană, vedeţi aici.

Dezavantajele logicii

Paul — Thu, 16 Feb 2012 13:41:48 +0000

Azi dimineaţa, cu puţin înainte de a mă trezi, am visat că la o masă festivă mi se oferea un pahar de şnaps. Judecând după mărimea paharului trebuie să fi fost o licoare foarte tare, iar culoarea uşor gălbuie trăda o vârstă respectabilă.
Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost că ar trebui să mă grăbesc şi să-l beau repede, până nu mă trezesc. Pentru că, asta îmi era foarte clar, după aceea ar fi fost prea târziu.
Al doilea gând a fost constatarea un pic surprinzătoare, dar totuşi liniştitoare, că după cum se pare, pe mine capacitatea de a gândi raţional şi judecata sănătoasă nu mă părăsesc nici măcar în somn.
Bucurându-mă de asta, m-am trezit din păcate şi am ratat şnapsul, care, de asta sunt absolut sigur, ar fi avut un gust fantastic.

Dacă cineva crede că platitudinile sună mai bine în germană, n-are decât să se uite aici.