Skip to content

Viaţa în oglindă

După o ruptură de ligamente la umărul drept şi operaţia de rigoare, trebuie să sprijin braţul drept pe o orteză de mărimea unui ghiozdan de şcolar, zi şi noapte. Gabaritul mărit mă face să mă lovesc de toate cele, iar faptul că sunt silit să folosesc exclusiv mâna stângă transformă până şi cele mai uşoare acţiuni într-o bâjbâială penibilă. Nopţile sunt un chin, deoarece nu pot dormi decât pe spate: după vreo două ore mă dor toate mădularele înţepenite.
Azi noapte am avut un vis pe potrivă. Se făcea că eram în Japonia şi conduceam maşina pe o stradă, pe care erau parcate maşini de ambele părţi. Într-un scrâşnet oribil de metal pe metal, le loveam când pe unele, când pe altele şi înaintam în zigzag, încercând să evit următoarea coliziune.
Bineînţeles că, după câteva carambolaje, m-am trezit îngrozit, înţelegând faptul că maşina pe care o conduceam reacţiona la comenzile mele exact pe dos…
Am fost de nouă ori în Japonia, dar n-am condus maşina acolo niciodată. Acum ştiu însă, cum ar fi fost.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*