Minima Ruralia

Pe vremea „odiosului dictator” şi a „sinistrei sale soţii” (vă mai amintiţi?), nu prea existau animale domestice libere, pentru că ele nu suportau ordinea. (Cu alte cuvinte: mureau şi oamenii de foame, d-apoi câinii fără stăpân!)
Îndată după revoluţie, libertatea câştigată de oameni a fost acordată cu generozitate şi animalelor: românul liber a devenit die ce în ce mai „liberal”, „eliberând” nu numai câini şi pisici, ci (când tocmai i se terminase fânul) chiar şi cai.
Acu vreo douăzeci de ani, preşedintele de pe atunci al României mergea până acolo încât punea oamenii şi animalele chiar pe aceeaşi treaptă, adresându-i unui reporter cuvintele rămase celebre: „Măi, animalule!”.
Se pare că un interes sporit pentru patrupezi a început să apară chiar şi la sate, puii de câine sunt din ce în ce mai des ţinuţi o vreme ca să se poată juca copii cu ei, şi abia după aceea lăsaţi să moară de foame.