Skip to content

Slatina, vesela

Darius Vâlcov, fost ministru de finanţe, fost primar al municipiului Slatina, ar fi primit drept mită, potrivit actualului primar al aceluiaşi municipiu, suma de două milioane de euro, care i-a fost înmânată, împachetată în pungi de plastic, în mai multe tranşe şi cu mai multe ocazii, printre care şi într-un cimitir.
Asta mă duce la două reflecţii profunde.
Este foarte probabil că versurile de mai jos, care apar într-una dintre versiunile creaţiei populare “Sorcova, vesela”, au emanat din spaţiul cultural slătinez:

Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.

În al doilea rând, sunt aproape sigur că BOR îl va acţiona pe Darius Vâlcov în instanţă pentru folosirea neautorizată a unui cimitir ortodox în scopuri comerciale, cerând o despăgubire morală modică, absolut simbolică. Aşa în jur de vreo 20 de milioane de euro.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura