Prioritate „de stânga”

Nu vă speriaţi, nu mă refer de data asta la PSD cu ai săi Gabriela Fierea, Lingurel Toader, Vasilica Viorica Dăngropi, Sluguţa Vasilescu, Speranţa Clistiru şi, bineînţeles, Ţarul din Alexandria.
Asta din două motive, deşi unul singur ar fi arhisuficient.
În primul rând, PSD este “de stânga” cam la fel de mult cât sunt eu nazist.
În al doilea rând, politica românească mă scârbeşte în aşa hal, încât mi-e o lehamite de moarte doar dacă mă gândesc, necum să mai şi scriu despre asta.
Nu, de data asta mă refer la modul în care înţelege românul regulile de circulaţie într-un sens giratoriu.

M-am tot întrebat care o fi motivul pentru care cam toţi şoferii români circulă în sens giratoriu ca bezmeticii şi-ţi taie calea când ţi-e lumea mai dragă. Îmi spunea unul (pe care-l făcusem bou) că dacă el se află în sensul giratoriu, atunci poate merge unde vrea, că doar are prioritate. Trecea cu vederea, săracul, că şi eu mă aflam tot în sensul giratoriu, deci aveam şi eu prioritate… astfel încât această explicaţie m-a lăsat la fel de nedumerit cum eram şi înainte.
Secretul* l-am aflat mai deunăzi de la un taximetrist clujean care afirma că în sensul giratoriu domneşte prioritatea de stânga. Acest zvon idiot, care se pare că s-a răspândit prin toată şoferimea din ţară, duce, odată crezut, la convingerea că dacă sensul giratoriu are două benzi, cel care circulă pe banda din stânga poate tăia calea oricăruia care se află pe banda din dreapta. Ca să demonstrăm cât de idioată este această concepţie, ajunge să-l cităm pe cunoscutul poliţist on-line Marian Godină:

Cel care schimbă direcția de mers trebuie să se asigure. După cum se vede clar în poză, autoturismul portocaliu e cel care îşi schimbă direcția, pentru a părăsi giratoriul fiind nevoit să treacă de pe banda 2 pe banda 1.
Direcția de deplasare într-un sens giratoriu este un cerc, deci de fiecare dată când ieşi din giratoriu, părăseşti cercul, adică schimbi direcția de mers şi trebuie să te asiguri.

Alte surse de informare mai găsiţi şi aici şi aici.

* Aici descoperim o anumită asemănare între România şi Baskalya : absurdul are şi la noi o explicaţie simplă, care este însă chiar mai absurdă decât faptul în sine…