Skip to content

Preocupări metafizice

În postarea „Şocuri culturale care sună de două ori”, Dan Alexe se eşofează din cauza unor

Snobi afectați au să sară imediat că “apple pie” nu e “ștrudel” și alte asemenea preocupări metafizice, chit că textul nu e despre asta.

Mda. Însă în momentul în care domnia sa traduce din germană „weil es sinnlos ist, darf es sein“ prin „pentru că nu are sens, asta trebuie să se facă” şi este tras în mod politicos de mânecă, cred că nu putem vorbi în mod serios de vreun „snobism afectat” al unei persoane „cu dicţionarul în mână” care nu are nimic mai bun de făcut. Pentru că această traducere defectuoasă deteriorează sensul. Bine, bine, nici acolo textul articolului nu era numai „despre asta”, dar ne poate conduce la nişte nuanţe diferite ale modului în care luăm lucrurile în băşcălie…
Dan Alexe nu este însă la prima „abatere” de acest gen. În articolul „Grecia, datoriile şi germanizarea simbolică a Europei”, el face afirmaţia cel puţin discutabilă:

Mai mult, în unele poze, Wolfgang Schäuble pare a privi spre Varoufakis ca și cum acela ar fi un infractor, sau cel puțin un om de o moralitate dubioasă.
Asta – deoarece pentru germani datoriile sunt o formă de infirmitate și un defect moral.

În primul rând, „der Kotzbrocken (borîtura)” Wolfgang Schäuble priveşte pe oricine, care are altă părere decât el însuşi, ca pe un infractor. Să pui asta pe seama faptului că „Schuld” înseamnă în germană şi „datorie” şi „vină” este însă foarte hazardat. Iar în al doilea rând, a doua propoziţie citată mai sus este de-a dreptul aiuristică. Trăiesc de peste 40 de ani în Germania, sunt căsătorit cu o indigenă, am prieteni germani, dar aşa ceva nu mi-a sărit în ochi niciodată. Sunt convins că, în orice cercuri din Germania aş face această afirmaţie, aş fi răsplătit cu un uriaş hohot de râs. (Între noi fie vorba, eu încadrez această prejudecată într-o categorie similară cu cea, des întâlnită în România, „Roboţii de pe valea Rinului”.)
Hai să despicăm puţin firul de păr în patru.
Ambiguitatea cuvântului „Schuld” este de necontestat, însă argumentele etimologice furnizate de Dan Alexe nu sunt exacte, dar chiar dacă ar fi, ele n-ar fi concludente:

Ba chiar, analiza lexicală și etimologică ne arată că sensul moral și legal este cel mai vechi, precedându-l pe cel de datorie în bani.

DWDS spune cu totul altceva:


[ ] Schuld bezeichnet zunächst eine ‘Verpflichtung oder Leistung’, die einem obliegt, dann speziell die ‘Verpflichtung zu einer Geldzahlung, die aus einem Darlehen erwächst’ und steht sowohl für ‘entliehenes, zurückzuzahlendes Geld’ als auch (vom Gläubiger her gesehen) für ‘verliehenes Geld, Guthaben’. Bereits im Ahd. nimmt Schuld (unter kirchlichem Einfluß) über ‘Verpflichtung zur Buße’ die Bedeutung ‘Missetat, Vergehen, begangenes Unrecht’ an. Daraus entwickelt sich in rechtssprachlicher Verwendung ‘Anklage, Anschuldigung, zur Last gelegtes Verbrechen, Beschuldigung’ (vgl. mhd. schult geben), ‘Ursache, Grund’ (für die Konsequenzen und Folgen eines Vergehens, vgl. mhd. einer sache schulde hān, nhd. Schuld haben an etw., mhd. einem schulde geben, nhd. die Schuld geben).[ ]

 
Sensul originar de „datorie (bănească)” a fost întregit, sub influenţă bisericească, prin cel moral şi legal de „vinovăţie”, care între timp a devenit la fel de răspândit. Biserica a ştiut, dintotdeauna, să ne trezească acest sentiment!
Revenind la Dan Alexe, eu consider că este păcat că este rezistent la orice critică, adeseori refuzând evidenţa faptelor (a fost Germania Federală membru fondator al NATO?) deoarece asta îi diminuează meritele. Merite pe care, incontestabil, le are, atâta timp cât rămâne autentic.
În fine, hai să-l las în pace, o să-mi plimb pe viitor diletantismul prin alte părţi. Are destui comentatori care scriu „Appfel Strudel” sau afirmă că pe vremuri „România, şi nu Siberia, era grânarul Europei”…

PS
Off topic
Acu’ vreo câţiva anişori, o „ştire” sportivă de la TVR se intitula „Zgomot de şenile. Germania a câştigat fără emoţii în faţa Slovaciei”. Zgomot de manele…

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura