Dan Alexe

M-am mai războit cu tot felul de personalităţi româneşti, de la Dorin Tudoran până la Adrian Papahagi. La ultimul dintre cei numiţi am constatat repede că toată agitaţia nu ajută la nimic, deoarece nici măcar zicala ” Unde-i multă minte-i şi multă prostie” nu este aplicabilă. În afară de asta, n-am găsit nici un fel de rezonanţă între convingerile mele şi ale sale, astfel încât a început să mă intereseze din ce în ce mai puţin. Nici pe Dan Alexe nu l-am menajat, după cum se poate constata foarte uşor printr-o căutare pe Minima Ruralia. Îmi ziceam, ca şi în cazul lui Dorin Tudoran, că este păcat de ceea ce are el bun, astfel încât merită să-ţi faci de lucru cu el, chiar dacă din când în când o dă de-a binelea în bară.
Ultima sa ispravă este modul absolut nepermis in care traduce „Une façon de noyer le poisson?”. Ba şi mai rău, în momentul în care este tras de mânecă începe să-şi bată joc de comentatorii care îl contrazic. Iar căţeii care îi dau întotdeauna dreptate, cum ar fi Costin Graur, îi sar în apărare în loc să-l atenţioneze sau măcar să tacă stânjeniţi.
Păcat de el. Din cauza narcisismului său aproape patologic (pe care îl critică la alţii), se va implica în continuare, prin afirmaţii hazardate, în tot felul de discuţii sterile care îi vor pune în umbră talentele de necontestat. În fond, va rămâne pentru totdeauna diletantul înzestrat, care nu se va bucura niciodată de aprecierea generală pe care o aşteaptă, deoarece această aşteptare a sa este total compromisă de megalomanie. Şi de priapism.