Minima Ruralia

Adrian Papahagi reciclează nu demult o postare mai veche în care încadrează putinismul în categoria “stânga naţional-socialistă”. Asta mai treacă-meargă, veţi spune poate, câtă vreme nu se referă la nazismul german. Păi, o face şi pe asta! Chiar dacă nu atât de pe faţă, dar fără echivoc, după cum puteţi citi aici.
Afirmaţia potrivit căreia naţional-socialismul german ar fi fost “de stânga”, întâlnită mai nou nu numai la comentatorii platformei ÎLD, ci chiar şi în cercurile politice conservatoare din Parlamentul European, este o inepţie. Nu poate fi considerată decât ca o încercare de a discredita în mod deliberat curentele de stânga.
Cu toate că principalele deziderate ale “Stângii”, egalitatea în drepturi şi echitatea socială, au fost adesea, în decursul istoriei, pervertite sau chiar trădate, ele au rămas măcar ca idealuri în orice doctrină de stânga. Nici măcar Stalin nu s-a atins pe faţă de ele, cu toate că le-a călcat în picioare cu nonşalanţă.
Naţional-socialismul german a propagat de la bun început şi fără echivoc tocmai contrariul, stigmatizând pături sociale, grupări etnice sau popoare întregi şi chiar legitimând eliminarea lor fizică. Nu se poate concepe, din punct de vedere ideologic, nicio diferenţă mai mare între cele două doctrine decât aceasta. Nazismul german, ca şi fascismul în general, a fost o doctrină de extremă dreaptă.
Tot pe linia denigrării “stângii”, tot ce nu convine din punct de vedere ideologic este asociat de domnia sa, fără nicio justificare, cu marxismul sau calificat cu un altfel de –ism, după cum dovedesc invectivele adresate mai tuturor partidelor, guvernelor şi mişcărilor democratice din Europa şi din SUA: “progresism(=regresism)”, “neomarxism”, “ecomarxism”, “încălzism”, “sexomarxism”, “europenism”, “pompierism”, “relativism”, deconstructivism, “antiortodoxism”, “radicalism”, “infantilism”, “carierism”, “mimetism”, “victimism”, “conformism mic-burghez”, “feminism” şi “genderism”.
(Când se enervează de-a binelea, Adrian Papahagi uită de buna creştere care i-a fost dată sau de a sa “superioritate genealogică” şi se coboară la nivelul unor “tanti pungă de plastic și nea ciorapi în sandale”, ca să “cureţe haznaua”.) Iar când i se termină epitetele simple, mitraliază cu combinaţii nu mai puţin pline de fiere: atac la masculinitate, poliția gândirii, terorism intelectual, culpabilizare ideologică (deci selectivă), cenzură & cancel culture, newspeak corect politic, redefinire forțată a umanului, conformism punitiv, resentiment normativ, revizionism istoric și cultural, voma marxisto-lacanian-foucauldiană, mafiot-confiscator, plângăcios-resentimentar, ideologic-totalitar, păgân-panteist şi kafkian-orwellian.
Am încercat, la rândul meu, să găsesc ceva, o categorie filosofică, vreun -ism care s-ar potrivi acestei inventivităţi debordante când e vorba de a-ţi denigra adversarul. Singurul lucru care mi-a trecut prin cap a fost “behăism”. Slabă încercare! Sau n-am eu talent, sau îmi lipseşte mie doza de ură viscerală care e necesară pentru a atinge aceste culmi de creaţie.

Paul Dragoş Aligică (numit de mine Alergică) devine de-a dreptul isteric şi uită de principiul care i-a adus porecla de aluzionist, adică acela de a evita cu orice preţ să spună lucrurilor pe nume. (Principiu care i-a adus o oarecare notorietate, cei care nu-l înţelegeau şi, din acest motiv, îl chiar credeau inteligent, erau foarte numeroşi.) După ce la început s-a războit direct doar cu ÎLD şi intelectualii aşa zisei Drepte româneşti, pe care eu nu-i apăr câtuşi de puţin, (Papahagi, Baconschi, Bănescu), acuma iată că îl atacă direct pe Andrei Cornea:

[ ]Totul s-a schimbat insa cu ocazia pandemiei. Atunci domnia sa s-a manifestat ca unul dintre cei mai agresivi si vocali sustinatori intelectuali ai unor masuri nestiintifice, anti-constitutionale, ineficiente si abuzive.[ ]

Adică, concret, purtatul măştii şi vaccinarea.

[ ]Si cand criza din Ucraina s-a tranformat in razboi si cand din nou, am refuzat sa ma aliniez la modul neprofesionist, isteric si auto-promovant in care cam aceiasi vectori de opinie se manifestau acum cu un zel dubios, o parte dintre acestia au ales sa nu mai astepte si sa atace in haita.[ ]

Uite cum subconştientul duce la un eufemism aproape genial: “criza din Ucraina s-a transformat în război”, care mai că atinge perfecţiunea “solidarităţii flexibile” a lui Viktor Orban.

Paul Dragoş Aligică, cu ale dvs argumente de liceean mediocru, cu a dvs retorică de ISE ceauşist şi cu al dvs stil de gazetă de perete, i-aţi ajunge lui Andrei Cornea cel mult până la genunchi, chiar dacă acesta ar fi batracian, ceea ce nu e cazul…