Skip to content

Cum o traducem pe Herta Müller: un fel de bilanţ

Lejeritatea diletantului nu poate compensa lipsa profesionismului, spun profesioniştii. Dar nu e nicio nevoie, slavă Domnului, spunem noi diletanţii.

În urmă cu vreo 11 ani, am trimis editurii Humanitas Fiction un mesaj prin e-mail prin care îmi exprimam dezaprobarea faţă de traducerea în româneşte a romanelor amintite aici.
Aşa cum mă aşteptam, n-am primit niciun răspuns. După principiul „dacă nu vreau, treaba lor!”, nu mi-am mai bătut capul cu ei.
Dacă aş fi un tip naiv, care n-a avut experienţa de a primi el însuşi sute de mesaje zilnic, aş putea să-mi imaginez că un redactor timid s-ar fi adresat, cu mesajul meu de cititor în mână, şefului său. “Ce faaaace?” ar fi răcnit acesta din urmă, “cititorii să citească, nu să scrie!” (Continued)

Deficienţe de transpunere la traducerea în româneşte a romanului Hertei Müller „Der Fuchs war damals schon der Jäger” de către Nora Iuga

Pentru versiunea românească am folosit „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, Humanitas Fiction 2010, Coordonator serie: Denisa Comănescu, Tehnoredactor: Manuela Măxineanu, Corector: Georgeta-Anca Ionescu, DTP: Emilia Ionaşcu, Carmen Petrescu.
Textul românesc a fost comparat cu originalul în limba germană, pentru care am folosit cartea apărută la editura Fischer Taschenbuch Verlag, 5 Auflage, 2010.
Traducerile proprii ale frazelor pe care le-am oferit (text cursiv) încearcă să redea cât mai exact – adesea literal – sensul textului german, fără să emită pretenţia de a fi elaborate din punct de vedere stilistic.

Concluzii
Numeroasele exemple amintite mai jos duc la constatarea că traducătoarea a ratat, din neglijenţă sau necunoştinţă de cauză, nu numai semnificaţia multor cuvinte simple, dar chiar şi înţelesul unor pasaje întregi. Deosebit de grav ne apare faptul că răstălmăcirea sensului unor expresii colocviale foarte cunoscute în limba germană, cum ar fi „sich durchbeißen” oder „über seinen Schatten springen” duce la formulări de-a dreptul stranii care derutează complet cititorul.
Atât abundenţa, cât şi gravitatea deficienţelor menţionate, sunt după părerea noastră nepermise. (Continued)

Inflaţie

Mihail Neamţu îl desfiinţează (dacă mă întrebaţi pe mine, pe drept; orbul şi Brăila!) pe Klaus Iohannis:

Argumentele unui intelectual: Toate punctele prin care Klaus Iohannis, ‘un Plăvan-Suveran îndepărtat de popor’, s-a transformat în ‘groparul democrației’
Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 03/11/2022 22:37

Articolul este citat aici, unde dl Neamţu ne este prezentat ca:

Unul dintre cei mai mari intelectuali români, despre Klaus Iohannis: ‘Un Plăvan-Suveran îndepărtat de popor’, s-a transformat în ‘groparul democrației’
Analisti / Jurnalisti Politici
04.11.2022
Autor: Cristi Teodorescu

Doamne fereşte şi apără sărmana noastră Ţărişoară de toţi idioţii harnici, români, nemţi, Nemţi sau de alte naţii.

Morga lui Marga

Veţi zice, poate, că titlul conţine un joc de cuvinte ieftin. Sau veţi ajunge, printr-o căutare inteligentă pe google, taman în Liechtenstein. Puteţi zice ce vreţi, trăim doar într-o ţară liberă, dar dacă vă osteniţi să examinaţi mai atent mutra şi comportamentul domnului Andrei Marga, veţi ajunge, poate, să vă schimbaţi părerea. La fel de bine puteţi căuta ce vreţi, pe google sau aiurea, dar cu Liechtenstein nu are domnia sa chiar nimic în comun. Atât doar că pe-acolo se spune „Marga” în loc de „Morga” (adică „Morgen”).
Apologetul caloriferului calcă din nou în străchini, de data aceasta de dimensiuni geopolitice…

Debarcare fără debarcader

Inventivitatea Rusiei putiniste în materie de a se scăpa de persoane nedorite nu are margini. Mai nou se bagă la apă în adevăratul sens al cuvântului.

Muze şi harbuze

Am încetat să mai citesc prin Dilema Veche în momentul în care m-am poticnit de afirmaţia lui Sever Voinescu potrivit căreia teroriştii trebuie combătuţi cu propriile lor arme.
Dar iată că azi ajung, cu totul întâmplător (nu mă întrebaţi cum, habar n-am!), din nou pe-acolo şi îmi sare în ochi titlul atât de spiritual şi poetic “Muze / Gemüse*” al unui „articol” comis de Maria Balabaş, muziciană, jurnalistă radio şi ţărancă benevolă.
L-am citit. După fiecare pasaj îmi puneam repetat întrebarea dacă ceea ce citesc se chiar vrea luat în serios sau este un pamflet scris de o persoană mai puţin înzestrată. Explicaţia titlului (* Numele inițiativei de artă și grădinărit ecologic imaginată de noi, Maria și Vlad, odată cu mutarea la sat) nu a făcut altceva decât să-mi sporească nedumerirea. Şi nici poza care ilustrează textul nu m-a lămurit, ba dimpotrivă! Sunt în continuare indecis.

Judecaţi singuri:
„[ ] Și iată-mă în situația de a avea o casă la sat, între dealuri, de a trăi lîngă o grădină și de a deveni, vrînd-nevrînd, mult mai sensibilă la tot ce se întîmplă în natură. [ ] Din curiozitate și datorită proximității, am început să culeg plante, iar ceaiurile noastre zilnice înseamnă acum și o esențializare a modului în care soțul meu gîndește grădina, nu neapărat din perspectiva eficienței în agricultură, ci urmărind biodiversitatea. [ ] În urmă cu cîteva zile, l-am luat pe băiețelul meu și am mers împreună pe dealuri, în căutare de plante. [ ] Am urcat cu mașina o pantă destul de abruptă, am dat de o turmă de oi, ne-am depărtat de ele, în cele din urmă am oprit mașina în mijlocul cîmpului. [ ] Ascult sunetele cîmpului, bîzîitul gîzelor pe lîngă mine, îmi mai trag cîte-o palmă să nu mă piște goangele, ascult și sunetul palmei lovindu-se de ea însăși, la cîțiva metri mai încolo foșnește pădurea, copilul pornește avaria la mașină. Sînt aici.“
Bine bine, zic, dar de ce?

Mangel / Penurie

Den Russen sind langsam Rizin, Nowitschok und Polonium ausgegangen. Jetzt wird der Fensterwurf praktiziert.

Der erbärmliche Zustand des „Präsidial”krankenhauses in dem Maganow „behandelt” wurde, ist bezeichnend. Die werden wohl das Foto verwechselt haben.

===

Ruşilor li s-au cam terminat rezervele de ricină, novicioc şi poloniu. Acum se practică aruncarea pe fereastră.

Semnificativ este halul în care arată clădirea spitalului „prezidenţial” unde a fost „tratat” Maganov. Or fi greşit poza.

 

 

Ich finde keine Worte / N-am cuvinte

Schon nach meinem ersten Besuch in Japan (es folgten weitere 8, wobei ich darauf ohne Reue hätte verzichten können) habe ich den Schluss gezogen, dass die Japaner einen Sprung in der Schüssel haben: Es reicht nämlich, deren Küche zu geniessen, um vollends im Bilde zu sein. Die Dinge, die ich später über deren Kultur und Bräuche erfahren habe (der Rassismus, der sonderbare Sinn für Humor, das groteske Vertrauen in Technik, pachinko, chindogu, seppuku, tamagochi…), haben nichts anderes gewirkt, als meine Meinung zu bestärken. (Ich bin jedes Mal besonders froh, wenn meine Vorurteile bestätigt werden.)
Hier ist eine Nachricht, die ich gestern erfahren habe: Weil die Einnahmen des japanischen Staates durch die Alkoholsteuer in den letzten Jahren merklich zurückgegangen sind, wird nun von offizieller Seite bei Jugendlichen für den Alkoholkonsum geworben. Selbstverständlich hat eine gesunde Gesellschaft (wie z.B. die deutsche oder rumänische) eine solche Aufforderung nicht nötig…

===

Încă de la prima mea călătorie în Japonia (au mai urmat 8, dar m-aş fi lipsit de ele fără nicio părere de rău) am tras concluzia că japonezii au o doagă lipsă: Ajunge să guşti puţin din bucătăria lor ca să fii pe deplin lămurit. Faptele pe care le-am aflat ulterior despre cultura şi obiceiurile lor (rasismul, straniul simţ al umorului, încrederea grotescă în tehnică, pachinko, chindogu, seppuku, tamagochi…) n-au făcut altceva decât să-mi întărească părerea. (Sunt întotdeauna extrem de mulţumit când mi se confirmă prejudecăţile.)
Iată o ştire aflată ieri: Deoarece veniturile statului japonez provenite din impozitul pe alcool au scăzut în ultimii ani simţitor, oficialităţile fac acum reclamă adresată tineretului pentru consumul de alcool. Bineînţeles că o societate sănătoasă (cum este, de exemplu, cea germană sau românească) nu are nevoie de astfel de îndemnuri…

Kamikaze

Acu vreo jumătate de an am ajuns cumva pe pagina de facebook a prestigioasei publicaţii Kamikaze. Încercând să citesc un articol, am dat click pe imaginea respectivă. În loc de articol, am primit un mesaj în germană care conţinea întrebarea (traducere aproximativă): „Cu ce vă mai putem ajuta?” Am repetat acţiunea, rezultatul a fost acelaşi. Răspunzând la mesajul repectiv, s-a înfiripat spirituala conversaţie redată mai jos. Azi dimineaţa, somnoros cum eram, m-am împiedicat în messenger de ea şi m-am gândit atunci să verific dacă revista mai există sau a ajuns deja la destinaţia asumată prin nume, explodând undeva în teritoriul inamic. M-am liniştit: Kamikaze există în continuare iar eu sunt în continuare blocat.

Remember: Comus