Leguma politică Crin Antonescu, singur(ă) acasă:
[ ]fără o armată pregătită [ ] singur sub focul inamic[ ]
Am început să am acest sentiment după decembrie ’89, când răul unic s-a sfărâmat. Dar cioburile s-au dovedit, concertând frenetic, aproape la fel de rele.
Iar acum, după alegerile prezidenţiale eşuate, spun cu smerenie că Elena Lasconi (de ceilalţi candidaţi nici nu mai vorbesc) nu mi se pare să fie o personalitate demnă de funcţia de Preşedinte. Prea calcă în străchini:
Aveţi tot respectul meu pentru lucrurile măreţe pe care le-aţi făcut. (…) Sunteţi un adevărat lider al poporului, exact ca şi mine.
Asta, dacă ar fi o declaraţie sinceră, ar fi reacţia unei fetişcane de liceu exaltate. Dar, bineînţeles, nu e cazul să vorbim de sinceritate aici, ceea ce e şi bine, şi rău… Penibilul rămâne însă oricum.
Acesta este mesajul de loialitate pe care PSD, prin persoana lui GhiţăMarcel Ciolacu, îl trimite Uniunii Europene.
Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, este mai degrabă un mesaj de josnică linguşire, adresat partidelor „suveraniste” precum şi o îndrumare pentru algătorii proprii în vederea turului doi al prezidenţialelor. La fel ca târfa politică UDMR, PSD a evitat până acum să-şi declare susţinerea la al doilea scrutin (care, mai sperăm încă, va avea totuşi loc, cândva…) Vor spune, probabil, că lasă această hotărâre la latitudinea fiecărui alegător…
Perenitatea lui Caragiale este de-a dreptul înspăimântătoare.
Se zvoneşte că suma coeficienţilor de inteligenţă a membrilor CCR ar fi cam de 700. Hai, că merge şi aşa.
Cât priveşte coeficientul mediu de etică profesională, acesta are o valoare negativă, pe care, din discreţie, nu dorim să o dezvăluim aici.
George Simion ratează turul doi la prezidenţiale. Dar Călin Georgescu, un alt spălat pe creier, se află pe locul întâi. Singurul lucru care m-ar putea bucura, dacă n-aş fi copleşit de oroare, ar fi faptul că PNL şi piticul de grădină Rareş Bogdan au primit ceea ce meritau după enormităţile comise, adică una peste bot.
Crezând cu tărie în miraculosul şi perenitatea artei, eram sigur că banana ţintuită de zid este cea originală, sfidând orice consideraţii referitoare la termenul de valabilitate al alimentelor, ca să nu mai vorbesc despre legile naturii. Asta ar fi, în ochii mei, singura justificare pentru preţul la care a fost vândută.
Aflu însă acum că opera de artă se vinde împreună cu un manual de utilizare, care descrie în detaliu cum trebuie înlocuită banana, pentru a o păstra proaspătă şi în orice moment comestibilă. Mare-i grădina Ta, Doamne…
(Copyright Stephan Brusche)
Musulmanii care, în număr mare, l-au votat pe Trump din cauza politicii „pro israeliene” a lui Biden, încep acum să-şi smulgă părul din cap, văzând pe cine alege acesta pentru următorul guvern. La fel se va întâmpla şi cu alegătorii de culoare, care l-au votat pentru că îşi văd locurile de muncă în pericol din cauza imigraţiei latino-americane. Cât despre alegătorii săi de origine română, aceştia sunt, imparţiali ca de obicei, împotriva tuturor hoardelor de venetici: musulmani, evrei, latino-americani, afro-americani sau asiatici. Dar ei nu-şi vor smulge niciodată părul din cap, deoarece sunt prea îngrămădiţi ca să-şi dea seama pe ce lume trăiesc. Acelaşi lucru li-l proorocesc şi membrilor partidului republican din SUA: vor suferi, închipuindu-şi că le merge strălucit. MAGA GAGA. Gagamanilor.
Marcel Ciolacu se simte flatat, pe când ar trebui să se simtă jenat.
Povestea pe scurt: o pacientă din Zalău, care prezenta simptome de ocluzie intestinală, a fost transportată cu ambulanţa la Braşov(!) pentru a fi tratată acolo. Zdruncinăturile de pe drum au produs însă deblocarea intestinului şi au făcut intervenţia de prisos.
Citind ştirea, m-au năpădit tot felul de gânduri.
Mi-am amintit cum, prin anii ’80, mergând cu maşina de la Arad la Cluj, am fost prins într-un dop de circulaţie la vreo 20 de km de Oradea. O maşină răsturnată în peisaj, miliţie şi o droaie de gură-cască. O victimă a fost încărcată sub supravegherea unui miliţian, împreună cu o persoană însoţitoare, într-o dubiţă aflată întâmplător acolo. Cum picioarele victimei nu încăpuseră înăuntru, dubiţa a pornit la drum, cu uşile din spate deschise şi cu picioarele bălăbănindu-se în afară. Am mers încet în spatele lor până la Oradea, evitând să-i depăşesc, cu teama că rănitul ar fi putut aluneca şi cădea înapoi pe şosea.
Ce vremuri.
Azi există ambulanţe, şi chiar vin dacă le chemi. Un vecin din sat profită de asta şi îşi pune copilul să mimeze dureri de burtă ori de câte ori vrea să meargă la Cluj, după care sună la 112. Până acum i-a mers. Iar drumul de la Zalău la Braşov, pentru a fi tratat de medicul preferat, pare uşor de justificat.
Mi-am pus şi o întrebare. Cu toate că pericolul eradicării totale a gropilor din asfalt pare mai degrabă de natură teoretică, ar trebui, totuşi, ţinut cont de el. Pentru a putea beneficia şi pe viitor de efectele pozitive ale zdruncinăturilor, paturile de bolnavi din ambulanţe ar putea fi prevăzute cu o placă vibratoare, de preferinţă electrică, care ar putea fi conectată la nevoie în cazurile când asfaltul este prea neted.
