Minima Ruralia

Povestea pe scurt: o pacientă din Zalău, care prezenta simptome de ocluzie intestinală, a fost transportată cu ambulanţa la Braşov(!) pentru a fi tratată acolo. Zdruncinăturile de pe drum au produs însă deblocarea intestinului şi au făcut intervenţia de prisos.
Citind ştirea, m-au năpădit tot felul de gânduri.
Mi-am amintit cum, prin anii ’80, mergând cu maşina de la Arad la Cluj, am fost prins într-un dop de circulaţie la vreo 20 de km de Oradea. O maşină răsturnată în peisaj, miliţie şi o droaie de gură-cască. O victimă a fost încărcată sub supravegherea unui miliţian, împreună cu o persoană însoţitoare, într-o dubiţă aflată întâmplător acolo. Cum picioarele victimei nu încăpuseră înăuntru, dubiţa a pornit la drum, cu uşile din spate deschise şi cu picioarele bălăbănindu-se în afară. Am mers încet în spatele lor până la Oradea, evitând să-i depăşesc, cu teama că rănitul ar fi putut aluneca şi cădea înapoi pe şosea.
Ce vremuri.
Azi există ambulanţe, şi chiar vin dacă le chemi. Un vecin din sat profită de asta şi îşi pune copilul să mimeze dureri de burtă ori de câte ori vrea să meargă la Cluj, după care sună la 112. Până acum i-a mers. Iar drumul de la Zalău la Braşov, pentru a fi tratat de medicul preferat, pare uşor de justificat.
Mi-am pus şi o întrebare. Cu toate că pericolul eradicării totale a gropilor din asfalt pare mai degrabă de natură teoretică, ar trebui, totuşi, ţinut cont de el. Pentru a putea beneficia şi pe viitor de efectele pozitive ale zdruncinăturilor, paturile de bolnavi din ambulanţe ar putea fi prevăzute cu o placă vibratoare, de preferinţă electrică, care ar putea fi conectată la nevoie în cazurile când asfaltul este prea neted.

Ceva mai modest decât originalul, deoarece, după cum se pare, nici măcar n-a reuşit să îşi dezbrace victimele, dar seamănă puţin chiar şi la chip.