Dezavantajele logicii

Azi dimineaţa, cu puţin înainte de a mă trezi, am visat că la o masă festivă mi se oferea un pahar de şnaps. Judecând după mărimea paharului trebuie să fi fost o licoare foarte tare, iar culoarea uşor gălbuie trăda o vârstă respectabilă.
Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost că ar trebui să mă grăbesc şi să-l beau repede, până nu mă trezesc. Pentru că, asta îmi era foarte clar, după aceea ar fi fost prea târziu.
Al doilea gând a fost constatarea un pic surprinzătoare, dar totuşi liniştitoare, că după cum se pare, pe mine capacitatea de a gândi raţional şi judecata sănătoasă nu mă părăsesc nici măcar în somn.
Bucurându-mă de asta, m-am trezit din păcate şi am ratat şnapsul, care, de asta sunt absolut sigur, ar fi avut un gust fantastic.

Dacă cineva crede că platitudinile sună mai bine în germană, n-are decât să se uite aici.

Acest articol a fost publicat în Platitüden / Platitudini. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Dezavantajele logicii

  1. raul rual spune:

    daca gandesti prea mult si-ti pui prea multe intrebari, ratezi unele sanse

  2. Paul spune:

    Şi-ncă ce şansă! Îmi lasă şi acum gura apă.

  3. raul rual spune:

    ia vreo 3 somnifere si incearca din nou :))

  4. Paul spune:

    La trei somnifere nu mai visez chiar nimic.

Răspunde-i lui raul rualAnulează răspunsul