Minima Ruralia

Descriind apocalipsa, d-l Mirel Axinte se apropie foarte mult de adevăr, fără ca să-l poată totuşi atinge:
„Sfârşitul lumii
Nu va veni în urma vreunui război nuclear, a topirii gheţarilor, încălzirii globale sau ciocnirii cu nu ştiu ce meteorit. Nu avem noi norocul ăsta. Va fi o moarte lentă, prin sufocare şi plictiseală. [ ]”

Frumos text. Dar adevărul e mult mai simplu:
„Apocalipsa
După tot ce a ratat omenirea până acum, pariez pe oricât că ea va rata cumva şi sfârşitul lumii.”

Las la aprecierea d-vs. dacă această perspectivă este mai optimistă sau nu. În orice caz, dacă nu vă convine, reveniţi altădată, mai am şi altele.

PS
O altă variantă ceva mai lungă a adevărului:
„Apocalipsa
După tot ce a ratat omenirea până acum, pariez pe oricât că ea va rata cumva şi sfârşitul lumii.

Trebuie că noi oamenii avem o conştiinţă foarte încărcată, după cât de des ne preocupă sfârşitul lumii. Asta nu-i de mirare, dacă e să mă-ntrebaţi pe mine, motive se găsesc destule.
Există multe posibilităţi de-a ne imagina Marea Finală (dar nu vreau să mă ocup astăzi de fenomene secundare cum ar fi tâmpitul ăla de pomişor): ceva se năpusteşte peste noi: un val uriaş, iarna nucleară, un asteroid, sau chiar gaura din stratul de ozon. Prin asta prea simplificăm însă, deoarece noi cu siguranţă nu ne vom putea retrage la fel de decent ca şi dinozaurii. Nicio teamă, relele noastre n-o să rămână nepedepsite, vom ispăşi oricum destul. Apocalipsa nu are loc, catastrofa a început însă de mult.”
7.2.2006