Ţopârlănimea română (că de ţărănime nu mai poate fi vorba) a descoperit o nouă sursă de câştig. Îşi vinde animalele, care oricum dau prea mult de lucru, îşi lasă fâneţele necosite, dar încasează în continuare subvenţia de la APIA pentru terenul agricol respectiv. Ajungem astfel în situaţia de a importa lapte din Germania.
Ca să nu bată prea tare la ochi faptul că fâneţele declarate sunt pe cale să se transforme în pădure, aceste suprafeţe sunt incendiate de două ori pe an: primăvara şi toamna. Autorităţile locale sunt la curent, dar nu prea se implică, cu toate că adesea ard chiar clădiri sau păduri întregi. Între localităţile Gilău şi Căpuş privesc de fiecare dată fascinat cum arde un stâlp telefonic de lemn, care după vreo două ore se stinge de la sine. De trei ani tot mai rezistă. În ţara asta ajungi să te bucuri şi de cel mai mărunte semne bune. Cum ar fi şi muşuroiul de furnici care scapă de foc, spre deosebire de gardul celui care a pus focul.
2 Comments