Spuneam mai dăunăzi că România ar merita într-adevăr o lecţie de la UE, dar nu consideram refuzul admiterii noastre în spaţiul Schengen ca fiind o măsură eficace.
Iată însă, că din păcate tocmai acest lucru se va întâmpla.
Germania îşi anunţă, printr-o luare de poziţie a Ministrului de Interne Hans-Peter Friedrich (CSU), intenţia fermă de a recurge la veto, în cazul în care chestiunea aderării Bulagariei şi României va fi pusă în discuţie în întâlnirea din joia viitoare. Cu alte cuvinte: „Nici nu are rost să încercaţi, copii, că nu aveţi nici o şansă!” (Vestita sensibilitate teutonică îşi spune din nou cuvântul.)
Fapt regretabil, dar nu chiar surprinzător. Pe lângă cunoscuta poziţie ultraconservatoare a partidului CSU, să nu uităm nici de alegerile parlamentare din acest an din Germania, a căror campanie electorală a şi început deja. Germanii au şi ei populiştii lor, dar când îi compar cu ai noştri, mă cam apucă plânsul.
Se pare că pârghia cea mai eficientă în efortul de a pune la punct hoarda de alienaţi care ne guvernează, blocarea fondurilor europene, va fi folosită doar în cazuri şi mai grave. Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce înseamnă asta: cazuri şi mai grave…
Post a Comment