Minima Ruralia

În pofida seriozităţii subiectului, istoria acestui jurnal nu este cu totul lipsită de o anumită picanterie.
Alfred Rosenberg, cel mai important teoretician al nazismului, şi – în calitatea sa de Ministru al Reichului pentru Teritoriile Ocupate din Est – răspunzător pentru exterminarea a milioane de evrei, a fost judecat în procesul de la Nürnberg, condamnat la moarte şi executat prin spânzurătoare în 1946.
Jurnalul său, minuţios redactat şi deosebit de detaliat, a fost folosit în timpul procesului ca document de referinţă şi probă incriminatorie, aceasta nu numai împotriva autorului însuşi, ci şi a celorlalţi nazişti fruntaşi aflaţi pe banca de acuzare.
Manuscrisul a rămas după proces, împreună cu numeroase alte documente folosite drept probe, în mod „neautorizat” în posesia lui Robert Kempner, adjunctul procurorului şef american Robert H. Jackson. (Autorităţile americane constată în mod eufemistic: „He returned home with an unknown number of documents in his possession.”)
Robert Kempner a fost un jurist german de origine evreiască, care a emigrat în 1935 în SUA, după ce i se retrăsese, conform legilor rasiale pe atunci în vigoare, cetăţenia germană. A avut o contribuţie importantă în pregătirea şi desfăşurarea procesului de la Nürnberg, făcând cunoscut, printre altele, unul dintre cele mai incriminante documente pentru regimul nazist şi conducătorii săi, procesul verbal al Conferinţei de la Wannsee, în care se stipula “soluţia finală a problemei evreieşti”.
După decesul său din 1993, moştenitorii săi au declarat în 1997 că donează toate documentele privitoare la crimele naziste aflate în posesia acestuia instituţiei US Holocaust Museum. Cercetările la diferitele domicilii ale familiei defunctului din Germania şi Statele Unite, efectuate între anii 1997 şi 2010, au scos la iveală numeroase documente care erau considerate dispărute, fără a se găsi însă şi jurnalul. La începutul anului 2013 s-a constatat că acest document a ajuns, în împrejurări necunoscute, prin intermediul secretarei sale, în mâinile unui obscur profesor din statul american New York, al cărui nume n-a fost încă făcut cunoscut.
Manuscrisul a fost redat posesorului său de drept, statul american, şi a intrat în patrimoniul muzeului de curând, la 17 decembrie al anului curent. Documentul este accesibil on-line, atât ca şi facsimil cât şi în transcriere literală.
Istoricul german Jürgen Matthäus, cercetător la Holocaust Museum, care a avut oportunitatea de a parcurge integral textul manuscrisului, consideră că acest document, cu toată valoarea sa istorică de necontestat, nu face cunoscute nici un fel de aspecte noi privind istoria şi evaluarea nazismului german. Acest lucru este uşor de înţeles, deoarece informaţiile referitoare la această temă conţinute de el au fost deja “mulse” de către Tribunalul de la Nürnberg.
Cu totul altfel stau lucrurile cu alte teme de interes istoric, cum ar fi de exemplu relaţiile Germaniei cu sateliţii săi sau cu alte state , de pildă România, aspecte care n-au fost în focarul cercetării juriştilor în scurta perioadă 1945-46 când documentul a fost accesibil studiului. În această privinţă putem aştepta să apară informaţii noi.
O privire fugară asupra textului ne convinge, chiar la începutul acestuia, de faptul că o astfel de presupunere nu este câtuşi de puţin hazardată.
Să-i lăsăm însă pe istorici să-şi spună părerea.
Eu doar am tradus, cât mai exact. Găsiţi primele pagini ale jurnalului traduse în româneşte aici.
Îmi mai rămâne deocamdată doar să spun că citind cele câteva pagini din jurnal n-am putut să nu-mi amintesc de cuvintele Hannei Arendt, „Banality of Evil”.
Mai mult, la timpul său.