Minima Ruralia

Am hotărît şi noi românii, ca orice popor care se respectă, să avem schizma noastră. Şi pentru că în religie o atare schizmă nu-şi mai prea are rostul, odată ce biserica greco-catolică a fost redusă la tăcere aproape definitiv, ne-am gândit să recurgem la limbă.
Lipsa diacriticelor din limbajul scris, fapt iniţial apărut dintr-o constrângere de ordin tehnic, nu mai are în ziua de azi nici o justificare obiectivă. Cu toate acestea, jumătate din Internetul românesc refuză cu încăpăţânare efortul de a scrie inteligibil.
Breasla IT românească nu s-a acoperit deloc cu glorie în faza de tranziţie, astfel incât am ajuns să ne arate adesea firmele de soft străine cum să ne folosim propria limbă. Şi pentru că aceste băstinaşe zeităţi ale informaţiei nu pot să greşească niciodată, se neagă pur şi simplu evidenţa, aducându-se în continuare argumentul simplităţii şi bagatelizându-se echivocul şi stâlcirea limbajului scris. Renunţarea sistematică la diacritice şi lipsa oricărei tendinţe reale de a remedia starea de fapt s-au transformat astfel încetul cu încetul într-o adevărată ideologie.
Nici stâlpii blogosferei româneşti nu-s mult mai breji. Dintre primele zece bloguri din Ze List doar două scriu ca lumea. (Mă refer prin asta bineînţeles la diacritice, că în rest… mai bine s-o lăsăm moartă!)
Ce dovedim noi românii cu asta?
Nu flexibilitate şi pragmatism, aşa cum afirmă duşmanii scrisului românesc. Ci doar faptul că la noi în România până şi această tradiţie a scrisului a ajuns în ultimii 50 de ani doar o spoială subţire, o poleială ieftină peste o gândire de lut. Comunismul a făcut din ţărani, care erau pe vremuri Talpa Ţării, şi care respectau „Cartea” aproape ca pe Dumnezeu, fie colectivişti vegetângi, fie navetişti cu fundu-n două luntri, fie urbanoizi mojici. Şi din intelectuali a făcut intelingăi. Iar după comunism? Păi, în perioada de după 1990, moştenirea culturală a comunismului a fost păstrată cu sfinţenie, ba chiar perfecţionată.

Haideţi, copii, să-i dăm dracului pe toţi delăsaţii ăştia.
Haideţi, copii, să scriem din nou româneşte, chiar dacă mai greşim câte odată…
E mult mai uşor decât credeţi.