Skip to content

Sacu’ şi Pet’cu

Prin amabilitatea d-lui Mircea Popescu am primit prin 1 2 3 linkuri veşti despre ultimul război din blogosfera româna. La fel cum pe timpul războiului rece Uniunea Sovietică (care în vremea aceea practica una dintre cele mai agresive şi murdare politici externe din istoria omenirii) se simţea înconjurată şi încolţită de duşmani, d-l. Vali Petcu zis Zoso s-a simţit dintr-o dată călcat pe coadă de nişte afirmaţii benigne şi a ripostat în modul său inegalabil, dovedindu-ne că a depăşit faza limbajului fecal prin adoptarea cu succes a limbajului coital. Dar eu zic să-l lăsăm în pace pe Zoso, iar pentru rugămintea asta am două motive. Zoso are după părerea mea şi meritul de a muşca foarte bine (sau rău, după punctul de vedere al fiecăruia) şi foarte rapid. Un diletant incomod, muşcător imparţial. Dacă nu i s-ar fi urcat la cap că e cel mai bun… În altă ordine de idei, confundând ortografia cu sintaxa şi prin multe alte bazaconii de acelaşi gen, Zoso se descalifică actualmente singur cu atâta râvnă încât nu cred că mai merită să ne mai pierdem şi noi timpul cu asta.
Hai să vedem acum ce-i cu sacu’ Popescu. Iată opinia mea “personală şi subiectivă”. Domnia sa e politicos şi când critică, evită vulgarităţile, nu se dă înapoi de la niciun subiect, e harnic şi ne dovedeşte că poate să scrie şi texte ceva mai lungi. Dar, în majoritatea cazurilor, tot diletant rămâne. Ca Zoso, deşi nu calcă în străchini chiar atât de des. Nu muşcă la fel de bine (rău) ca el, dar e la fel de obsedat de ideea de a ajunge cel mai cunoscut blogger român.
Dacă doi diletanţi ajung să conducă statisticile blogurilor româneşti, prin asta ne putem face o părere despre calitatea blogosferei de aici. Cu atât mai mult cu cât la noi mai şi râde hârbul de oala spartă. (Cunosc destul de bine situaţia blogurilor din Germania: sunt mai bune cu cel puţin un ordin de mărime decât cele româneşti. Există acolo mult mai mulţi profesionişti care se implică, scriind fără onorar. Şi diletanţii îşi cunosc mult mai bine lungul nasului.)
Dar totuşi, care diletant e mai bun, mă întrebaţi? Sacu’ sau Pet’cu? Cred că nu prea pot fi comparaţi. Işi are fiecare propria justificare, propria nişă între blogurile româneşti. Cred că amîndoi trebuie mai degrabă contrazişi decât combătuţi. Asta spune în opinia mea totul.

PS
Cred că aţi remarcat că nu mă leg de al treilea blog implicat în acest război, îl cunosc prea puţin. Sper din suflet că autorii săi au depăşit faza germano-infantilă a muzicii Pop (Sandra, Milli Vanilli, Modern Talking, ich kotze gleich!) şi au mai auzit şi de – doar ca să dau un exemplu – Pixies. Sau de Can, dacă e să rămânem la capitolul Krautfresser.
Mai am o speranţă. Că mie n-o să-mi reproşeze nimeni că vreau să fac trafic pe socoteala lui. Nu de altceva, dar prostia asta mă oboseşte.

17 Comments