Pe un banner uriaş, expus într-unul dintre noile temple ale consumului, o companie aeriană românească ne oferă un card de fidelizare. Rânjetul, care mi-a apărut pe faţă citind această veste, mi-a îngheţat însă pe loc. Pentru că acest cuvânt nu este doar o creaţie lingvistică de excepţie, ci şi una freudiană, provenind de-a dreptul din subconştientul creatorului său. Fidelizarea clientului (cu paşii ei premergători debilizare şi credulizare) este o acţiune curentă în relaţiile comerciale din societatea românească actuală, astfel încât apariţia acestui cuvânt în vocabular era absolut necesară.
Se pare că şi politicienii români au ajuns la o concluzie asemănătoare, deoarece mi-a ajuns la urechi zvonul creării unei comisii parlamentare multipartinice, care a fost însărcinată cu adaptarea limbii române la necesităţile vieţii politice moderne. Primele încercări – apreciază şeful acestei comisii Marian Vanghelie – cum ar fi de exemplu severizare, fermizare, austerizare, (dez)integrizare, deşi oarecum timide, sunt totuşi promiţătoare.
PS
O altă societate comercială din Cluj ne oferă (printre multe altele) servicii de ambientare. Oare n-ar trebui – în noul spirit al limbii române – să spunem totuşi ambientizare?
eu am stat si i-am observat pe toti mai marii nostri … daca ar sti romana la fel de bine pe cat stiu sa ne minta, am fi o tara cu potential
Pingback: Minima Ruralia › Moştenirea lui Van Ghelie?