Piesă de panaramă în multe acte şi 8 scene.
Personajele (în ordinea apariţiei)
FUNCŢIONARA: de la o filială mai mărginaşă a unei bănci
MIHAI: adică eu
VERA: soţia lui Mihai, nemţoaică veritabilă
TRIO APA: trei funcţionare de la Regia Apelor, care vorbesc în cor
POLIŢISTUL: de la Poliţia Rutieră
COMPATRIOTUL OACHEŞ: posesor de Landcruiser, pantaloni strâmţi, jachetă, pălărie cu boruri mari, mustaţă pe oală, toate negre
POLIŢISTA: de la serviciul imigrări
ANGAJATUL: de la trezorerie
DUMNEZEU: apare în România exclusiv în înjurături, vezi titlul
CENEPEUL: grăsun inofensiv
TELEFONUL: un telefon
Decorul arată interiorul unei filiale de bancă mai mici. În fundal, două ghişee „Casa Valută” şi „Casa Lei”. În prim plan, o masă de scris la care lucrează Funcţionara de bancă. În faţa biroului, pe scaunul pentru vizitatori, şade Mihai, care îşi deschide un cont la bancă în România.
FUNCŢIONARA (se uită la buletinul lui Mihai, pe care-l întoarce pe toate părţile): Da adresa unde-i?
MIHAI: Pe spate.
FUNCŢIONARA (tastează literă cu literă după metoda vulturească; degetul arătător descrie cercuri în aer, apoi fixează ţinta şi după asta se năpusteşte în jos): Emis de cine?
MIHAI: Tot pe spate, mai jos. Verbandsgemeindeverwaltung Lingenfeld.
FUNCŢIONARA (silabisind): A_u_to_ri_tă_ţi_le ger_mane. Şi cenepeul care-i?
MIHAI: CNP nu există în Germania. România e singura ţară din UE care are CNP.
FUNCŢIONARA (jignită): Da’ mie mi-l cere.
MIHAI: Puneţi numărul buletinului, alt număr nu este.
FUNCŢIONARA (şi mai jignită): N-ajunge. Lipsesc două cifre. Nu mi-l ia.
MIHAI: Puneţi doi de zero.
FUNCŢIONARA DE BANCĂ: Uite că mi l-a luat!
Decorul arată o sufragerie. Vera şi Mihai stau la masă şi beau cafea. Următorul dialog are loc în limba suedeză, deoarece spectatorul român asociază mai degrabă sunetul acestei limbi cu germana, decât germana însăşi. Dacă există dificultăţi în găsirea unor actori care să vorbească suedeza, se poate însă face uz şi de germană.
VERA: Ce este asta, cenepeul?
MIHAI: Codul numeric personal, CNP cenepe.
VERA: Dar toată lumea spune cenepeul.
MIHAI: Asta-i forma articulată. În română, articolul hotărât se pune la sfârşitul cuvântului.
VERA: Cum adică, la sfârşit?
MIHAI: Foarte simplu. Dacă foloseşti articolul nehotărât, spui în germană „un om”, cu articolul nehotărât în faţă. În româneşte este la fel, tot în faţă „un om”. Dar dacă tu spui în germană „omul”, deci cu articolol hotărât în faţă, în româneşte se pune articolul la urmă, „omul.” Asta-i toată deosebirea.
VERA: Nu înţeleg.
MIHAI: Las’ că-ţi explic altădată. Da’ cine te-a întrebat de cenepeu?
VERA: Uite acuma ai spus cenepeu. Asta ce mai e?
MIHAI: Pardon. Cenepe. Cine te-a întrebat?
VERA: Când am cumpărat maşina de spălat. I-am zis ce mi-ai spus tu, l-a întrebat pe şeful lui şi s-a aranjat.
Aceeaşi sufragerie. La masă se află Vera, Mihai şi Trio Apa, beau cafea şi se pregătesc pentru semnarea „Contractului de Furnizare/Prestare a Serviciului de Aprovizionare cu Apă şi de Canalizare” .
MIHAI: Eu tot nu înţeleg de ce n-a putut să semneze soţia mea săptămâna trecută. La alţii, care lipseau de-acasă, au semnat chiar vecinii.
TRIO APA (în cor): Păi nu se poate fără cenepeu, că am întrebat, şi soţia n-are. Da vecinii aveau.
MIHAI: Da nici eu n-am.
TRIO APA (în cor): Da dumneavoastră sunteţi titularu, şi la ăla nu trebe musai!
O hală de vreo 6×12 m în care se află 8 ghişee şi cam 50 de persoane, în cadrul Poliţiei Rutiere. Din tavan picură apă şi nişte fulgi albicioşi care seamănă cu silitra. În faţa unui ghişeu, Mihai. În spatele ghişeului, poliţistul rutier.
POLIŢISTUL RUTIER (jovial, înapoind un dosar): Păi vă mai trebuie o droaie de acte, uite-aici lista. Dar în primul rând trebuie să vă faceţi reşedinţa, ca să aveţi cenepeu. Fără cenepeu nu se poate face nimic. Apoi v-aş recomanda să faceţi întâi o înmatriculare provizorie, că-s multe umblături şi toată povestea durează.
MIHAI: iese pe tăcute.
Locul de parcare din faţa poliţiei rutiere, plin de maşini parcate care mai decare aiurea. În cazul în care va fi dificil să se plaseze pe scenă maşini adevărate, acestea pot fi înlocuite cu cutii de carton pentru pantofi.
COMPATRIOTUL OACHEŞ (coborând din Landcruiser, care poate să fie tot o cutie de carton pentru pantofi, pe care să scrie doar „Landcruiser”, vezi mai sus): Nu vinzi maşina, domnu, că tăt n-ai acte la ea?
MIHAI: se urcă pe tăcute într-o maşină ceva mai mică, pe care nu scrie nimic.
Sediul Departamentului pentru Imigraţie al Poliţiei, o cămăruţă mică, în care se află o tejghea ca de bar, două scaune şi o cameră de luat vederi. O uşă dă afară, ceealaltă în biroul şefului. Poliţista se găseşte în spatele tejghelei, Vera şi Mihai în faţă.
POLIŢISTA: Ia să vedem actele. Aţi completat formularul? Bine, la doamna este în ordine. Dar dumneavoastră nu sunteţi cetăţean român?
MIHAI: Ba da, dar n-am încă toate actele necesare pentru acte. De aceea am vrut să-mi fac mai întâi reşedinţa.
POLIŢISTA (tastează datele, consultă monitorul şi înapoiază dosarul lui Mihai): Păi asta nu merge, degeaba vă iau actele, că vi se respinge cererea. Sunteţi trecut în baza noastră de date ca cetăţen român.
VERA (după ce i se înmânează o hârtiuţă, pe româneşte): Eu acuma sunt mai mult român decât tu. Eu am cenepe.
Sediul Trezoreriei dintr-un orăşel ardelean. Un birou cu patru mese de scris, dintre care doar una este ocupată. Mihai vrea să plătească taxa de poluare, acesta fiind ultimul lucru care-i mai lipseşte pentru înmatricularea maşinii. Stă aşezat pe scaunul pentru vizitatori şi-şi ţine geanta cu acte pe genunchi.
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE (bine dispus): Hai că la mine mere repede. În maxim juma’ de oră vă spui cât aveţi de plătit.
MIHAI: Da nu plătesc aici?
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Păi nu, jos la casă, dacă o mai fi deschis. Să vedem actele. Îhâm. Da buletinu’ lu’ doamna unde-i?
MIHAI: La ea în Germania, că-i trebuie. Dar eu am procură.
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Procura ca procura, da’ mie-mi trebe cenepeu.
MIHAI: Aici scrie cenepeul, pe certificatul de înregistrare. Asta-i dovada că-i rezident în România.
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: No bine, să videm dacă mere. No uită-te şi dumneata, l-am băgat, da nu-i în baza noastă de date.
MIHAI: Păi cum n-o să fie? Ăsta-i un cenepeu eliberat de autorităţile române!
ANGAJATUL DE LA TREZORERIE: Io vă cred, da dacă nu l-o băgat în baza de date? Câteodată trec şi tri luni până-l bagă! Mereţi napoi la Cluj şi urjentaţi.
Decorul prezintă un birou obişnuit dintr-o instituţie românească obişnuită. În fundal, o sobă de teracotă şi o casă de bani care pare făcută din tablă, vopsită în verde. Pe jos, linoleum ros şi rupt în mai multe locuri. Masa de scris este plină de resturi de mâncare, se văd hârtii de împachetat mezeluri, pieliţe de salam, bucăţi de pâine, un borcănel cu muştar, câteva păhărele de ţuică. Pe o măsuţă mai mică, monitorul şi tastatura unui calculator aşezat pe duşumea. Cenepeul poartă un tricou cu inscripţia CNP pe piept, care i se ridică un pic pe burtică, şi stă rezimat de spătarul fotoliului, cu capul pe spetează şi cu picioarele întinse sub birou.
TELEFONUL: sună.
CENEPEUL: râgâie.
TELEFONUL: sună în continuare.
CENEPEUL: îşi suge un dinte.
TELEFONUL: sună în continuare.
CENEPEUL: scoate o sticlă din birou, îşi toarnă un păhărel de ţuică, îl bea şi oftează.
TELEFONUL: încetează să mai sune.
CENEPEUL (ridică receptorul şi formează un număr din două cifre): Firuţă, nu mai da drumu’ la nime-n lontru, că io am de lucru. Zî şi tu că am conferinţă de-aia video sau cum îi zîce.
![Amy Winehouse-Back To Black [Front]](https://paulmelian.de/blog/wp-content/gallery/muzica-1/Amy-Winehouse-Back-To-Black-Front.jpg)
4 Comments
citind, am avut o puternica impresie de deja-vu.
metoda vultureasca?……))))
e bun scenariul, nu stiu insa daca ar avea succes la publicul din Ro, nu aduce nimic nou, pezinta doar o zi obisnuita… 🙂
Să nu spui că ai păţit şi tu ceva asemănător. Chiar aşa? Nu pot să cred!
nu chiar asa, nu cu acte din Germania, ci din Franta. si o patesc de fiecare data cand ajung la ghisee.
sper ca ai inteles ironia din partea a 2-a a comentariului, vroiam sa zic ca asa ceva e obisnuinta pentru romani
Sigur că am înţeles ironia. Publicul românesc n-o să fie însă niciodată pus în situaţia de a se întreba dacă-i place sau nu. Bag mâna-n foc.
Post a Comment