Skip to content

De ziua limbii române…

…TVR îşi dă din nou în petic:

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamata, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Interesul TVR pentru păstrarea „calităţii limbii române” şi pentru sprijinul care trebuie acordat diasporei astfel încât aceasta să-şi poată prezerva „cultura şi identitatea naţională” este de-a dreptul înduioşător.
Se trece discret cu vederea că tocmai mass-media din România, în frunte cu TVR, a contribuit în cel mai înalt grad la stâlcirea limbii române şi la pervertirea tradiţiei culturale româneşti. Păi voi, care aţi promovat limba de lemn cu nenumăratele ei mahalagisme şi barbarisme, manelele şi muzica aşa zis populară, îndrăzniţi să vorbiţi de calitatea limbii române şi de cultura şi identitatea naţională?
Ia mai lăsaţi-ne în pace pe noi, românii de peste hotare. Mulţi dintre noi au învăţat româneşte acu vreo 60 de ani, când încă se mai făcea şcoală ca lumea, au ascultat muzică populară autentică şi au mâncat şi pâine românească adevărată, nu iasca pe care o mâncaţi voi azi. Am fost ambasadorii demni ai unei Românii care pe vremuri îşi avea un loc pe potrivă între popoarele lumii. Şi aşa i-am învăţat şi pe copii noştri. Iar cei mai tineri, de mai curând plecaţi, se vor spăla repede de „românismul” vostru ieftin şi de lichelismul postcomunist, care ne-a făcut ţara de ocară. Şi, cine ştie, poate că vor învăţa cu timpul şi româneşte.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura