Minima Ruralia

Atunci când această calitate i se atestă, aşa tam-nesam, unei fiinţe umane, nu pot să nu mă întreb cum naiba poţi să înţelegi chestia asta. Prejudecată, provenită din ignoranţă, sau ironie? Un nou mit urban?
Să recapitulăm.
Opossum-ul este un mamifer marsupial de talie mică, care trăieşte în libertate în America de Sud şi de Nord. Este un animal nocturn, nomad şi cel mai adesea solitar, deşi uneori formează şi mici familii. Când îşi întâlneşte semenii, se comportă de obicei agresiv. Până aici, nici urmă de toleranţă.
Când se simte ameninţat, se preface mort. Această stare fiziologică, la care se ajunge printr-un act involuntar, asemănător leşinului, este caracterizată prin dinţi dezgoliţi, spumă la gură şi un miros de hoit, produs de un lichid secretat de glanda anală. Comportamentul descris este absolut caracteristic şi infailibil, astfel încât a ajuns, în spaţiul anglo-saxon, să aibă o denumire proprie, şi anume „playing possum”. Nu văd nici prin aceasta vreo justificare cât de mică pentru calificativul „tolerant”, numai dacă nu vrei cumva să-ţi baţi joc de cineva.
Singura caracteristică a acestor animale, care ar putea să conducă la noţiunea de „toleranţă”, este rezistenţa lor deosebită la anumite otrăvuri (venin de şarpe, ricină, toxina botulinică, etc.). Oare să provină de aici neînţelegerea?
Lumea-i plină de prejudecăţi şi de superstiţii. Cel puţin prin Ardeal, ţăranii mai cred încă despre lilieci că se trag din şoareci care au mâncat nafură. Dar parcă „orăşenii” sunt mai buni? Ceasul cu cuc este invenţie elveţiană, nemţii nu mânâncă pâine, şoarecii se dau în vânt după brânză. Era cât p-aici să uit, pentru tot răul de pe lumea asta e de vină, bineînţeles, Băsescu…

Ia mai documentaţi-vă şi singuri, în engleză sau germană.