Minima Ruralia

D-l Dorin Tudoran mi-a făcut, după cum se pare, cinstea deosebită de a citi articolul meu de mai jos “Curat mocirlă”.
Altfel nu prea pot să-mi explic comentariul său de pe blogul personal, pe care îl redau mai jos, afară doar de cazul în care vreunul dintre trepăduşii domniei sale îi va fi făcut o recenzie:

[ ]Un simpatizant infocat al lui VT scrie despre mine ca sunt „un Brucan mai intelectual”. Eu ce ar trebui sa raspund: „Sariti, sunt victima unui antisemit?”
Si daca se intampla sa nu fiu evreu, nu am dreptul sa spun ca autorul ce imi pune eticheta respectiva e un idiot? E mai bine sa urlu: „Sariti, ma ataca un antiroman!”?[ ]

Oricum ar fi, mă simt onorat că am fost luat în seamă, chiar dacă nu mi se pomeneşte numele…
Dar hai să fim serioşi.
Sunt eu un “simpatizant infocat” al lui Vladimir Tismăneanu? Aiurea. Îi dau acestuia dreptate când cred eu că are, lucru care, atunci când este vorba de aprecierea situaţiei politice din România, nu este însă de loc rar. Consider totuşi că scrie prea mult şi prea des, lucru care dăunează adesea calităţii, polemizează prea mult, este prea irascibil şi mult prea sensibil la tot ceea ce se referă la evreitate, găsind antisemitism, ca să zic aşa, şi-n piatră seacă. Nu pot să fac nici o apreciere în privinţa probităţii sale etice pentru că pur şi simplu nu-l cunosc. Despre o adevărată simpatie, înfocată sau nu, nici nu poate fi vorba. (Voi lua însă întotdeauna apărarea cuiva care, aşa cum mi se pare mie, este, în bună parte pe nedrept, demontat în mod public cu o satisfacţie de-a dreptul sadică.)
Sunt, aşdar, doar un „simpatizant înfocat“ al propriilor mele idealuri şi convingeri.
Aceste convingeri mă fac să apreciez polemica dintre VT şi DT ca fiind de un desăvârşit ridicol. Singura scuză pe care o pot găsi ar fi zicala “unde-i multă minte-i şi multă prostie”, dar şi în această privinţă ajung, încetul cu încetul, să am îndoieli, deoarece obtuzitatea emotională a amândurora este covârşitoare. În această privinţă m-am pronunţat deja fără nici un fel de echivoc.
În al doilea rând, mă întreb cât de orbit trebuie să fii ca să asociezi în mod automat, aşa cum o face d-l Tudoran în comentariul său, numele lui Brucan cu originea sa evreiască (de care eu, între noi fie vorba, habar n-aveam până acum). Mă refeream, în comparaţia mea, la infatuare, la orgoliul nemăsurat, la pretenţia de a fi în posesia adevărului absolut pe care le etala acesta.
L-am nedreptăţit, prin această comparaţie, pe unul sau pe altul? Tot ce se poate, spre deosebire de cei menţionaţi mai sus, nu emit pretenţia că aş fi infailibil. Supoziţia d-lui Tudoran este însă, după părerea mea, semnificativă pentru categoriile de valori în care gândeşte.
Cât priveşte consideraţiile domniei sale, atât asupra faptului că nu este evreu, cât şi asupra inteligenţei subsemnatului şi a “antiromânismului”, îl informez că le-am luat la cunoştinţă şi le-am clasat, pentru că tot e la modă în zilele acestea, la rubrica “libertate de expresie”. Atât.