Chestii canine (2)

Dacă tot am început să scriu aici despre câini, am mai dezgropat o poveste despre o întâmplare adevărată cu Ricky şi Susi, petrecută în urmă cu vreo 15 ani pe terenul unei asociaţii de sport canin din Germania. (Cei care trag eventual concluzia că „problema rasială” este mai gravă în Germania decât în România, n-au decât să se informeze un pic în sala de aşteptare a unui medic veterinar de la noi.)

Sport canin
„Da ăsta ce rasă o mai fi? Că Golden Retriever nu-i. Metis, aşa-i?” Asta mă întrebă noul venit duminica trecută, în timp ce agăţa lesa unui Beagle de stâlpul de lângă mine. Cu întrebarea asta se referea la Susi, care stătea culcată în linişte şi-l examina pe Beagle cu mult interes.
„Ea este o ‘Javră Transilvană*’ de rasă pură” am spus eu plin de mândrie. „La fel ca cel de acolo.” Am arătat spre Ricky, care era legat la stâlpul învecinat şi mârâia uşor.
„Cum, şi el? Păi sunt total diferiţi!”
„Nu-i nicio mirare. Asta este o rasă de mare diversitate, cu multe subdiviziuni. Ei sunt chiar fraţi.”
Dintr-o dată, universul său canin fu în mod vizibil cuprins de dezordine.
„Dintr-o gestaţie” am insistat. „Se poate totuşi să aibă taţi diferiţi şi să fie doar pe jumătate fraţi.”
Asta i-a umplut paharul.
„Vreţi să mă luaţi peste picior? Cine a mai auzit aşa ceva?”
„Întrebaţi-l pe Emil, dacă nu credeţi. O femelă în călduri se împerechează în libertate uneori cu mai mulţi masculi.”
„Păi asta ştiam” minţi el. „Dar unul dintre ei se impune!”
„Nu neapărat. Ovulaţia nu are loc concomitent la toate ovulele” l-am lămurit eu.
„În libertate? Fiecare cu fiecare? Şi asta se zice că e o rasă?” mormăi el fără convingere. Nu mai îndrăznea, evident, să mă întrebe direct.
„De ce nu? Dacă nu există, cât vezi cu ochii, numai rasa asta, atunci nu există nici pericolul de contaminare cu gene străine, nu-i aşa?”
A capitulat. Mai târziu l-am văzut discutând mai multă vreme cu antrenorul nostru de câini Emil. Este posibil ca după această convorbire să fi dezvoltat o adevărată aversiune împotriva ‘Javrei Transilvane’, care probabil – cu morala ei cam uşuratică – nu era o companie potrivită pentru un Beagle de rasă pură. Asta ar putea duce chiar la alegerea unei alte asociaţii de sport canin, unde problema rasială este tratată cu mai multă stricteţe decât aici. Dacă o să-l primească împreună cu al său Beagle, rămâne însă de văzut.