Minima Ruralia

Trec azi, mergând spre Cluj, pe la bifurcaţia unde se desparte şoseaua spre Luna de Sus din DN 1/E 60. Pe pod, de ambele părţi ale carosabilului, câte doi concetăţeni îmbrăcaţi cu pantaloni negri, jachetă neagră şi pălării cu boruri mari, tot negre. Şi parcă şi feţele lor erau un pic negricioase, nu numai mustăţile, da poate mi s-o fi părut numai mie, din cauza zăpezii…
Zic, pe fiecare parte câte doi d’ăştia, şi fiecare învârtea în mâini câte două pâlnii lucitoare de tablă zincată. Şmechere pâlnii, perfect confecţionate, cu ţeava cârnită întro parte, numai bune de turnat benzina-n maşină.
Dar, mă întreb eu, cine mai toarnă în ziua de azi combustibil cu pâlnia în rezervorul maşinii, la câte benzinării sunt? Şi câte pâlnii or fi vânzând ei pe zi? Şi câtă muncă şi pricepere, să fabrici o pâlnie ca asta! De zeci de ani îi văd, în acelaşi loc, indiferent de zi şi oră, şi încă n-am văzut pe nimeni cumpărând de la ei. Cu cât ar fi mai bine, dacă timpul ăsta, munca asta şi meşteşugul ar fi folosite în alt fel!
Asta mă duce cu gândul la o altă experienţă asemănătoare. Prin anii 80, veneam în România în concediu şi nu găseam nimic de cumpărat, excepţie făcând magazinelor pe valută. La început, a mers. Cumpăram coniac, whisky şi ţigări la o treime din preţul pe care l-aş fi plătit în Germania, iar calitatea era satisfăcătoare. Apoi au apărut dintr-o dată falsificările: cumpărai legal, într-un magazin de stat, produse uluitor de bine falsificate, într-un ambalaj impecabil: Metaxa îl înlocuia pe Remy Martin, whiskyul chinezesc pe Hankey Bannister şi ţigările Marlboro „made in US” aveau gust de mahorcă şi foiţa groasă ca hârtia de ziar. Dar ce perfecţiune în fals! Câţi oameni îndemânatici şi descurcăreţi erau implicaţi într-o reţea din asta? Câtă fantezie, câtă creativitate se irosea în felul ăsta?
Dar cam aşa sunt toate lucrurile în ţara asta. Eforturile noastre, de orice natură ar fi ele, ar merita o cauză mai bună.