Skip to content

Frunză Verde Mazăre

Ieri după masă, liniştea satului s-a dus pe apa sâmbetii. Tărăboiul, care se apropia treptat, a început cu muzică populară (d-aia a la Cântarea României), urmată de nişte strigături pe care la început nu le puteam înţelege. Câinii noştri, bucuroşi de orice noutate, şi-au adunat ciolanele care de pe unde, şi-au dezmorţit încheieturile şi au luat poziţie de-a lungul gardului viu. Pisica Leni, care dormea liniştită într-un fotoliu pe terasă, şi-a umflat dintr-o dată coada ca o perie de spălat sticle şi a început să mârâie. (Pe bune, mârâie ca un câine…)
La început a apărut un autoturism cu trei pâlnii de megafon pe acoperiş, pe a cărui portiere scria USL. A trecut la pas in josul satului, îndemnându-ne s-o alegem pe una Rodica Cutărescu, profesoară, intelectuală şi cinstită, în nu ştiu ce funcţie. Câinii noştri, în cor cu toţi ceilalţi câini din sat, se ţineau binişor în lupta cu decibelii străini.
Un pic mai târziu, o uriaşă dubă albă cu inscripţia USL a scuipat o ceată de tipi şi tipe care purtau pungi de plastic cu aceleaşi iniţiale. S-au năpustit cu toţii să ia casele la rând. O individă brunetă şi grasă, cu faţa roşcovană, şi-a adunat tot curajul şi s-a apropiat de poarta noastră, întinzând mâna să apese pe butonul soneriei, în timp ce Ricky se ridicase pe labele din spate şi îi lătra direct în obraz. I-am făcut un semn deosebit de clar să-şi ia valea şi tipa a înţeles şi a întins-o. Din pâlniile de megafon se revărsau alternativ muzică populară, îndemnuri la vot (cu promisiuni de genul „vom scoate ţara din criză”, „vom sprijini agricultura românească” şamd.), şi următorul cântecel – pe melodia „Zece Negri Mititei” -, interpretat de un cor bărbătesc într-un falset îngrozitor:

La Palatul Cotroceni
Cântă cucuveaua
Că Băsescu şi ai lui
Şi-au găsit damblaua.

M-am întrebat care dintre poeţii capabili să atingă astfel de culmi lirice a fost scos de la naftalină, Alexandru Toma sau Maria Banuş? Sau, ca să nu fiu acuzat de antisemitism, poate Adrian Păunescu?

Cred că veţi râde, dar eu până acum două săptămâni n-am ştiut nici că România are un guvern nou, nici ce înseamnă USL*, şi aceasta împotriva faptului că în ultimii ani îmi petrec mai multă vreme în ţară decât în Germania. Pentru mine, politica românească, târâtă în vârtejul declinului de o clasă politică coruptă şi de un electorat tâmp, a dat faliment deja în perioada celei de-a doua mineriade şi nu-şi va reveni decât peste câteva generaţii. Asta în cel mai bun caz.
Din ziua în care o ciocănitoare ne-a stricat antena „normală” de televiziune, nu mă mai uit decât la programele TV germane, pe care le recepţionez prin satelit. Mă simt mult mai bine. Nu sunt silit să ascult nici muzica aşa zis populară, nici cuvântările agramate ale politicienilor români, nici comentariile îngălate cu dicţiune de mahala ale crainicelor, nici emisiunile de ştiri diluate cu mizerii voyeuriste care durează peste o oră.
Aşa că am pierdut atât revenirea pe scena politică a Fostului Preşedinte De Tristă Amintire şi a Nepotului Mătuşii, cât şi solidaritatea pe care i-o arată colegii din PNL lui Crin Antonescu, ajutându-l să-şi ridice până-n cap poalele sacoului şi să se prezinte astfel în toată splendoarea sa urinarăoriginară.
Aş fi vrut să scriu şi eu, pe melodia de mai sus, o poezioară veselă cu alte nume, dar, ca să fiu sincer, mi s-a cam făcut silă. Poate încercaţi voi, ăştia mai tineri.

* acuma ştiu: Uniunea Slugoilor şi Lichelelor

One Trackback/Pingback

  1. Minima Ruralia › Nu mă pot abţine on duminică, iunie 7, 2015 at 17:46

    […] vă mai amintiţi de campania electorală din 2012 şi de postarea mea Frunză verde mazăre. Propagandiştii electorali ai USL, care invadau satele ca un stol de lăcuste, erau acompaniaţi […]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*