Skip to content

Potemkinizarea satului românesc

Se poate să nu cunoaşteţi termenul de „Sat Potemkin(ian)“, pentru că, spre deosebire de alte culturi (vezi fr. Village Potemkine, engl. Potemkin Village, germ. potemkinsches Dorf şamd.) la noi nu se prea foloseşte. Acest fapt are, bineînţeles, o semnificaţie mai adâncă : ideea fundamentală a acestui mit ni se potriveşte prea bine nouă, românilor, astfel încât preferăm să dăm un pic cu bidineaua cu vopsea roz peste realităţile de aici. E mai uşor, mai plăcut şi mai lipsit de riscuri.
Îmi amintesc de vremurile dictaturii ceauşiste, când într-o toamnă ploioasă mergeam cu trenul de-a lungul unor lanuri nesfârşite de porumb şi floarea soarelui, care putrezeau neculese, în timp ce la radio se anunţase cu vreo două săptămâni în urmă încheierea cu succes a “campaniei agricole”. De fructele şi legumele de ceară, care erau filmate prin pieţe cu ocazia vizitelor Conducătorului, nici nu mai vorbesc.
Să nu-mi spuneţi că asta a încetat.
Hai să vă dau un exemplu de la ţară, unde situaţia riscă încetul cu încetul să ajungă la fel de gravă ca în Capitală…
De vreo câţiva anişori buni, un afiş curăţel

P1000430a
ne informează în privinţa unui proiect de dezvoltare al infrastructurii rurale de la noi din comună. Va fi mult mai bine pentru localnici, am sperat la început, veneticul de mine. (Pe mine nu mă interesa de loc aprovizionarea cu apă potabilă, având în grădină o fântână în care apa izvorăşte din stâncă. Iar pentru toate celelalte nevoi, bazinul de colectat apă de ploaie de 20 m3 este arhisuficient.)
Dar hai să vă spun cum a fost cu termenul de execuţie 2007-2008, că ăsta – ca şi de altfel toată lucrarea – n-a mai fost câtuşi de puţin la fel de curăţel ca afişul ăla potemkian.
Lucrările au început către sfârşitul anului 2008, astfel încât a fost exploatat din plin atât anotimpul ploios, care a transformat argila grasă scoasă din adâncuri într-o clisă galbenă şi lipicioasă, cât şi gerul de -20°C, care ceva mai târziu a făcut din bulgării uriaşi de pământ bolovani incasabili.
Şanţul de pe stradă, în care s-a aşezat cu chiu cu vai tubul de polietilenă, a fost astupat cum şi cu ce s-a nimerit, astfel încât, spectator sau actor fiind, nu se putea să nu te ducă gândul la o pisică îngropându-şi la repezeală treaba proaspăt făcută.
Rezultatul a fost că strada a devenit impracticabilă, excepţie făcând doar pietonii cu cizme de cauciuc până-n gât, tractoarele sau maşinile cu tracţiune 4×4 şi cu distanţa la sol mărită la peste 40cm. P1000133a

În toamna anului trecut, strada a fost răvăşită din nou, în faţa fiecărei case a fost îngropată o ocnă de vizitare prefabricată din beton armat. După astuparea aproape completă a gropilor rămase, strada a primit lovitura de graţie, fiind nivelată cu ajutorul unor buldozere, care au îndepărtat cu grijă până şi ultimele urme de piatră şi pietriş din terasament. Acestea au fost , împreună cu resturile de argilă (a rămas destulă, deoarece umplutura gropilor nu s-a tasat absolut deloc), încărcate în camioane şi aruncate pe un pitoresc loc viran la intrarea în sat, chiar lângă autogară. Ca să atragă turiştii, bănuiesc.
S-a dat drumul la apă. Conducta a pleznit în cel puţin cinci locuri, deoarece presiunea a ajuns la peste 14 atmosfere. (Cauza este uşor de localizat. Nu avem de-a face cu nişte pompe ultraperformante, ci cu o simplă diferenţă de nivel dintre bazinul de colectare şi consumatorii de la noi din sat. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, le-aş fi putut eu da cifra, deoarece am măsurat altitudinea atât aici, cât şi în satul vecin, unde este amplasat bazinul amintit. Sau să se uite dracului pe Google Earth! La diferenţa de nivel existentă de cam 150 m rezultă vreo 15 atmosfere…)
În sfârşit, s-a montat un reductor de presiune la intrarea din sat. La ora actuală (temperatura -10°C, strat de zăpadă 10 cm) se repară(?) ultimele spărturi din conductă, strada este din nou acoperită cu movile de argilă galbenă, care îngheaţă încetul cu încetul.
Sătenii nu mai speră să aibă în curînd apă curentă. Nici eu nu sunt mai optimist. Eu totuşi mai sper măcar ca aceşti muncitori ultracalificaţi din echipa „Doi cu sapa, trei cu mapa” nu vor dărâma din nou vreun stâlp al reţelei electrice, deoarece altfel va trebui să aduc şi eu apă de la izvor cu butoiul, aşa cum fac unii săteni de ani de zile.
 furchtlosereiter

În orice caz, se zvoneşte că primăria ar fi preluat lucrarea şi achitat firmei executante suma integrală conform contractului, deoarece utilizarea instalaţiei ţine de responsabilitatea comunei, iar necazurile ar fi apărut abia după darea ei în folosinţă. (Mă refer, bineînţeles, la instalaţie, şi nu la comună.) Ca să spun drept, această logică puţin cam creaţă nu mă mai interesează câtuşi de puţin. Din moment ce pornesc de la premiza că primăria va face în orice caz praf fondurile pe care le are la dispoziţie, modul în care va atinge ea acest scop îmi este absolut indiferent.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura