Skip to content

Adrian Papahagi are, totuşi, umor!

Ce-i drept, involuntar, dar orişicât…
Supărat foc pe PNL şi Iohannis, o ia din nou razna. Uită de buna creştere care i-a fost acordată (ştim asta din surse de încredere) şi proferează injurii demne de cea mai amărâtă mahala. La naiba cu „superioritatea genealogică”!
Ca s-o ia înaintea criticii, ne informează:

[ ] Ei da, cine poate mult, poate și puțin. Nu sunt sclifosit, mai cobor și în hazna când dă pe dinafară. Sau, dacă vreți mai elegant, parcurg ușor, glissando, întreaga claviatură, de la abject la sublim. [ ]

Bun. Şi acum, dacă excludem comentariile admirative de genul „Doamne ajută!”, „Rămâneţi aşa!”, „Trecem cu vederea, sunteți obiectiv, succes!”, „Domnule profesor, corecte toate scrierile dvs.” şi ne rezumăm la răspunsurile proprii, datorate sublimei sale abjecţii, ne pomenim cu un savuros şi picant cocktail:

Hai, scutiţi-mă!
Nu mă aștept să prindeți referința.
Da, am și un asemenea vocabular. Am un vocabular extrem de extins și stăpânesc toate nivelele de limbă.
Nu puteți Dvs urca unde mă pot eu eleva.
Qui peut plus, peut moins.
Cară-te cu idioțiile!

Iar în momentul în care, prin tastatura unui preot care stăpâneşte emoticoanele, i se atrage atenţia că există spovedania pentru limbaj licențios, răspune brav:

Așa-i, Părinte. E pe listă.

Aleluia. Doamne ajută.

2 Comments

  1. Diana wrote:

    Datorita tie – sau din cauza ta?! :)) – am aflat ca exista acest tip in curs de… elevare. Sarmanul! Cred ca va pocni de la atata autosuficienta.
    Lasa-l cu nivelele (poloboacele) lui. 🙂

    vineri, martie 13, 2020 at 19:37 | Permalink
  2. Mihai wrote:

    Păi este destul de cunoscut. Membru (co)fondator al PMP, literat, etc…
    L-am cunoscut şi apreciat foarte mult pe tatăl său, de-aia îmi mai bat capul cu el.

    vineri, martie 13, 2020 at 20:07 | Permalink

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*