Azi am citit din nou o parabolă marca Adrian Papahagi, adică încă o căcărează pe care el se încăpăţânează să o vadă drept cugetare profundă. Asta mi-a trezit o ciudată stare de spirit, ambiguă, difuză, greu de explicat… în sfârşit, cum să vă spun, ceva între vaiet şi râs.
