Skip to content

Guzganian salvat

Aşa după cum era de aşteptat, senatul a votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian.
Adică, după opinia acestui înalt for de borfaşi, n-ar exista nici un fel de fapte noi la dosar, iar cele cunoscute ar fi mizilicuri. Cum ar fi de exemplu intervenţia d-lui Vosganian pe lângă Guvernul Tăriceanu II în favoarea acordării de subvenţii firmei Interagro, lucru cusut cu o aţă atât de albă, încât i-a sărit în ochi chiar şi d-lui Popescu-Moliceanu.
Interesant mi se pare mie ce rezonanţă are această temă pe blogul d-lui Dorin Tudoran. Pe când numeroase articole şi comentarii de acolo îşi manifestă satisfacţia nedisimulată faţă de anchetarea Elenei Udrea (sper că nu crede cineva că o apăr!), modul scandalos în care Varujan Vosganian scapă (deocamdată) de urmărirea penală nu este pomenit deloc. Ba chiar dimpotrivă, unul dintre cei mai aprigiactivi comentatori de pe acest blog, d-l Dezideriu Dudas (nu, în pofida tuturor aparenţelor, acesta nu este un pseudonim) se scandalizează:

[ ]Trebuie sa stabilizam si sa crestem economia inca nepusa total la pamant si pentru asta avem nevoie de politicieni puternici, care sa cunoasca mecanismele economice.. Sau tocmai de aceea trebuie sa-l plimbam pe VARUJAN ca pe urs pe la televiziuni ? A gresit, a furat, a delapidat ? Sa plateasca. Dar sa evalueze SRI-ul si sau DNA-ul conditiile de functionare a unei piete mi se pare o IDIOTENTIE !!![ ]

Sigur că da! Ce-i pasă economiei de piaţă de ilegalitate sau de prejudiciile care pot fi aduse statului român, exportând subvenţii plătite de contribuabili?
D-l Ing. Odet* Dezideriu Dudas este, după cum uşor putem afla printr-o căutare google, Şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Constanţa, Presedinte ASDR RD Asociatia Strategia Dezvoltarii Romaniei – Regiunea Dobrogea, precum şi autorul următorului comentariu de pe blogul lui Adrian Năstase, din care aflăm de existenţa altor doi „politicieni puternici” de care avem nevoie:

Dezideriu Dudas noiembrie 23, 2014 la 11:20 pm

Stimate Domnule Adrian Nastase,

[ ]Nu pot sa reiau in comunicarea cu dvs. tot ceea ce am intreprins ca “Romania” sa incerce cat de cat sa-si spele rusinea atitudinii fata de dvs. Poate ca si doar la nivelul Fundatiei Nicolae Titulescu ar fi destule marturii. A spala aceasta rusine m-a motivat extrem. La un moment dat mi-am luat si angajamente, chiar daca doar la “mantinela istoriei”.., norocul meu ca cea viitoare, ca la cea recenta nici-o sansa…Totusi, si de acolo, am adus un martor de extrema importanta pentru Romania si sunt sigur ca intuiti la cine ma refer. Dealtfel pozitia lui tinde tot spre o istorie viitoare pentru ca cea de pana acum a fost suficienta…Am fost destul “fraieri” ar spune el.[ ]
[ ]Dan Voiculescu, care a crezut ca militand pentru repararea nedreptatii dvs. va putea sa se apropie mai mult de Romania, a gresit evaluarea. Romania era in alta parte. In mod cu totul si cu totul fascinant pentru mine, d-nul prof. Titus Filipas a intuit asta si a incercat sa-i ofere un colac de salvare d-lui Voiculescu cu cca. 2 luni inainte de condamnarea definitiva a acestuia, oferindu-i o legatura trainica cu Romania reala, dar d-nul Voiculescu nu a observat-o. Nu cred ca e inca timpul pierdut, desi va mai trebui lucrat la aceasta legatura. Inclusiv prin Antena 3.[ ]

* O fi „Odet” forma masculină a numelui „Odette”? Tot ce se poate. M-am lovit chiar de numele „Artemis”, care ar fi, chipurile, forma masculină de la „Artemisa”(!). („Dian” de la „Diana” o să apară şi el cândva, fiţi siguri…)

3 Comments

  1. Black Sunrise wrote:

    „Odet” is probably a turkish name considering the location. Damn, i thought i was the only one who used „Guzganian”, considering the guy’s Ratatouille look-alike.

    miercuri, februarie 18, 2015 at 19:12 | Permalink
  2. Mihai wrote:

    Cunoştinţele mele în limba turcă sunt, din păcate, foarte modeste!
    „Guzganian” se impune, zic eu, de la sine: aspect, caracter, ocupaţie…

    joi, februarie 19, 2015 at 12:23 | Permalink
  3. Mihai wrote:

    Felix Krull mă atenţionează printr-un mesaj (i-e lene să scrie singur aici) că numele „Dian” nu este doar o idee trăznită de-a mea, ci există chiar în realitate. Senatorul PeNaL Dian Popescu (condamnat la 5 luni cu suspendare) este un personaj real, vezi https://www.facebook.com/dianpopescu şi acordă chiar audienţe. Îi dorim „la mulţi ANI”.

    duminică, martie 1, 2015 at 17:18 | Permalink

One Trackback/Pingback

  1. […] asiduu pe blogul CERTOCRAŢIA şi, dacă vă mai amintiţi, autor al unor „scrisori deschise” adresate d-lui Năstase şi d-lui Voiculescu (vezi […]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura