Skip to content

Clarificare şi dezambiguizare

Sebastian Ghiţă ar fi mituit, după cum relatează mass media, alegători din Republica Moldova să voteze la alegerile prezidenţiale din toamna lui 2014 cu Victor Ponta.
Iată care este reacţia sa, pe care am consemnat-o în cadrul unui interviu exclusiv pe care domnia sa ni l-a acordat ieri:

1. Nu am făcut absolut nici o tentativă de a mitui alegătorii moldoveni. Acuzaţiile sunt, în totalitatea lor, o infamie politică.
2. Nu am făcut, aşa cum prezintă eronat presa română, cadouri electorale sum formă de ţigăi, lucru care ne-ar fi depăşit considerabil fondul de bani negri pe care l-am avut la dispoziţie. Adevărul este că era vorba de tigăi de gătit. (Comparaţi preţurile: 1 oaie ţigaie = 500 RON, 1 tigaie teflonată = 30 RON.)
3. Cadourile au fost făcute în exclusivitate electoratului de sex feminin.
4. Având în vedere cunoscuta problemă a alcoolismului din Republica Moldova, această acţiune umanitară a contribuit în mod hotărâtor la combaterea acestuia şi la pregătirea integrării Republicii Moldova în UE. Tigăile teflonate, fiind mult mai uşoare decât cele de tuci, pot fi folosite cu mai multă uşurinţă drept obiecte contondente, producând totodată un zgomot redus.
5. Prin această acţiune demnă de un Robin Hood s-au restituit poporului suveran o parte din banii care i-au fost furaţi.

2 Comments

  1. Black Sunrise wrote:

    acu’ n-as vrea sa fiu (dia)critic. Io lucrez cu 2 basarabeni si inca 2 moldoveni autohtoni. Singurul din colectivu’ nostru care bea la modul serios este eu, alaturi de alti 2 concitadini (proveniti de prin satele si baltile din juru’ capitalei si teleoltenia), care il venereaza la modul fanatic pe nicolae guta. e drept, io nu beau la munca sau la bodega, cu credit in avans.
    sebi ghita si-a facut treaba ca un robbin’ the hood autentic, alaturi de necromancerul liviu… da’ nu a fost sa fie, oamenii din chisinau pe care ii stiu io au stat cuminti la coada sa voteze pe dos.
    io daca aveam norocu’ sa am o casa la tara si sa-mi dea ghita 1 oaie, luam oaia, oile arata foarte funny si o tineam prin curte sa behaie si sa tropaie de nebuna p’acolo pana moare de batranete, oricum nu-l votam p’ala, da’ ramaneam cu o oaie, furata din banii mei.

    duminică, iunie 28, 2015 at 12:36 | Permalink
  2. Mihai wrote:

    Chestia cu alcoolismul este luată din statisticile oficiale europene, aşa că ar trebui să existe cel puţin un strop de adevăr în asta. Iar excepţiile confirmă regula…
    Da lasă că nici noi, românii ceilalţi (adică nemoldoveni) nu trebuie să ne ascundem, cred că suntem cam pe locul 5 în Europa, dacă nu şi mai rău.
    Într-adevăr, oiţele sunt fiinţe pline de farmec şi umor. Da’ tot mai mult îmi plac câinii şi măgăruşii, vezi http://vladeasa.eu/blog/.

    duminică, iunie 28, 2015 at 14:01 | Permalink

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *
*
*

Descoperă mai multe la Minima Ruralia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura