Valorificarea patrimoniului cultural. Noi oportunităţi

După cum ne informează Agerpres, misterul statuilor dispărute din Iaşi a fost dezlegat:

Patru persoane cu vârste între 18 şi 35 de ani, suspectate că au furate busturile lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane şi Barbu Delavrancea din Parcul Copou, au fost aduse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit sursei citate, tinerii înveleau fiecare statuie de bronz în celofan, o cărau până la poarta din spatele Parcului Copou, aici chemau un taxi pentru a-i ajuta să care busturile până la locuinţa lor din zona Ţicău iar acolo, cu ajutorul unui ciocan, a unui topor şi cu sprijinul unor prieteni, cei doi spărgeau statuile în bucăţi mici. Ei au vândut fragmentele la mai multe puncte de colectare REMAT din Iaşi, contra sumei de aproximativ 3.000 de lei.

Temerile, conform cărora statuile ar fi putut fi scoase în afara ţării, au fost, deci, nejustificate. În afară de aceasta, faptul arată că o metodă de valorificare, care până acum se folosea doar în cazul infrastructurii (amintim doar capacele de canal din tuci vândute la fier vechi), este aplicabilă şi în domeniul cultural. (Prin aceasta, chiar şi denumirea peiorativă de „tuciuriu” va putea fi înlocuită prin termenul neutru de „bronzat”.)
Zvonurile, prin care se sugerează că România se întoarce de la epoca fierului la cea a bronzului, sunt lipsite de orice temei. România actuală nu se încadrează în corsetul strâmt al epocalităţii. În afară de aceasta, şi epoca de piatră a avut avantajele ei. Să ne gândim numai la protecţia mediului înconjurător.

PS
Printr-un mesaj personal, un cititor îmi reproşează faptul că textul conţine o ofensă voalată la adresa unei minorităţi etnice din România. După convingere mea, este absolut exclus ca vreuna dintre minorităţile naţionale de la noi (români, unguri, germani, turci, bulgari, sârbi, slovaci) să se simtă atinsă. Iar de majoritate nu-mi pasă.