Minima Ruralia

Redau aici integral comentariul scris de Octavian Alexandru Berceanu pe siteul timesnewroman. (Aflu ulterior că acest text a apărut şi pe platforma vice.) Mi-am permis doar să-i pun diacritice, sper că autorul nu are nimic împotrivă.

Dragă Bunicuţo, îţi mulţumesc că mi-ai oferit ocazia să fiu martor la decăderea unui dictator şi naşterea altuia. Drept pentru care, Bunicuţo, voi fi sincer cu matale şi-ţi voi explica frumos cum văd lucrurile. Referitor la primul dictator am înţeles că l-ai urât din adâncul sufletului, pe el şi pe nevastă-sa, dar te-ai bucurat nespus de mult de fiecare dată când ai putut să pleci de la muncă cu o aripă de pui, cu o traistă de porumb, cu un fir de aţă sau orice mai puteai să strecori în sacoşă ieşind pe poarta întreprinderii. Şi ceilalţi asemeni ţie făceau acelaşi lucru, pentru supravieţuire. Şi tot pentru supravieţuire mergeaţi gratis la Băile Felix sau Techirghiol, sau pur şi simplu rămâneaţi acasă şi va bucuraţi de viaţă liniştită. Niciodată însă nu v-aţi pus întrebarea dacă nu cumva va furaţi propria viaţă, propria libertate. Aţi uitat cu totul cine sunteţi, a fost confortabil că nu trebuia să gândiţi liberi, ci doar să încercaţi să furaţi grame de mâncare şi să înghiţiţi kilograme de minciună. Anii au trecut, obiceiurile au rămas. A căzut un dictator, am câştigat ceva libertate, discuţiile s-au schimbat. Bunicuţo, observ că eşti revoltată, că nu-ţi place că lumea se schimbă, că te dor oasele şi n-ai medicamente. Văd că plângi pentru că pensia e prea mică iar oamenii prea neînţelegători. Şi îmi spui că meriţi o pensie mai bună, medici mai zâmbitori şi medicamente mai ieftine. Te cred. Însă iată ce îţi spun şi deschide bine urechile şi ochii. Când contribuiai la stat, din salariu, pentru fondul de pensii şi sănătate, banii munciţi de matale s-au investit în construcţia de fabrici şi grandioase ctitorii. Toate astea s-au dus la fier vechi pentru că te-ai uitat voit în altă parte atunci când alţii furau, pentru că furatul a fost modul tău de supravieţuire. Acum când nu mai ai ce să furi la sfârşitul turei, pentru că eşti pensionară, te plângi că ţi-e greu dar îţi alegi conducătorii dintre cei care fură mai mult. Uite cu stau lucrurile Bunico! Din fiecare leu pe care-l câştig muncind, băieţii ăştia, pe care-i votezi, îmi iau 60 de bănuţi pe care-i împart între ei, iar ţie îţi dau 2 bani. Atât valorezi pentru ei, foarte puţin. Pentru mine însă valorezi foarte mult, pentru că prin votul matale ei trăiesc că să-mi fure munca, sănătatea, pâinea din gură, abecedarul lu’ ăla mic şi antinevralgicul de care am nevoie. Bunicuţo, matale ieşi în stradă doar că să te plimbi, niciodată că să mă sprijini când urlu că m-am săturat de ei. Iar azi m-ai făcut să cad în genunchi Bunicuţo, când m-ai rugat dimineaţă să te duc cu maşină la stadionu’ ăla mare, să-ţi trăieşti nostalgia şi bucuria că trecutul se întoarce. Trecutul tău Bunicuţo este moartea viitorului meu şi a lu’ asta mic de-l ţin în braţe şi nu-i place povestea Scufiţei Roşii care ţi-a hrănit copilăria matale, deloc. Drept pentru care nu-ţi voi răspunde la telefon când se va termina spectacolul de omagiere al noului dictator, pentru că m-am decis să te las acolo, nu vin să te iau.