Minima Ruralia

Tocmai mă pregăteam să-mi ocup locul în avionul Lufthansa München-Cluj, când mi-am dat seama că acesta era deja ocupat de un tip între două vârste.
–Sie sitzen auf meinem Platz. Wenn’s Ihnen aber sehr daran liegt, können Sie meinetwegen sitzen bleiben, i-am spus, arătându-i cuponul de îmbarcare.
Nici o reacţie.
-Staţi pe locul meu. Dar dacă vreţi neapărat, puteţi rămâne aşezat.
Nici o reacţie.
Mi-era prea lene să mai încerc şi-n alte limbi.
-Paştele mă-tii, i-am zis atunci, tare şi răspicat. După asta, m-am aşezat în scaunul liber de lângă el şi am început să citesc o carte.
L-am auzit mai târziu pe uzurpatorul de scaune ducând, într-o românească perfectă, o convorbire vioaie la mobil. Iar după decolare, l-am auzind cum se întreţinea cu stevardesa într-o germană deasemenea perfectă.
Reţineţi: Să fii bilingv nu te scuteşte, deci, de impoliteţe. (Mă refer cu asta, bineînţeles, la mine însumi, că nu-i de loc frumos să înjuri pe cineva, crezând că nu te-nţelege…)