Care-i pluralul de la „meri”?

– Da Ana unde-i? am întrebat-o pe Vera în germană. Că poarta-i închisă.
Ana e vecina noastră cea mai apropiată. De vreo trei ani îi hrănim zilnic motanul, care refuză să mai mănânce ce-i dă ea, adică pâine, varză şi cartofi. Iarna, când ea pleacă pe trei luni la Cluj, îl luăm la noi şi-l ţinem într-o cameră nelocuită.
– Am înţeles că s-a dus împreună cu Toader cu mere la târg.
Toader e alt vecin.
– Mere? Da de unde mere? Că doar n-au livadă, nici unul, nici altul.
– Ştiu eu? Dar aşa a spus, am auzit foarte bine: “Mă duc cu Toader la Huedin” şi “mere la târg”.
M-am prins.
– Da pluralul de la „meri” cum e?
– Cum adică pluralul? „Meri” este deja plural.
Vedeţi, ăsta-i necazul cu nemţii, ăştia când învaţă, învaţă temeinic.
I-am conjugat atunci verbul “a mere” după cum se vorbeşte aici în sat: “io mărg, tu meri, el/ea mere, noi merem, voi mereţi, ei mărg”. Veţi şti şi voi deci, că pluralul de la “meri” este “mereţi”.