La reuniunea UE la înalt nivel de la Bratislava, aşa zisele „state de la Vişegrad” anunţă că refuză cotele obligatorii de refugiaţi pe care vrea să le impună UE. (România, frustrată că nu participă şi ea la acest club select, nu spune deocamdată nimic, dar, de asta sunt sigur, se va ralia cu satisfacţie la aceaastă opinie.)
Asta încă n-ar fi nimic, poziţia acestor state era deja cunoscută, iar recentul comunicat nu a făcut altceva decât să o conmfirme.
A apărut, totuşi, ceva nou. S-a creat termenul de „Solidaritate flexibilă„, un eufemism care dezvăluie faţa hidoasă a civilizaţiei aşa zis creştine din nişte ţări care îşi consideră propriul popor drept sfânt.
Câteva concluzii.
Fariseismul celor care se ascund în spatele unei astfel de denumiri este oribil. Istoria îl va demasca, sper. Pentru mine, „solidaritate flexibilă” este necuvântul secolului.
Dacă UE se va destrăma din cauza problemei refugiaţilor, hai să nu-i plângem de milă. A meritat-o.
Fiecare ţară are ceva în istoria sa pentru care ar trebui să se ruşineze (dar, de obicei, n-o face).
Englezii îşi au monarhia, spaniolii conquista, francezii îngâmfarea unei „grand nation”, germanii nazismul.
Ungurii îl au pe Orban. Şi pentru ca să fie demni de compătimit, acesta nici măcar nu trebuie să „vorbească” englezeşte.
-
Neue Beiträge / Articole recente
Comentarii recente
- Minima Ruralia › Furia oarbă a răzbunării la Întrebare şi răspuns
- Minima Ruralia › Răzbunarea chinezului. Adio, www.contributors.ro la Minimalism maximal(ist)
- Minima Ruralia › Răzbunarea chinezului. Adio, www.contributors.ro la Lacrimi de Grokodil
- Minima Ruralia › Die Zeit / Timpul la Iluzie
- Minima Ruralia › Die Zeit / Timpul la Wie die Zeit verrinnt / Cum se scurge timpul
Arhive
Categorii
Calendar
Meta
Linkuri
Muzică
4 Comments
welcome back. cica pe undeva prin timisoara, intr-un local ar exista o lozinca de genu’ „nationalismul e o boala mintala”…
cu asta sunt absolut de acord. insa nu sunt ok cu toti refugiatii, si incerc sa argumentez cumva, cu mintea mea putina…
e uman si normal sa primesti oameni napastuiti din zone de conflict, aia din palestina si siria chiar sunt victime.
dar e si partea neplacuta a exodului – toti aia din africa sub-sahariana, afghani si pakis, 95% din ei fiind barbati semianalfabeti intre 16-40 de ani, multi cu un trecut odios, de un fundamentalism religios extrem si cu un dispret maxim fata de cultura moderna europeana. cum poti integra astfel de elemente intr-o societate diametral opusa?
am vazut multe clipuri odioase cu manifestarile respectivilor, ajunsi sa-si faca enclave in tari europene. in anglia oamenii sunt decapitati si violati pe strada, politia locala are interdictie sa patruleze (sunt scuipati si jigniti ziua in amiaza mare),in italia devasteaza complet localitati umane, intrand in casele albilor pe geam, ca la ei acasa… in irlanda (mai nou, „mica nigerie”) centrul e 100% african… tarile nordice au recordul absolut la violuri (peste india sau burundi), violuri comise in proportie de 99% de catre imigranti. bancurile cu somalezii care au 100 de kile tot satul sunt istorie, femeile somaleze care protesteaza violent in suedia pentru „everything for free” au fiecare peste 100 de kile… si as putea continua la nesfarsit.
eu personal detest ideea de mixare rasiala cu forta si detest sa fiu facut „rasist” pentru ca aleg sa stau cu oamenii din specia mea. in 2016 a ramas o singura categorie de oameni de care poti sa iti bati joc fara sa ajungi la puscarie pentru discriminare: white, straight male.
in U.S. s-a ajuns departe rau la capitolul „drepturi”… daca un negru omoara 100 de albi fiindca se plictisea pana sa-i vina ajutorul social intre dozele de heroina, e clar ca a fost provocat de vreun rasist, stra-stra-nepotul unui proprietar de sclavi (desi sclavia a fost inventata de negri, care vindeau surplusul de negri)… daca un politist alb impusca un infractor negru in legitima aparare, toata comunitatea sare si urla „black lives matter!!!” dupa care jefuiesc, devasteaza si incendiaza tot ce prind. e obligatoriu ca in orice serial american sa introduci negri, in roluri pozitive, de sefi, oameni de stiinta si lideri in general. recent, rusii au scos la iveala faptul ca fratii williams din tenis se dopeaza la greu, alaturi de noua nadia comaneci de culoare din echipa olimpica u.s.a. … cine ar avea vreodata curaj sa fie atat de rasist incat sa-i creada?
sorry pentru comentariu, dar io asa gandesc. pur si simplu nu vreau sa fac parte din aia cu „white guilt” care tolereaza si ridica in slavi o subcultura pe care nu sunt obligat sa o accept „pentru ca e rentabil politic”.
in urma cu multi ani, am vazut o scena care m-a marcat: noaptea tarziu, un domn de etnie rroma (imens) tara de par pe strada o minora (non-rroma) care plangea in hohote. daca traiam intr-o lume ideala si aveam o arma, astazi nu mai eram in libertate ca sa scriu acest comentariu…
dar hai sa fiu pozitiv. i-am vazut pe olandezii astia acu’ 2 saptamani, este ceva de vis cand vrei sa-ti recapeti increderea in oameni. e diferenta dintre Sharon de la W.T. (43 de ani, gravida) si andra (? ani, permanent gravida cu tatal prostilor)… una dintre ele isi merita cu prisosinta statutul de diva.
Foarte clar, reversul medaliei există într-adevăr. Bineînţeles că într-o Europă care acceptă un milion de refugiaţi pe an, fără să aibă timp să organizeze şi să canalizeze acest flux, vor apărea probleme de integrare. La fel de clar este şi faptul că terorismul de origine musulmană va avea şanse în plus de a se manifesta. Toate acestea nu justifică însă cu nimic să lăsăm refugiaţii să se înece sau să fie măcelăriţi pe undeva prin Siria sau prin Irak. Toate acestea nu mă fac să pun la îndoială nici un cuvinţel din cele pe care le-am scris.
Mulţam pentru recomandarea muzicală, mă revanşez cu ceva foarte vechi, da’ şi foarte bun…
indeed, chiar daca avem opinii intrucatva diferite (un mare gentleman spunea candva „chintesenta democratiei se poate exprima într-o singura fraza: voi lupta pana la ultima mea picătură de sange ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine)… subscriu la capitolul empatie fata de cei lipsiti de aparare.
anyway, de fapt am vrut sa remarc melodia cu ciocanaru’ de mai sus, absolut exceptionala si necunoscuta mie, awesome one.
asta ma obliga sa vin si io cu ceva serios:
„The Hammer Song” is really a hammer…
Mulţumesc pentru „serioasa” recomandare, ai ochit bine (din toate punctele de vedere)!
One Trackback/Pingback
[…] Slovacia şi Ungaria au eşuat în încercarea de a evita primirea unei cote obligatorii de refugiaţi. Vă mai amintiţi noţiunea de „solidaritate flexibilă„? […]
Post a Comment