Bine aţi venit în Baskalya! (3)

Cu rucsacul cârpit de bine de rău cu şnur, ieşi din clădirea aeroportului, urmând indicatoarele „Bus Transfer”, deoarece trebuia să ajungă cumva la aeroportul naţional din Bazakonya, lucru pentru care trebuia să traverseze tot oraşul. În faţa clădirii, învălmăşeală de nedescris. Tipi dubioşi îl întrebau dacă doreşte un taxi sau îl îndemnau la schimb valutar, îmbrâncindu-se între ei şi zbierând la copii care cerşeau şi se amestecau printre ei. Doi poliţişti pălăvrăgeau rezemaţi de zidul clădirii şi adresau mulţimii priviri plictisite. Scena îi aminti de aeroportul din Colombo, unde fusese în urmă cu câţiva ani, dar şi de o întâmplare pe care i-o povestise un coleg egiptean, care fusese în concediu în Baskalya pe vremea comuniştilor.

Acesta fusese prevenit să nu schimbe bani la negru, deoarece va fi înşelat. Egipteanul mulţumise pentru sfat, dar îşi zise în sinea lui: „Să mă înşele pe mine amărâţii ăştia? Pe mine, care am trăit la Cairo şi sunt uns cu toate alifiile? Exclus!” şi, odată ajuns la Bazakonya, acceptă oferta foarte generoasă a unui tip bronzat, care-i dădea cinci mii de leoparzi (moneda naţională) pentru un dolar. Se retrase cu el şi cu alţi doi bronzaţi, care asigurau flancurile, pe o străduţă din apropiere, pentru a efectua tranzacţia. Baskalyanul scoase din buzunar un teanc de leoparzi, egipteanul un teanc de dolari. În momentul în care se pregăteau să se apuce de numărat, unul dintre cei doi care stăteau de şase începu să strige „Police! Police!” şi o luă la fugă. Baskalyanul înşfăcă teancul de dolari, îndesă în mâna egipteanului leoparzii şi dispăru şi el în goană. Rămas singur, egipteanul dosi repede teancul de leoparzi în buzunar, afişă o mutră nevinovată şi o şterse şi el, deşi nu se vedea nici urmă de poliţie. Ajuns la hotel, numără leoparzii şi constată că primise doar o treime din suma promisă. Pierderea financiară era suportabilă, dar amorul său propriu de urmaş al faraonilor primise o lovitură dureroasă.
Revenind la realitatea din Baskalya de azi, eroul nostru îşi continuă drumul spre autobuz, reflectând asupra evoluţiei acestei minorităţi, care se specializase treptat în valorificarea metalelor feroase şi neferoase din toate ţările Europei, prin transformarea oricărui obiect accesibil – de la capacele de canal de pe străzi până la sârmele de cupru ale căilor ferate electrificate – într-un deşeu.

===Va urma===