Erinnerung / Amintire (1)

1998, im Brecht Jubiläumsjahr, habe ich „Eine kleine antifeministische Geschichte” verbrochen. Ich wurde heute daran erinnert, als ich las, dass auf der diesjährigen Berlinale ein „Dokudrama” über Brecht als Mensch(!) uraufgeführt wird.
Ich nehme an, dass Brecht, so er heute noch leben würde und mit manchen Auswüchsen der feministischen Bewegung konfrontiert wäre, sich selbst (genauso wie ich) als „antifeminist” bezeichnet hätte. Und auf die Frage „warum?”, hätte er wohl (genauso wie ich) geantwortet: „Weil ich Frauen mag”…

===

În 1998, anul jubiliar Brecht, am comis „O mică poveste antifeministă”. Mi-am amintit azi de ea aflând că la Berlinala din acest an va fi prezentată în premieră o „dramă documentară” despre Brecht ca om(!).
Pornesc de la premiza că Brecht, dacă ar trăi în ziua de azi şi ar fi confruntat cu unele excrescenţe ale mişcării feministe, s-ar caracteriza singur (la fel ca mine) drept „antifeminist”. Iar la întrebarea „de ce?” ar răspunde probabil (la fel ca mine): „Pentru că-mi plac femeile”…

O mică poveste antifeministă

EL (tip sub papuc, cu veleităţi intelectuale, a recitit în acest an jubiliar Brecht „Povestiri din Calendar”): “Pur şi simplu genial, Brecht ăsta. Aşa ceva apare doar o singură dată”.

EA (feministă convinsă, cu dispreţ): “Nici măcar nu ştii dacă povestirile sunt într-adevăr de-ale lui. Îşi ţinea femei care îi erau pe deplin supuse. Multe din cele care s-au publicat sub numele lui au fost scrise de către aceste sărmane creaturi. Le-a exploatat pe deplin, le-a furat nu numai banii şi dragostea, ci şi creaţia literară”.

EL (gândeşte ceva în sensul de “Cu atât mai genial, dacă mă întrebi pe mine!”, spune însă cu precauţie): “Ştii foarte bine că nu mă refeream la Brecht omul, ci la abstractul autor Brecht.”

Bărbaţii sunt laşi, aici nu-i nimic de făcut.