Azi dimineaţa câinii noştri au început să urle, cu botul îndreptat spre cer, ca lupii.
Am ieşit în curte să văd – sau mai bine zis să aud – despre ce este vorba: se manifestă în acest fel la anumite zgomote, cum ar fi cele produse de sirena maşinilor de salvare sau dangătul de clopote.
Într-adevăr, se auzea dangăt de clopote. O fi, iar, vreo sărbătoare? Că sunt multe… În acelaşi moment, mobilul mi-a semnalat un mesaj care a clarificat lucrurile: Orange mă felicită cu ocazia zilei onomastice.
Verificând pe internet, am constatat că azi se “prăznuiesc” într-adevăr arhanghelii Mihail şi Gavril. Înafară de asta, am mai aflat ce nu ai în niciun caz voie să faci în această zi. Este oprit! Iată câteva variante:
“De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pe vremuri sătenii nu lucrau deloc, oamenilor fiindu-le frică de Sfinții Arhangheli, despre care se spune că iau sufletele celor care mor. Dacă vor muri, la momentul morții, se vor munci groaznic să le iasă sufletul din trup.“
“De Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, cine nu se supune acestei reguli fiind sortit să aibă parte de mare chin înaintea morţii.”
”În această zi de sărbătoare nu se lucrează și nu se merge la câmp. Persoanele care vor merge la serviciu, spun cei din popor, se vor chinui înainte să moară.”
“Ca la orice sărbătoare care are cruce roșie în calendar nu se spală.
Totodată, de Sfinții Mihail și Gavril nu se coase.
Nu se fac treburi casnice, cum ar fi curățenie, să calci sau să gătești.
Tot în această zi nu este bine să te cerți cu nimeni.”“In ziua de 8 noiembrie este interzis cu desavarsire sa lucrezi sau sa faci treburi in casa, in curte sau pe camp. Cine nu se va supune va avea parte de chin in ziua mortii.”
Astfel de interdicţii sunt cunoscute la aproape toate sărbătorile religioase mai importante de la noi. Ele sunt însă aproape întotdeauna legate de una dintre muncile omului. Biserica ne învaţă leneveala? Sau această tradiţie a fost mai degrabă creată de către credincioşi, ca să-şi găsească o scuză pentru propria trândăveală?
În orice caz, nu am auzit niciodată să fie oprit de a bea, a înjura sau de a-ţi bate nevasta.
„Pe vremuri, sătenii…” ei, pe vremuri, sătenii erau ţărani adevăraţi, care mai şi lucrau, măcar printre sărbători. Iar cei din zilele de azi n-au nevoie de nicio sărbătoare ca să nu lucreze.
Post a Comment