Minima Ruralia

La München, după îmbarcarea în avionul companiei Lufthansa spre Cluj, mi-am căutat locul, pe care l-am găsit însă ocupat de un individ de vreo patruzeci de ani. În timp ce-mi puneam jacheta în compartimentul pentru bagaje, i-am spus: „Sie sitzen auf meinem Platz. Sie können aber von mir aus sitzen bleiben, wenn’s Ihnen daran liegt.*” Nici o reacţie. I-am repetat toată chestia pe româneşte, arătându-i în acelaşi timp cuponul de la cartela de îmbarcare. Nici o reacţie. N-aveam nici un chef să mai încerc şi-n alte limbi.
„Paştele mă-tii de dobitoc” i-am spus clar şi răspicat, în timp ce mă aşezam pe locul liber de lângă el, după care mi-am scos cartea din geantă şi am început să citesc.
Puţin după aceea, l-am auzit pe uzurpatorul de locuri vorbind la telefon într-o românească perfectă. După decolare, tipul a avut o scurtă convorbire cu stevardesa, într-o germană impecabilă.
Morala: calitatea de a fi bilingv nu te scuteşte de mojicie. (Mă refer prin asta, binînţeles, la mine însumi, pentru că nu e de loc frumos să înjuri pe cineva într-o limbă, pe care acesta n-o înţelege.)

* „Staţi pe locul meu. Dar puteţi rămâne aşezat, din partea mea, dacă doriţi.”