Am început să am acest sentiment după decembrie ’89, când răul unic s-a sfărâmat. Dar cioburile s-au dovedit, concertând frenetic, aproape la fel de rele.
Iar acum, după alegerile prezidenţiale eşuate, spun cu smerenie că Elena Lasconi (de ceilalţi candidaţi nici nu mai vorbesc) nu mi se pare să fie o personalitate demnă de funcţia de Preşedinte. Prea calcă în străchini:
Aveţi tot respectul meu pentru lucrurile măreţe pe care le-aţi făcut. (…) Sunteţi un adevărat lider al poporului, exact ca şi mine.
Asta, dacă ar fi o declaraţie sinceră, ar fi reacţia unei fetişcane de liceu exaltate. Dar, bineînţeles, nu e cazul să vorbim de sinceritate aici, ceea ce e şi bine, şi rău… Penibilul rămâne însă oricum.
Post a Comment