Cele mai multe femei se simt atrase de bărbaţi. Această dovadă de prost gust ar trebui să ne dea de gândit, nouă, bărbaţilor.
Stimate d-le Primar,
soţia mea, Vera Kreutzberger, a făcut în ultimii doi ani câteva sesizări şi sugestii cu privire la situaţia generală din satul Bălceşti, care v-au fost adresate direct.
Doresc să mă refer azi la două dintre faptele amintite de dânsa, care, în mod evident, nu au avut ecoul la care ne-am aşteptat, atât noi cât şi ceilalţi locuitori ai satului. Continuă să citești
Vecinătate nedorită
Ceea ce, la o primă şi fugitivă privire prin fereastra unui avion, undeva deasupra Austriei, pare să fie un loc de parcare, se dovedeşte la o cercetare mai atentă a fi cimitir. Această asemănare are pentru unii oameni un sens mai adânc. După ce le-a venit sorocul, aşteaptă cu răbdare, aliniaţi rânduri-rânduri, să fie din nou treziţi la viaţă şi puşi în mişcare de o fiinţă divină.
Eu vreu să fiu incinerat…
Dublul meu tiz Neamţu Ţiganu adresează în ultimul său articol de pe blog un aspect foarte important al vieţii sociale moderne, şi anume definiţia şi modul de percepţie a noţiunii de masculinitate. Păcat însă, că meritul de a aborda un subiect atât de actual, este umbrit de maniera neştiinţifică în care îl tratează. Consider că o intervenţie energică îndreptată împotriva diletantismului manifestat de d-l Neamţu Ţiganu şi, implicit, în favoarea clarificării contextului sociologic aferent, este absolut necesară. Continuă să citești
Iar mă leg de evz.
Titlul articolului trezeşte… hm… hai să zicem curiozitatea cititorului. Promisiuni deşarte. Cu onestitate rară, d-l Andrei Călin îi taie avântul de la bun început:
[ ] Glad Bugariu este un nume care românilor nu le spune nimic. [ ]
Remedierea acestei situaţii, se impune, bineînţeles, de la sine. Autorul se străduie (şi reuşeşte pe deplin) să atingă acest scop atât prin textul său dens şi informativ,
[ ] “Experienţa avută la modesta echipă Şoimii Sibiu, din liga a IV-a, l-a trimis însă înapoi în America.” [ ]
cât şi, în special, prin imaginile alese, dintre care două sunt chiar cu femei.
Nu ne rămâne decât să-i mulţumim pentru informaţii. Să sperăm că această ştire importantă va fi preluată şi dezbătută în următoarele zile de toate posturile româneşti de televiziune.
Descriind apocalipsa, d-l Mirel Axinte se apropie foarte mult de adevăr, fără ca să-l poată totuşi atinge:
„Sfârşitul lumii
Nu va veni în urma vreunui război nuclear, a topirii gheţarilor, încălzirii globale sau ciocnirii cu nu ştiu ce meteorit. Nu avem noi norocul ăsta. Va fi o moarte lentă, prin sufocare şi plictiseală. [ ]”
Frumos text. Dar adevărul e mult mai simplu:
„Apocalipsa
După tot ce a ratat omenirea până acum, pariez pe oricât că ea va rata cumva şi sfârşitul lumii.”
Las la aprecierea d-vs. dacă această perspectivă este mai optimistă sau nu. În orice caz, dacă nu vă convine, reveniţi altădată, mai am şi altele. Continuă să citești
După principiul „ redactorul nostru Oana Dan a ascuns în textul următor 30 de greşeli, cititorii care-şi vor dovedi competenţa trimiţându-ne rezultatele în scris vor participa la o tombolă”, evz.ro a lansat de curând concursul „Eroarea ca produs mediatic educativ“: Continuă să citești
Adrian Năstase, profund chinuit de tot felul de impresii şi sentimente:
„M-am gândit, iniţial, la postul de secretar general al ONU, dar am impresia că este ocupat, cel puţin o perioadă. Nu cred că în acest moment ar trebui să creez valuri suplimentare, să anunţ o candidatură. Nu cred că ar face bine partidului. O astfel de candidatură ar trebui să vină dacă ar fi sprijinită de un număr de colegi. Până la acest moment nu am avut sentimentul că există o masă critică pe această direcţie.”
Sursa: Mediafax
Am auzit că, în disperare de cauză, guvernul României ar fi dezbătut într-un cerc restrâns de specialişti posibilitatea schimbării Constituţiei şi modificarea statutului României din „Republică semi(!?)-prezidenţială” în „Protectorat”.
Se afirmă că proiectul ar fi fost abandonat abia după ce, în urma refuzului Albaniei, a devenit clar că nici una dintre Puterile Europene nu vrea să se încurce cu ditamai beleaua.
La 13 ianuarie, aşteptând îmbarcarea în avionul München-Graz, am văzut-o pe Herta Müller. Era, în orice caz, cineva care îi semăna foarte mult, o doamnă de vreo 50 de ani, scundă, zveltă, brunetă, cu o frizură aparte şi cu nas acvilin. Era însoţită de un bărbat cu vreo zece ani mai tânăr, care căra un ditamai cufărul de acte.
Cum tocmai citisem “Der König verneigt sich und tötet“ şi „Atemschaukel”, m-am uitat în geantă să văd dacă nu am la mine vreo carte de-a ei, să-i cer un autograf. N-aveam, din păcate, decât un roman poliţist. Ce puteam să fac? Doar n-o să mă duc să-i spun „Entschuldigung! Sind Sie nicht Herta Müller? Sie sehen jedenfalls so aus, als hätten Sie vor kurzem den Nobelpreis für Literatur gewonnen…”
Continuă să citești
