Minima Ruralia

Der Weg des Apfelwurms
Die Ameise trägt eine tote Fliege. Die Ameise sieht den Weg nicht, sie dreht die Fliege um und kriecht zurück. Die Fliege ist dreimal größer als die Ameise. Adina zieht den Ellbogen ein, sie will der Fliege den Weg nicht versperren. Neben Adinas Knie glänzt ein Teerklumpen, er kocht in der Sonne. Sie tupft mit dem Finger darauf, hinter der Hand zieht sich ein Teerfaden, erstarrt in der Luft und bricht.
Die Ameise hat einen Stecknadelkopf, darin findet die Sonne keinen Platz zum Brennen. Sie sticht. Die Ameise verirrt sich. Sie kriecht, doch sie lebt nicht, sie ist für das Auge kein Tier. Auch die Schoten der Gräser kriechen am Stadtrand wie sie. Die Fliege lebt, weil sie dreimal größer ist und getragen wird, sie ist für das Auge ein Tier.
Clara sieht die Fliege nicht, die Sonne ist ein glühender Kürbis, sie blendet. Claras Schenkel sind weit auseinandergestellt, zwischen ihren Knien liegen ihre Hände. Wo das Höschen in die Schenkel schneidet, steht Schamhaar. Unterm Schamhaar liegt eine Schere, eine Spule mit weißem Zwirn, eine Sonnenbrille und ein Fingerhut. Clara näht sich eine Sommerbluse. Die Nadel taucht, der Zwirn macht Schritte, deine Mutter auf dem Eis, sagt Clara, sie leckt das Blut vom Finger. Ein Fluch mit Eis, mit der Mutter der Nadel, des Fadens, des Zwirns. Wenn Clara flucht, hat alles eine Mutter.
Die Mutter der Nadel ist die Stelle, die blutet. Die Mutter der Nadel ist die älteste Nadel der Welt, die alle Nadeln geboren hat. Sie sucht für all ihre Nadeln an jeder nähenden Hand auf der Welt einen Finger zum Stechen. Im Fluch ist die Welt klein, über ihr hängt ein Nadelklumpen und ein Blutklumpen. Und im Fluch lauert die Mutter des Zwirns mit verknäuelten Fäden über der Welt.
In dieser Hitze fluchst du mit Eis, sagt Adina, und Claras Backenknochen mahlen, ihre Zunge schlägt im Mund. Clara hat, wenn sie flucht, immer Falten im Gesicht, denn im Fluch ist jedes Wort eine Kugel und kann die Dinge mit den Worten auf den Lippen treffen. Auch die Mutter der Dinge.
Adina und Clara liegen auf einer Decke. Adina ist nackt, Clara trägt nur das Höschen des Badeanzugs.

Drumul viermelui din măr (traducere proprie)
Furnica duce o muscă moartă. Furnica nu vede drumul, întoarce musca şi se târăşte înapoi. Musca este de trei ori mai mare decât furnica. Adina îşi retrage cotul, nu vrea să blocheze drumul muştei. Lângă cotul Adinei luceşte un cocoloş de smoală, fierbe în soare. Îl atinge cu degetul, în urma mâinii se întinde und fir de smoală, se întăreşte în aer şi se frânge.
Furnica are un cap ca gămălia acului, în el soarele nu găseşte loc să ardă. Împunge. Furnica se încurcă. Se târăşte, dar nu trăieşte, pentru ochi ea nu e o vietate. Şi sămânţa ierburilor se târăşte la marginea oraşului ca şi ea. Musca trăieşte, pentru că este de trei ori mai mare şi este purtată, pentru ochi ea e o vietate.
Clara nu vede musca, soarele este un dovleac incandescent, te orbeşte. Coapsele Clarei sunt mult depărtate, între genunchi i se află mâinile. Unde chiloţii întretaie coapsele, se văd floci. Mai jos de floci zace o foarfecă, un mosor cu aţă albă, o pereche de ochelari de soare şi un degetar. Clara îşi coase o bluză de vară. Acul se înfige, aţa păşeşte, mă-ta pe gheaţă, spune Clara, linge sângele de pe deget. O înjurătură cu gheaţă, cu mama acului, a firului, a stofei. Când înjură Clara, totul are o mamă.
Mama acului e locul care sângerează. Mama acului este cel mai bătrân ac de pe lume, care a născut toate acele. Ea caută pentru toate acele ei, la fiecare mână din lume ce coase, un deget de înţepat. În înjurătură lumea e mică, deasupra ei atârnă un bulgăre de ace şi unul de sânge. Şi în înjurătură pândeşte mama aţei de cusut cu firele încâlcite asupra lumii.
Pe căldura asta înjuri cu gheaţă, spune Adina, şi fălcile Clarei macină, limba i se zbate în gură. Clara are, întotdeauna când înjură, faţa încruntată, pentru că în înjurătură fiecare cuvânt este un glonte, şi poate să lovească lucrurile cu cuvintele de pe buze. Şi pe mama lucrurilor.
Adina şi Clara stau întinse pe o pătură. Adina e goală, Clara poartă doar chiloţii costumului de baie.

Drumul viermelui în măr (traducere de Nora Iuga)
Furnica trage după ea o muscă moartă. Furnica nu vede drumul, răstoarnă musca şi se târăşte înapoi. Musca e de trei ori mai mare decât furnica. Adina îşi retrage cotul, nu vrea să-i blocheze muştei drumul. Lângă genunchiul Adinei e un bulgăre de catran, se coace în soare. Îl împunge cu degetul. De sub mână iese un fir de catran, se întăreşte în aer şi se frânge.
Furnica are un cap cât gămălia unui bold; în el soarele nu-şi află loc să ardă. Înţeapă. Furnica nu mai ştie încotro s-o apuce. Se târăşte fără să trăiască, pentru nici un ochi ea nu poate fi un animal. Şi păstăile ierburilor se târăsc la marginea oraşului la fel ca ea. Musca trăieşte, fiind de trei ori mai mare, şi este şi cărată de altul; pentru orice ochi musca e un animal.
Clara nu vede musca, soarele e un dovleac aprins. Te orbeşte. Coapsele Clarei sunt larg desfăcute, între genunchi îi stau mâinile. Acolo unde chilotul îi intră între coapse se văd perii ruşinii. Sub perii ruşinii se află o foarfecă, o papiotă cu aţă albă, nişte ochelari de soare şi un degetar. Clara îşi coase o bluză de vară. Acul se înfige, aţa face noduri, mă-ta pe gheaţă, spune Clara şi-şi linge sângele de pe deget. O înjurătură de gheţă, de mama acelor, a firelor, a aţei. Când înjură Clara, totul are o mamă.
Mama acului e locul care sângerează. Mama acului e mai bătrână decât toate acele de pe lume, ea le-a născut pe toate, ea caută, la fiecare mână care coase pe acest pământ, un deget bun de înţepat. În sudalmă lumea e mică; deasupra ei atârnă un bulgăre de sânge. Şi în sudalmă mama pândeşte un mosor cu firele încâlcite deasupra lumii.
Pe căldura asta înjuri de gheaţă, spune Adina şi maxilarele Clarei mestecă, limba ei se zbate în gură. Când înjură, Clara face mereu creţuri în obraz, în sudalmă fiecare vorbă e un glonţ şi poate să ţintească obiectele de pe buze. Şi pe mama obiectelor.
Adina şi Clara stau întinse pe o pătură. Adina e goală, Clara nu are pe ea decât chilotul de la costumul de baie.