Minima Ruralia

Nu mă refer prin titlul de mai sus neapărat la lozincile peiorative, cum ar fi, de exemplu, “Verdele este Roşu”, proprii autorilor de la “În Linie Dreaptă” (platformă care denigrează orice mişcare ecologică, oricât de moderată ar fi aceasta), deşi ar merita şi acest limbaj o tratare mai atentă. Le consider însă doar moderat toxice, deoarece provin aproape în întregime de la persoane care n-au nicio tangenţă cu climatologia sau ecologia, cum ar fi Adrian Papahagi, Traian Ungureanu, Costin Andrieş sau Dragos Paul Aligică, care nu prea pot fi luate în serios.
Cu totul altfel stau însă lucrurile când negaţionismul ecologic este propovăduit de către specialişti, cum ar fi profesorul Constantin Crânganu, autor al câtorva cărţi de specialitate şi prolific autor de articole pe platforma www.contributors.ro (lista de articole vezi aici).

Pe mine nu mă deranjează atât tezele domniei sale (care sunt, după părerea mea, de cele mai multe ori hazardate), pe care le accept însă ca opinie personală, chiar dacă ele neagă de multe ori evidenţa. Chiar şi un om de ştiinţă are dreptul la eroare. Mă deranjează mult mai mult faptul că domnia sa încearcă în mod evident să manipuleze cititorii, oferind informaţii unilaterale, insinuând perspective social-economice şi politice utopice şi polarizând discuţia publică. Impresia pe care o am citind oricare dintre articolele sale este de tendenţiozitate, impresie care este accentuată prin titlurile alese, care au adesea un caracter polemic. Cochetează permanent cu cititorii săi, iar în numeroasele cazuri când aceştia îşi exprimă o convingere şi mai radicală decât cea descrisă de el însuşi, se refugiază într-o ambiguitate complice.
Hai să vedem care este bagajul esenţial de cunoştinţe factice care privesc evoluţia climei şi să analizăm cum se poziţionează dl prof. Crânganu relativ la acestea:

Începând cu 1880, temperatura globală medie măsurată la suprafața uscatului și oceanelor a crescut semnificativ. În aceeaşi perioadă de timp, nivelul oceanic a crescut cu ca. 25 cm.

Resursele energetice fosile sunt limitate cantitativ

După cât am putut eu să-mi dau seama, prof. Crânganu nu ia o poziţie clară faţă de prima afirmaţie: dacă este, prin comentarii, confruntat în mod direct cu această concluzie, răspunde cu linkuri către lucrări în care relevanţa temperaturii medii globale este contestată, după care îşi relativizează poziţia, afirmând că această mărime nu este relevantă pentru descrierea modificărilor climatice locale. Nu contrazice însă pe niciunul dintre comentatorii care afirmă că această temperatură medie ar fi, pur şi simplu, un nonsens din punct de vedere al fizicii. Tendinţa manipulatoare şi cochetatul cu comentatorii militant antiecologişti devine evidentă prin câteva din numeroasele comentarii proprii la articolele sale, în care regăsim băşcălia tipic românească: ne dă, sub titluri ca “Hai să mai vedem ce vrăji mai face încălzirea globală” o listă (vezi aici şi aici) cu exemple de evenimente meteo care demonstrează, în continuare, existenţa unor temperaturi scăzute… falimentul “încălzismului”, iar a îngheţat Niagara!
Cireaşa de pe tort mi-a oferit-o un comentator care scria textual: “Dacă nu existau, schimbările climatice chiar meritau inventate.”, comentariu aprobat cu încântare de către prof. Crânganu. Mi-am permis atunci să calific această atitudine drept “fascistoidă”, din motive pe care le-am descris acolo şi nu le mai repet aici.
Este foarte probabil ca această temperatură globală medie să nu fie o mărime cheie pentru modelele climatice, care încearcă să prevadă evoluţia temperaturilor locale şi a distribuţiei lor, dar nu despre asta este vorba. Efectul global şi relevanţa sa (vezi aici şi aici) pot fi însă cu greu contestate: planeta se încălzeşte. (E greu de acceptat însă, pentru cei care au creat sau şi-au însuşit denumirea peiorativă de “încălzism” să recunoască aceasta în mod direct.)
Cu totul altfel stau lucrurile când este vorba de natura antropogenă a acestui fenomen de încălzire globală: acuzaţia de cauzalitate la adresa activităţii umane nu poate fi dovedită, cu toate că este considerată de majoritatea climatologilor ca probabilă. Sigur că da, adevărul ştiinţific nu este întotdeauna apanajul majorităţii, dar, nota bene, nici dovada contrarie nu poate fi prezentată. Poate cineva să dovedească faptul că modificările climatice nu sunt de natură antropogenă? Evident că nu. (Mă întreb atunci, având în vedere posibilele urmări nefaste ale activităţilor umane, cum poate cineva să pretindă să ne asumăm riscul de a exclude sau a lua în derâdere această ipoteză?)
Deoarece o discuţie în acest sens are în mare parte caracterul unei dispute religioase, o voi lăsa pe seama climatologilor. Să remarcăm doar faptul că prof. Crânganu aparţine minorităţii celor care fie contestă o contribuţie semnificativă a efectului antropogen, fie îl văd pe acesta ca inevitabil.
Situaţia este ceva mai clară în cazul creşterii concentraţiei gazelor de seră, a căror evoluţie în atmosferă este atent monitorizată şi cu greu ar putea fi contestată, oricât de îndoctrinaţi am fi. Pe lângă aceasta, carcterul global al fenomenului nu lasă loc argumentelor unei distribuţii neuniforme ca în cazul temperaturii. De necontestat este şi contribuţia semnificativă a arderii combustibililor fosili la creşterea concentraţiei de bioxid de carbon. Singurul lucru care poate fi pus sub semnul întrebării, este, după cum am descris deja mai sus, efectul acestor gaze de seră asupra climei, mai exact răspunsul la întrebarea dacă modificările climatice sunt sau nu, într-o măsură considerabilă, de natură antropogenă.
Pornind de la teza, actualmente aproape unanim acceptată, potrivit căreia cărbunele, petrolul şi gazele naturale sunt de origine biogenă şi s-au format într-un proces geologic din trecutul planetei, proces care în prezent (dacă chiar mai are loc) se desfăşoară cu o viteză neglijabilă pentru refacerea zăcămintelor fosile, se ajunge automat la concluzia că rezervele globale de combustibili fosili sunt nu numai neregenerabile, dar şi limitate cantitativ.
Într-un alt articol publicat pe platforma contributors.ro, prof Crânganu pune sub semnul întrebării, cel puţin în cazul zăcămintelor de hidrocarburi, această concluzie, afirmând că se poate imagina un ciclu paralel al carbonului în natură, care, prin fenomenul de subducţie şi prin reacţii chimice în care sunt implicaţi carbonaţii, poate duce la o sinteză a hidrocarburilor. Haideţi să acceptăm această ipoteză, chiar dacă argumentele nu mi se par foarte convingătoare. Manipularea grosolană a faptelor pe care o comite prof. Crânganu apare însă în momentul în care el declară, pe această bază, petrolul brut şi gazele naturale nebiogene ca fiind regenerabile. Pentru aceasta ar fi necesar ca zăcămintele să se refacă cu o viteză destul de mare, care ne-ar permite să considerăm această sursă drept inepuizabilă, lucru pentru care nu există absolut nicio dovadă. Exemplul citat de dânsul, în care un zăcământ de petrol considerat epuizat s-a “refăcut” după o vreme, nu spune altceva decât că aici s-a produs o realimentare dintr-un rezervor adiacent, şi anume tot cu un ţiţei format în urmă cu milioane de ani (am evitat cuvântul “fosil” pentru a rămâne în zona de aplicabilitate a teoriei abiogene). Acest argument sfidează atât logica elementară cât şi etica ştiinţifică. Atâta timp cât o sursă de energie nu se poate reface destul de rapid pentru a face faţă consumului sau nu stă la dispoziţie în cantităţi practic nelimitate, aceasta nu poate fi considerată regenerabilă. Îmi mai rămâne doar să amintesc faptul că prof. Crânganu ridiculizează apelurile la economisirea energiei şi a resurselor în general, care, repet, sunt finite!, comparând această cerinţă cu sloganurile ceauşiste.
Sigur că da, în cercurile care propagă ecologismul apar şi manifestări alarmiste, lipsite de profesionalitate, exagerări şi chiar falsuri. Încercarea de a le combate făcând uz de argumente manipulative, aşa cum procedează de exemplu prof.Crânganu, este însă, în opinia mea, contraproductivă şi îi pune pe cei care o practică într-o lumină cât se poate de defavorabilă.