Nu pot să caracterizez articolele şi glosele politice mai recente ale d-lui Dorin Tudoran, care apar atât pe blogul domniei sale Certocraţia, cât şi pe platformele voxpublica sau România Curată, fără să apelez la ajutorul cuvântului german “Schadenfreude”. Iar asta nu pentru a-mi etala cunoştinţele din această limbă, ci pentru simplul fapt că, la fel ca şi, de exemplu,”Treppenwitz” sau „Torschlusspanik”, acest cuvânt german nu prea are corespondent direct în vreo altă limbă. L-au adoptat până şi anglo-saxonii, care, după cum se ştie, nu se află prea des în încurcătură când este vorba de noi denumiri.
În româneşte am putea să traducem „Schadenfreude”, în analogie cu franceza, care are şi ea uşoare greutăţi în această privinţă, prin „bucurie malignă” sau „maliţioasă”.
Poporul german se pare că s-a confruntat încă mai demult cu necesitatea de a defini acest viciu uman, deoarece în spaţiul său cultural “Schadenfreude” a constituit nu numai obiectul unor zicale foarte răspândite, ci şi al atenţiei filozofilor.
Avem pe de o parte zicala populară (un pic frivolă, un pic autoironică) „Schadenfreude ist die einzig richtige Freude”, pe de altă parte opinia lui Schopenhauer: „Jedoch ist, Neid zu empfinden, menschlich, Schadenfreude zu genießen, teuflisch.” El consideră deci, aşa cum a mai spus-o în repetate rânduri, acest viciu ca fiind unul dintre cele mai nocive vicii umane.
Cât priveşte cea de-a doua parte a titlului, „A Vengefulness of the Impotent”, aceasta o datorez unui articol care încearcă (şi după părerea mea chiar reuşeşte) să demonstreze care sunt factorii majori care influenţează acest sentiment.
Unul dintre aceştia este invidia, aşa cum se arată şi în alte lucrări de specialitate 1, 2, 3, 4, 5. Dependenţa intensităţii sentimentului de „Schadenfreude” de invidie a fost demonstrată chiar prin studii de rezonanţă magnetică funcţională, vezi 1.
Invidia, care este considerată o forţă motrice primordială pentru „bolile societăţii” şi stagnarea socială, provocă nu numai aversiune şi ură, dar şi, deîndată ce situaţia devine prielnică, „Schadenfreude”.
Să revenim însă la d-l Dorin Tudoran.
Satisfacţia sa aproape sadică, pe care o manifestă la orice eveniment care aduce dezavantajul sau chiar dezastrul “duşmanilor” săi, cum ar fi (în ordinea aproximativă a importanţei pe care le-o acordă domnia sa) Vladimir Tismăneanu, Elena Udrea, Traian Băsescu, “intelectualii lui Băsescu”, GDS, PDL, Boc, Blaga, nu poate fi descrisă fără a apela la “Schadenfreude”. (A, era cât pe-aici să uit: Statul De Drept, care cade drept în… scuze, aici tot de Udrea şi Băsescu era vorba!) Bineînţeles că mai sunt daţi în tărbacă şi alţii, cum ar fi Victor Ponta, Dan Voiculescu sau Adrian Năstase. Numai că un pic altfel. Primul amintit din acest trio se bucură, pe măsura dimensiunilor personalităţii sale, doar de o atenţie fugitivă, Varanul Felix prea aminteşte de propriile tinichele codale ca să-şi poată primi lecţia meritată, iar faptele penale ale Nepotului Mătuşii sunt cel mai adesea prezentate în comparaţie cu altele, sancţionate sau nu, din tabăra adversă. (Mesajul e clar: Păi dreptate e asta? De ce nu-i prinde pe toţi?)
Să-l lăsăm pe d-l Tudoran, dacă mai are cât de cât simţ autocritic, să stabilească singur, prin introspecţie, care este compoziţia propriei sale “Schadenfreude”. Adică procentul de aversiune, ură, dispreţ şi invidie care, în ultimă instanţă, determină acest sentiment nociv. Cred că exerciţiul ar fi salvator, chiar dacă domnia sa va fi tentat să-şi descrie slăbiciunile doar prin eufemismul de cârcotaş sau, şi mai rău, de autor satiric. Eu mă rezum la diagnosticul meu, pe care îl consider, ca de obicei, infailibil, şi la constatarea că, fiind încă în stadiul prepatologic, poate mai are vreo şansă de scăpare. Cred că ar merita-o.
PS
Textele sale dominate de “Schadenfreude” sunt totodată, după părerea mea de diletant, cele mai slabe, atât din punct de vedere al stilului (manierisme, asociaţii scremute de idei), cât şi al conţinutului. Ele sunt totodată cele mai gustate de fauna comentatorilor săi, fapt care, dacă ţinem cont de calitatea comentariilor acestora, ar trebui să-i dea şi mai mult de gândit.
PPS
Nu cred deloc că acest text îi va deschide d-lui Tudoran ochii şi îi va acorda vreo şansă în plus pentru “însănătoşire” şi nici nu l-am scris cu această intenţie. L-am scris pur şi simplu pentru că m-a interesat un pic tema. Şi pentru că aşa am avut eu chef.
One Trackback/Pingback
[…] Dinescu) a depăşit, după cum se pare, faza prepatologică pe care i-o diagnosticasem nu de mult aici şi o ia razna de tot. Exilul „în tărâţe”, la care s-a condamnat singur pe blogul […]
Post a Comment