Timpul, de fapt, nu există:
Trecutul e doar amintire,
prezentul doar aşteptare,
şi viitorul doar dorinţă.
Unul dintre pigmeii pe care tot vreau să-i ignor (dar nu prea reuşesc – curiozitate bolnăvicioasă), ne împărtăşeşte pe facebook profundele sale cugetări, de data aceasta despre timp:
Aflu că ieri a fost ziua bucuriei şi azi a poeziei. Are şi lumea seculară sinaxarul ei. Timpul desacralizat se ruşinează de goliciunea lui şi se drapează cum poate.
Aha. Lăsând la o parte stupiditatea de necontestat a acestor „Zile Internaţionale” ale „lumii seculare”, hai totuşi să vedem ce face, în aceeaşi perioadă, timpul „sacralizat”, cel puţin în versiunea ortodoxiei româneşti. Aflu, consultând calendarul, că în zilele pomenite mai sus trebuia să postesc şi nu mi-a atras nimeni atenţia. În afară de asta, aş fi foarte curios să aflu ce ar fi avut de mărturisit Nichita şi Iacob:
20 M Sf. Cuv. Mc. ucişi în M-rea Sf. Sava cel Sfinţit; Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul (Post)
21 M Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul; Sf. Ier. Toma; Sf. Cuv. Serapion (Denia Canonului cel Mare) (Post)
Timpul sacralizat ortodox nu se ruşinează de nimic şi-şi pavează tina în care se bălăceşte cu sfinţi falşi şi moaşte false, importate probabil din China.
Poate, cândva, în viitorul „sacralizat”, calendarul ortodox îi va pomeni şi pe Sf. ÎPS(rez.) Daniel Turnătorul şi pe Sf. Curv. Cristian Gură De Aur. Să sperăm însă că asta se va întâmpla abia în Ziua De Apoi, astfel încât lui Adrian Papahagi să-i poată fi întărită şi mai mult convingerea sa de „pesimist antropologic şi optimist escatologic”. Aleluia.
One Comment