De curând, am fost din nou forţat să reflectez asupra misoginiei, a imaginii femeii în societate şi a situaţiei în care se află emanciparea femeii la noi în ţară, printr-o imagine găsită pe site-ul Şi noi suntem familie. Această imagine mi-a trezit amintirea unei cărţi în limba germană pe care am descoperit-o acum vreo zece ani întâmplător într-un anticariat din Cluj. Hai să le pun una lângă alta, ca să vedeţi că asociaţia de idei nu este chiar trasă de păr: prima imagine (un pic modificată) ne redă intenţia cuiva de a-l explica pe Dumnezeu „pe înţelesul unei femei“, iar a doua (tot un pic modificată) reflectă încercarea, nu mai puţin temerară, de a explica femeia însăşi. (Pe înţelesul bărbaţilor, bineînţeles, pentru că femeile oricum nu prea înţeleg nimic.)
Pentru ca lucrurile să fie e cât se poate de clare, vă dau un citat din cartea lui Bogumil Goltz, scrisă cam prin 1860 şi reeditată în 1904:
„Muierea înclină, prin slăbiciunea sa, prin poziţia sa subordonată şi prin natura sa pasivă, la prefăcătorie şi viclenie, ei îi lipseşte entuziasmul pentru adevăr care îi caracterizează pe bărbaţii educaţi“
Noi bărbaţii, care ne simţim deranjaţi de excesele feministe care însoţesc câteodată mişcarea de emancipare a femeii, ar trebui să reflectăm un pic asupra mecanismelor care au dus la apariţia feminismului. Simplul fapt că emanciparea femeii mai este (în secolul XXI!) chiar şi în cele mai avansate societăţi, încă în curs de desfăşurare, ne pune pe noi, cei care deţinem puterea şi ne agăţăm de ea, într-o lumină nu prea măgulitoare.
Hai să vedem care sunt câteva din profeţiile (care se îndeplinesc singure) făcute de bărbaţi de-a lungul istoriei pentru a-şi justifica poziţia privilegiată în societate. Veţi remarca uşor faptul că nu mă refer la bârfa de cârciumă a unor necunoscuţi, ci la opiniile unor gânditori consacraţi…
Democrit:
“Muierea este mult mai ispitită decât bărbatul să născocească răutăţi”
“Muierea nu trebuie să exerseze discursul, pentru că asta ar fi cumplit”
Cato cel Bătrân:
“În momentul în care vor începe să fie egale cu voi, vor deveni stăpânii voştri”
Sfântul Ambrozie al Milanului:
“Femeia trebuie să-şi acopere capul, pentru că ea nu este chipul lui Dumnezeu”
Erasmus din Rotterdam:
“Aşa cum şaua nu se potriveşte cu boul, aşa nu se potriveşte educaţia cu femeia”
Samuel Butler:
“Femeia cucerită prin poezie e doar o masă pentru a scrie”
“Sufletul femeilor este atât de mărunt, încât unii consideră că nici nu există”
Georg Wilhelm Friedrich Hegel:
“Dacă în fruntea guvernului sunt femei, statul este în pericol, pentru că ele nu acţionează după interesul general, ci după înclinaţia şi părerea întâmplătoare“
Heinrich von Kleist:
„Nesocotinţă, tu guvernezi lumea, şi reşedinţa ta este frumoasa gură a femeii“
Friedrich Nietzsche:
“Mergi la femei? Nu uita biciul“
„Muierea a fost a doua greşeală a lui Dumnezeu [ ] – asta ştie orice preot”
“Emanciparea femeii – asta este ura instinctivă a muierii nereuşite, adică sterpe, împotriva celei reuşite”
Karl Kraus:
„Femeile filantroape sunt adesea cele care nu au nimic altceva de oferit”
Johann Nepomuk Nestroy:
“Muierile vorbesc prea mult abia când sunt bătrâne. Cât sunt tinere, ne trec sub tăcere prea multe”
H.L. Mencken:
“Misogin — Un bărbat care urăşte femeile la fel de mult cum se urăsc ele între ele”
Post a Comment