Pentru că tot veni vorba de câini, am dezgropat o povestioară mai veche care relatează (în proză, bineînţeles, eu fiind o persoană eminamente prozaică) o întâmplare petrecută într-un sat din Germania şi are (printre altele) tocmai acest subiect.
O tempora, o mores!
Azi am mers, ca de obicei duminica, cu câinii pe coclauri. După ce micuţii Ricky şi Susi au speriat de moarte un cal (sărmanul animal a chiar clipit din ochi de nervozitate), i-am luat pentru mai multă siguranţă iar în lesă. Asta s-a petrecut cu nicio secundă prea devreme, deoarece din spatele unei stive mari de lemne a apărut dintr-o dată o pereche cu un căţel micuţ. Care era într-adevăr micuţ şi caraghios, căţelul, nu mai mare decât o pisică, dotat cu blană albă şi scurtă, ochi exoftalmici şi trişti, urechi de liliac precum şi cu o coadă de şobolan. Micuţii voiau, bineînţeles, să se joace cu el, în timp ce Bonny rămăsese indiferentă, deoarece nu considera ceva atât de mic drept un pericol. Puteam cu greu să ţin în frâu forţa de 35 kc (kilocâine) a micuţilor, care trăgeau ca nebunii. Am aflat că el (căţelul mic şi alb) are o proteză de şold şi nu are voie să se joace cu alţi câini, deoarece asta ar putea să se deterioreze. Le-am tras pe bestiile mele înapoi, am dorit o zi bună şi am mers mai departe.
„La ăsta s-ar putea deteriora încă o droaie, dacă micuţii mei s-ar juca cu el” am gândit. Ce naiba îi face pe oameni să crească astfel de rase de câini, care abia pot supravieţui?
Preocupat cu astfel de gânduri, am ajuns din nou în sat. Pe ceealaltă parte a străzii mi-au ieşit în întâmpinare trei fete, cam între 13 şi 16, mai exact nu poţi ghici asta în ziua de azi.
„Drăguţi câini” spuse prima. „Mhm” spuse a doua. A treia nu spuse chiar nimic, doar scuipă.
N-am văzut în viaţa mea o fată care scuipă. Niciodată. Poate că a fost „doar” gumă de mestecat, un sâmbure de lămâie sau un dinte căzut, n-aveam nici un chef să cercetez asta. Părea în orice caz de-a dreptul profesional.
![Amy Winehouse-Back To Black [Front]](https://paulmelian.de/blog/wp-content/gallery/muzica-1/Amy-Winehouse-Back-To-Black-Front.jpg)
2 Comments
Oameni si oameni.
Mie-mi plac micutii chihuahua. 🙂 Minge l-ar fi facut catelusii tai. 🙂
Povestirea mi-a amintit o faza cu Boby, un boxer pe care l-am gasit. Intr-o seara a intalnit un mititel (metis de chihuahua cu ceva mai mare) si acela a venit fuga sa se joace – nu l-am lasat pe Boby, stiind ca-l da prin apa pe micut (plouase). Dna care era cu micutul mi-a zis sa-l las, poate se satura al ei sa mai alerge la caini mari. Si l-am lasat. Boby il rostogolea (cred ca-si controla, totusi, forta), se ducea de-a berbeleacu’ si iar venea in fuga si tot asa! Ne-am distrat vreo 5 minute – cel mic nu se lasa deloc! 🙂 In final l-am prins pe Boby inapoi in lesa – daca era dupa ei stateam acolo pana cadeau lati de atata joaca.
Cam la toţi câinii de rasă pură apar fenomene de degenerare mai mult sau mai puţin grave, cred că Chihuahua sunt afectaţi foarte des. Cam despre asta ar fi vorba.
Post a Comment