România profundă

Citind un articol sub semnătura lui George Arun, apărut înainte de ultimele alegeri pe pagina DW, eşti tentat să consideri citatul de mai jos drept o profeţie înţeleaptă:

Vom fi din nou la mîna „României profunde“. La mîna primarilor și a preoților, cei mai eficienți agenți electorali mai ales în situațiile de criză cum este aceasta prin care trecem. Asistații social care depind de primari laolaltă cu sfeștaniile din casă-n casă ale preoților vor decide noua organigramă a parlamentului.

Dacă mai citeşti puţin prin text, te lămureşti însă repede, nici domnia sa nu are acces la adevărul absolut, ba chiar o ia uneori de-a binelea pe arătură:

Implicarea românilor din afară în proiectarea destinului României către Europa a influențat de atunci semnificativ toate scrutinurile electorale. Cei patru milioane de români din Spania, Italia, Anglia, Germania, în general din toate țările occidentale, au învățat, unii de bună voie iar alții obligați de normele civilizației, constituția democrației. Sigur că există și aici români care nu se „acomodează“ cu valorile occidentale, încercînd să poarte cu ei valiza burdușită cu non-valorile de acasă. Dar cei mai mulți au învățat sau învață din mers legile democrației.

Hai să reţinem, pentru o viitoare procesare, termenul de „România profundă”. Îl vom întâlni din ce în ce mai des, chiar dacă uneori într-o formă uşor modificată, în care sărmanei noastre ţărişoare i se acordă cele mai variate epitete. Secretă, autentică, subterană, străbună, ascunsă, eternă, străveche şamd. Poate merită să încercăm să înţelegem fenomenul.