Skip to content

Mondfinsternis / Eclipsă de lună

Da ich im Moment wenig Zeit habe, etwas Neues zu schreiben, habe ich wieder eine ältere Geschichte ausgegraben.

Mondfinsternis
Kurz nach acht Uhr morgens klingelte es. Ich guckte durchs Fenster. Am Tor war schon wieder dieser Knirps auf dem Fahrrad, der einem Löcher in den Bauch fragt. Er hielt sich mit der rechten Hand am Tor fest und übte mit seinem Mountainbike Standsprünge. Was zum Teufel treibt er so früh auf der Straße? Es sind doch Schulferien.
Ich war schon fertig angezogen, also schnappte ich mir die Aktentasche und lief raus zum Tor.
“Was ist? Warum klingelst du?”
“Habe ich geklingelt? Ich wollte mir nur die Klingelbeschriftung anschauen. Habt ihr einen Hund?”
Das hatte er mich bisher mindestens hundertmal gefragt, wobei in der Hälfte der Fälle der Hund sogar anwesend war. Und außerdem prangerte ein Schild “Come in and make my day!” mit dem Bild eines Schäferhundes am Tor. Bevor ich antworten konnte, kam die nächste Frage:
“Weißt du, wie eine Mondfinsternis entstehen tut? Ich weiß es! Wir haben das nämlich in der Schule gelernt.” Das war wenigstens ein aktuelles Thema.
“Ja, das tue ich wissen, ich habe nämlich auch mal eine Schule besucht. Jetzt lass bitte das Tor los, ich will gleich wegfahren.”
“Sonne, Erde und Mond sind auf einer Linie!” erklärte er mir stolz. “Genau in dieser Reihenfolge! Und die Erde wirft einen Schatten auf den Mond!”
“Das macht sie auch bei Neumond” sagte ich* unvorsichtigerweise. Jetzt hatte er mich.
“Was glaubst du, gäbe es eine Mondfinsternis auch ohne Sonne?”
“Aber ja doch. Das wäre die ultimative Mondfinsternis. Absolut total und ewig.”
“Warum ist aber der Mond doch zu sehen, auch bei einer totalen Mondfinsternis?”
“Bisschen Licht gelangt doch zum Mond. Das kommt durch die Lichtstreuung in der Erdatmosphäre. Daher auch die rötliche Farbe, wie bei einem Sonnenuntergang auch.”
“Wie beim Regenbogen?”
“Ja, ähnlich.”
Hier wurde ich von einem anderen Rad fahrenden Knirps gerettet, der mit hoher Geschwindigkeit vorbeiflitzte, indem er die ganze Straßenbreite von Bürgersteig zu Bürgersteig für seine Schlangenlinien benutzte.
“Das ist der Fabian! Ich muss ihn unbedingt was fragen!” sagte der erste Knirps und stand vom Sattel auf, um besser anfahren zu können.
Ich machte das Tor auf und fuhr mein Auto auf die Straße. Als ich das Tor wieder schloss, war der Knirps wieder da.
“Ich habe ihn verpasst” stellte er ohne besondere Reue fest. Er konnte offensichtlich mit Enttäuschungen sehr gut umgehen. Ich hatte mich in der Zwischenzeit schon mit einem Bein ins Auto gerettet.
“Tschüß!”
“Tschüß!”
Im Rückspiegel konnte ich noch sehen, wie er wieder klingelte. Die Schulferien gaben allen Grund zu der Annahme, dass außer dem Hund auch noch die Kinder zu Hause waren.

* Das war, unter uns gesagt, nicht nur unvorsichtig, sondern auch falsch, wie ich das später festgestellt habe…

===

Deoarece deocamdată nu prea mai am timp să scriu, am dezgropat din nou o povestioară mai veche.

Eclipsă de lună
Un pic după ora opt dimineaţa sună. M-am uitat pe fereastră. La poartă era din nou puştiul cu bicicleta, care îţi pune întrebări până te ameţeşte. Se ţinea cu mâna dreaptă de poartă şi exersa cu al său mountainbike salturi pe loc. Ce naiba face atât de devreme pe stradă? Doar şcolile au vacanţă.
Eram deja gata îmbrăcat, aşa că mi-am înşfăcat geanta şi am mers la poartă.
„Ce este? De ce suni?”
„Am sunat? Voiam doar să citesc ce scrie pe sonerie. Aveţi un câine?”
Asta mă întrebase deja de cel puţin o sută de ori, în jumătatea cazurilor chiar când câinele era de faţă. În afară de asta, pe poartă îţi sărea în ochi o plăcuţă cu afişul: Come in and make my day!, care avea pe el şi poza unui câine lup. Înainte de a putea eu răspunde, veni întrebarea următoare:
„Ştii cum se face de apare eclipsa de lună? Eu ştiu! Şi anume am învăţat asta la şcoală.” Asta era măcar un subiect actual.
„Se face că ştiu. Şi anume am fost şi eu odată la şcoală. Acuma lasă poarta, vreau să plec imediat cu maşina.”
„Soarele, pământul şi luna sunt pe o linie!” îmi explică el mândru. „Fix în ordinea asta! Şi pământul aruncă o umbră pe lună!”
„Asta face şi la lună nouă” am spus eu imprudent*. Acum eram la cheremul său.
„Ce crezi, ar exista eclipsă de lună şi fără soare?”
„Sigur că da, asta ar fi eclipsa de lună ultimă. Absolut totală şi definitivă.”
„Da de ce se vede un pic luna, chiar şi la eclipsa totală?”
„Un pic de lumină ajunge totuşi la lună, din cauza dispersiei în atmosfera pământului. De-aia şi culoarea roşiatică, la fel ca la apusul soarelui.”
„Ca la curcubeu?”
„Da, cam la fel.”
Aici am fost salvat de către un alt puşti biciclist, care trecu ca fulgerul în mare viteză pe lângă noi, folosind toată lăţimea străzii, de la trotuar la trotuar, pentru traiectoria sa şerpuită.
„Ăsta-i Fabian! Trebuie neapărat să-l întreb ceva!” spuse primul puşti şi se ridică din şa ca să demareze cât mai repede.
Am deschis poarta şi am scos maşina în stradă. Pe când închideam poarta, puştiul era din nou prezent.
„L-am pierdut” constată el fără vreun regret deosebit. După cum se părea, putea să ia foarte uşor dezamăgirile.
Eu mă salvasem deja cu un picior în maşină.
„Salut!”
„Salut!”
În oglinda retrovizoare am putut să văd cum sună din nou. Vacanţa era un motiv întemeiat pentru presupunerea că în afară de câine mai erau şi copii acasă.

*Asta a fost, între noi fie vorba, nu numai imprudent, ci şi eronat, după cu m-am lămurit eu mai târziu…

Precizare necesară

Pentru un popor care mai crede încă faptul că liliecii sunt şoareci care au mâncat nafură, această clarificare a fost un lucru foarte important:

Termoscanarea e făcută de la distanță printr-un scaner care îți vede temperatura, nu scrie numele tău, nu-ți ia datele, nu-ți ia CNP-ul de pe frunte. Nici măcar nu știe cum te numești, îți ia temperatura. Dacă temperatura este peste un anumit nivel atunci se ajunge la a nu-ți permite să intri și să îți recomande să ajungi la un medic să fii consultat. Regula e regulă. Dacă nu ia temperatura la intrare, e posibil să fie amendat

Am mai putea adăuga, pentru a fi exhaustivi, că termoscannerul nu-ţi poate citi nici gândurile…
Trebuie însă să menţionăm, cu toate acestea, existenţa unui pericol real care rezultă din folosirea acestui instrument. Mulţi dintre cei care îl mânuiesc la intrarea în spaţiile închise din magazine, par să fie convinşi că o aparatură medicală nu poate să transmită virusul, astfel încât ţi-l aplică direct pe piele.
În aceeaşi ordine de idei, nici ÎPS (Înalt Prea Slinosul) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu crede că te poţi infecta prin folosirea la împărtăşanie a aceleiaşi linguriţe la toţi enoriaşii.
Lucrurile sunt, în opinia Arhiepiscopiei Tomisului, deosebit de clare, deoarece „Biserica nu este unitate de alimentație publică, ci instituție de cult”:

Împărtășania nu este mâncare și băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viața veșnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim. Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu și alimentele firești, iar împărtășania și dăruirea ei credincioșilor este atributul exclusiv al Bisericii.

Dar ce ne putem aştepta de la o Biserisă, ai cărei preoţi încă mai acceptă uneori plata pentru slujbe religioase destinate blestemului unor persoane?
Aleluia!

PS
Am renunţat să mai ilustrez articolul de mai sus cu poze, deoarece nu vreau să mi se întoarcă stomacul pe dos.

Chestii canine (2)

Dacă tot am început să scriu aici despre câini, am mai dezgropat o poveste despre o întâmplare adevărată cu Ricky şi Susi, petrecută în urmă cu vreo 15 ani pe terenul unei asociaţii de sport canin din Germania. (Cei care trag eventual concluzia că „problema rasială” este mai gravă în Germania decât în România, n-au decât să se informeze un pic în sala de aşteptare a unui medic veterinar de la noi.)

Sport canin
„Da ăsta ce rasă o mai fi? Că Golden Retriever nu-i. Metis, aşa-i?” Asta mă întrebă noul venit duminica trecută, în timp ce agăţa lesa unui Beagle de stâlpul de lângă mine. Cu întrebarea asta se referea la Susi, care stătea culcată în linişte şi-l examina pe Beagle cu mult interes.
„Ea este o ‘Javră Transilvană*’ de rasă pură” am spus eu plin de mândrie. „La fel ca cel de acolo.” Am arătat spre Ricky, care era legat la stâlpul învecinat şi mârâia uşor.
„Cum, şi el? Păi sunt total diferiţi!”
„Nu-i nicio mirare. Asta este o rasă de mare diversitate, cu multe subdiviziuni. Ei sunt chiar fraţi.”
Dintr-o dată, universul său canin fu în mod vizibil cuprins de dezordine.
„Dintr-o gestaţie” am insistat. „Se poate totuşi să aibă taţi diferiţi şi să fie doar pe jumătate fraţi.”
Asta i-a umplut paharul.
„Vreţi să mă luaţi peste picior? Cine a mai auzit aşa ceva?”
„Întrebaţi-l pe Emil, dacă nu credeţi. O femelă în călduri se împerechează în libertate uneori cu mai mulţi masculi.”
„Păi asta ştiam” minţi el. „Dar unul dintre ei se impune!”
„Nu neapărat. Ovulaţia nu are loc concomitent la toate ovulele” l-am lămurit eu.
„În libertate? Fiecare cu fiecare? Şi asta se zice că e o rasă?” mormăi el fără convingere. Nu mai îndrăznea, evident, să mă întrebe direct.
„De ce nu? Dacă nu există, cât vezi cu ochii, numai rasa asta, atunci nu există nici pericolul de contaminare cu gene străine, nu-i aşa?”
A capitulat. Mai târziu l-am văzut discutând mai multă vreme cu antrenorul nostru de câini Emil. Este posibil ca după această convorbire să fi dezvoltat o adevărată aversiune împotriva ‘Javrei Transilvane’, care probabil – cu morala ei cam uşuratică – nu era o companie potrivită pentru un Beagle de rasă pură. Asta ar putea duce chiar la alegerea unei alte asociaţii de sport canin, unde problema rasială este tratată cu mai multă stricteţe decât aici. Dacă o să-l primească împreună cu al său Beagle, rămâne însă de văzut.

Beagle

* În original: transylvanische ‘Javra’

Poftim?

AGERPRES:
Coronavirus:Numărul zilnic al noilor decese în Italia coboară sub 100 pentru prima dată după 9 martie.

Chestii canine

Pentru că tot veni vorba de câini, am dezgropat o povestioară mai veche care relatează (în proză, bineînţeles, eu fiind o persoană eminamente prozaică) o întâmplare petrecută într-un sat din Germania şi are (printre altele) tocmai acest subiect.

O tempora, o mores!
Azi am mers, ca de obicei duminica, cu câinii pe coclauri. După ce micuţii Ricky şi Susi au speriat de moarte un cal (sărmanul animal a chiar clipit din ochi de nervozitate), i-am luat pentru mai multă siguranţă iar în lesă. Asta s-a petrecut cu nicio secundă prea devreme, deoarece din spatele unei stive mari de lemne a apărut dintr-o dată o pereche cu un căţel micuţ. Care era într-adevăr micuţ şi caraghios, căţelul, nu mai mare decât o pisică, dotat cu blană albă şi scurtă, ochi exoftalmici şi trişti, urechi de liliac precum şi cu o coadă de şobolan. Micuţii voiau, bineînţeles, să se joace cu el, în timp ce Bonny rămăsese indiferentă, deoarece nu considera ceva atât de mic drept un pericol. Puteam cu greu să ţin în frâu forţa de 35 kc (kilocâine) a micuţilor, care trăgeau ca nebunii. Am aflat că el (căţelul mic şi alb) are o proteză de şold şi nu are voie să se joace cu alţi câini, deoarece asta ar putea să se deterioreze. Le-am tras pe bestiile mele înapoi, am dorit o zi bună şi am mers mai departe.
„La ăsta s-ar putea deteriora încă o droaie, dacă micuţii mei s-ar juca cu el” am gândit. Ce naiba îi face pe oameni să crească astfel de rase de câini, care abia pot supravieţui?
Preocupat cu astfel de gânduri, am ajuns din nou în sat. Pe ceealaltă parte a străzii mi-au ieşit în întâmpinare trei fete, cam între 13 şi 16, mai exact nu poţi ghici asta în ziua de azi.
„Drăguţi câini” spuse prima. „Mhm” spuse a doua. A treia nu spuse chiar nimic, doar scuipă.
N-am văzut în viaţa mea o fată care scuipă. Niciodată. Poate că a fost „doar” gumă de mestecat, un sâmbure de lămâie sau un dinte căzut, n-aveam nici un chef să cercetez asta. Părea în orice caz de-a dreptul profesional.

Faschistoid / Fascistoid

Hier einige Überlegungen von Omar Ahmad, die mit Begeisterung von Dragos Paul Aligica und ILD übernommen wurden. Die Stimmen, die jede Maßnahme zur Pandemiebekämpfung ablehnen, welche Einschränkungen der persönlichen Freiheit voraussetzt, werden immer lauter. Herdenimmunisierung? Nehmen wir tausendfachen Tod in Kauf, um das uneingeschränkte Recht auf Bewegungsfreiheit und Datenschutz zu wahren? Wie kann man nur den freiwilligen Tod der Freiheits- und Demokratiekämpfer mit dem durch Unterlassung und Frivolität provozierten Tod der Schwachen? Eine Demokratie, die sich nur so retten kann, kann mir gestohlen bleiben, denn das riecht schon nach Euthanasie.

===

Iată câteva consideraţii ale lui Omar Ahmad, care au fost preluate cu entuziasm de către Dragoş Paul Aligică şi de ÎLD. Vocile care refuză orice măsură de combatere a pandemiei care îngrădeşte drepturile individuale, devin din ce în ce mai sonore. Imunizare în grup? Adică să acceptăm tacit mii de morţi, numai pentru a ne salva libertatea de mişcare şi protecţia datelor personale fără îngrădiri? Cum poţi să compari moartea asumată a luptătorilor pentru libertate şi democraţie cu moartea celor slabi indusă printr-un comportament asocial şi frivol? Refuz să accept o democraţie care nu se poate salva decât prin astfel de metode care miros a eutanasie.

Omar Ahmad
13. Mai um 06:17 ·
All across the world, there are politicians with very negative agendas who probably regard the coronavirus as a great way of consolidating and personalizing power in themselves. The health emergency allows them to invoke emergency powers and to suspend oversight and rule of law; while the contact tracing apps allow them to subversively introduce a police state.
The coronavirus is presenting us with many tradeoffs, such as lives vs. livelihoods. When you decide on your position, please remember that hundreds of years of political development and human rights are at risk due to opportunistic politicians.
You may disagree with the herd immunity policy because you think that the cost (in terms of lives lost) is too high. However, remember that some people who are in favor of it are asking the current generation to make a sacrifice so that the next one can continue to enjoy the political freedoms that many died for. It’s not just about asking old people to die so that the Dow Jones can rise a few points.

În întreaga lume există politicieni cu agende foarte negative, care consideră coronavirusul o modalitate excelentă de consolidare și personalizare a puterii lor. Starea de criza in sănătate le permite să invoce puteri de urgență și să suspende statul de drept; în timp ce aplicațiile IT de urmărire a contactelor le permit să introducă pe usa din dos un stat polițienesc.
Coronavirusul ne pune in fata unor decizii si dileme grele cum ar fi cea intre salvarea de vieți și asigurarea economica a mijloacelor de trai. Când decideți poziția dvs., vă rugăm să vă amintiți că sute de ani de dezvoltare politică și drepturile omului sunt în pericol din cauza politicienilor oportuniști.
S-ar putea să nu fiți de acord cu politica de imunizare in turma, deoarece credeți că are un cost (în ceea ce privește viețile pierdute) care este prea mare. Cu toate acestea, amintiți-vă că multi dintre cei care sunt în favoarea acesteia cer generației actuale să ia in considerare toate riscurile si costurile necesare, pentru ca următoarea generatie să poată continua să se bucure de libertățile politice pentru care mulți au murit in trecut.
Asadar nu este vorba doar de a cere bătrânilor să moară, astfel încât Dow Jones să poată ridica câteva puncte…. Este despre ceva mult mai important…

Vorschlag / Propunere

Politik ist eine Kunst. Die Gesellschaft wäre gut beraten, Politiker genauso schlecht zu bezahlen wie Künstler oder Dichter. Dann hätten wir nur die richtigen Leute am Werk.

===

Politica este o artă. Societatea ar face bine dacă i-ar plăti pe politicieni la fel de prost ca pe artişti sau pe poeţi. Atunci ar rămâne în acţiune doar cei care merită.

Carl Spitzweg – Der arme Poet

Erinnerung / Amintire (3)

In den Siebzigern bin ich in Bonn für einige Zeit in eine kosmopolitische Gesellschaft geraten, das war so eine Art intellektuell angehauchter Kochklub. Die Gastgeberin war Sekretärin im Auswärtigen Amt, wählte grün und war die geheime Geliebte eines hohen CDU Parteifunktionärs. Der heutige Koch war der Libanese Abdel Nour, ein Botschaftsangehöriger, Kulturattaché oder so was. Das Essen schmeckte göttlich, der Wein auch.
Mein Freund Riess, ein Siebenbürger Sachse aus Kronstadt, dem ich die Einladung und die Bekanntschaften zu verdanken hatte, stand zwischen zwei Gängen auf und erklärte, er ginge kurz weg, seine Dulcinea anzurufen. Damit war seine Frau gemeint, die zuhause bleiben musste, weil das eine Kind krank war.
„Wie kannst Du nur von Deiner Frau so reden? Dulcinea ist doch ein Bauerntrampel!” entrüstete sich meine Tischnachbarin, eine zickige Blondine, deren Nase genauso lang und scharf war wie ein Eispickel. Sie war irgendetwas in Richtung Journalistin oder Pressereferentin, jedenfalls hatte sie eine philologische Ausbildung, die sie ausgiebig öffentlich auslebte.
Mein Freund holte tief Luft und sagte dann in einem zuckersüßen Ton:
„Du weißt doch als Philologin am besten, man kann ein Wort auch im übertragenen Sinn verwenden. Und außerdem, ich habe doch jedem hier reichlich Gelegenheit geboten, mich und auch meine Frau kennenzulernen. Warum sollte mich jemand überhaupt missverstehen? Ich meine, außer Dir, natürlich.” Kein Anwalt lässt die Gelegenheit für einen höflichen Seitenhieb aus.
Hier versuchte der kahle polnische Komponist mit einem „Ähem. Was ich noch sagen wollte…” das Thema zu wechseln. Vergeblich.
„Das sind doch Ausflüchte. Ihr Männer redet hinter vorgehaltener Hand immer abfällig über eure Frauen. Aber nie in ihrem Beisein, dazu seid ihr zu feige.”
„Da ist was dran. Ihr Frauen seid viel mutiger. Meine z.B. nennt mich Häschen, auch wenn ich dabei bin. Was meinst Du, ist das positiv oder negativ zu werten? Sollte ich mir deswegen vielleicht Sorgen machen?”
„Ich glaube, da fragst Du lieber mich. Ich bin Biologe” mischte ich mich ein. Dabei bin ich, unter uns gesagt, Chemiker.
Der Streit war nun – bis auf ein paar giftige Blicke – abgewendet. Ich konnte mich für diese diplomatische Meisterleistung beglückwünschen. Und auch dafür, dass ich damit die Versuche der Gastgeberin, mich mit der Dame zu verkuppeln, wohl endgültig vereitelt hatte: Sie bevorzugte offensichtlich Geisteswissenschaftler.

===

În anii ’70 am nimerit pentru o vreme la Bonn într-o societate cosmopolită, un fel de club de bucătari amatori cu spoială intelectuală. Amfitrioana era secretară la Ministerul German de Externe, vota cu verzii şi era iubita secretă a unui înalt funcţionar din partidul CDU. Bucătarul zilei era libanezul Abdel Nour, angajat al ambasadei, ataşat cultural sau ceva de genul ăsta. Mâncarea avea, ca şi vinul, un gust dumnezeiesc.
Prietenul meu Riess, un sas din Braşov, căruia îi datoram şi invitaţia şi cunoştinţele, se ridică de la masă între două feluri şi declară că se retrage pentru scurt timp, ca s-o sune pe a sa Dulcinee. Se referea la soţia sa, care trebuise să rămână acasă, deoarece unul dintre copii era bolnav.
„Cum poţi să vorbeşti aşa despre soţia ta? Păi Dulcineea este o ţoapă!” se scandaliză vecina mea de la masă, o blondină arţăgoasă, care avea un nas la fel de lung şi de ascuţit ca o daltă de spart gheaţa. Era ceva de genul jurnalistă sau consilieră de presă, în orice caz avea studii filologice, lucru pe care îl trăia şi în public din plin.
Prietenul meu trase adânc aer în piept şi spuse apoi pe un ton mieros:
„Tu ar trebui, ca filolog, să ştii mai bine decât oricine că poţi folosi un cuvânt şi în sens figurat. Înafară de asta, cred că am dat tuturor celor de aici destule ocazii să ne cunoască, atât pe mine, cât şi pe soţia mea. Cum poate să mă înţeleagă cineva greşit? Vreau să zic, înafară de tine, bineînţeles.” Un avocat nu scapă nicio ocazie pentru a plasa o obrăznicie politicoasă.
Aici, compozitorul polonez chel, făcu cu un „Hm! Ce mai voiam eu să spun…” încercarea de a schimba subiectul. Degeaba.
„Ăstea sunt doar subterfugii. Voi bărbaţii vorbiţi pe ascuns întotdeauna cu dispreţ despre soţiile voastre. Dar niciodată când ele sunt de faţă, pentru asta sunteţi prea laşi.”
„Asta cam aşa e. Voi femeile sunteţi mult mai curajoase. Soţia mea, de exemplu, mă numeşte ‘iepuraş’ şi când sunt eu de faţă. Crezi că ar trebui să iau asta ca pe un semn bun, sau rău? Oare ar trebui să-mi fac griji?”
„Cred că mai bine mă întrebi pe mine. Sunt biolog” m-am amestecat eu. Dar eu sunt, între noi fie vorba, chimist.
Din acest moment, cearta a fost – cu excepţia câtorva priviri otrăvite – aplanată. Puteam să mă felicit pentru această realizare diplomatică de excepţie. Pe deasupra şi pentru faptul că prin asta zădărnicisem definitiv încercările gazdei de a mă cupla cu tipa: ea prefera, evident, intelectualii umanişti.

Trick / Truc

Du kannst dem eigenen Ich mehr Gewicht verleihen, indem du von dir selbst in der dritten Person redest: ihr seid ja schon zu zweit.

===

Poţi să conferi propriului eu mai multă pondere dacă vorbeşti despre tine la persoana a treia, sunteţi deja în doi.

 

Weltregierung? / Guvern mondial?

Mehrere katholische Bischöfe, unter ihnen auch der deutsche Kardinal Gerhard Ludwig Müller, haben ein mehrsprachiges Schreiben veröffentlicht, in dem sie die Maßnahmen zur Koronaeindämmung als überzogen hinstellen und sogar explizit und unverblümt auf eine Verschwörungtheorie zurückgreifen, die „die Schaffung einer Weltregierung” unterstellt. Das ist noch ein Beweis für das Vorhandensein reaktionärer Kräfte in der Katholischen Kirche, als hätten die bereits bekannten Beweise nicht längst gereicht… Jesus sollte die Pharisäer erneut belehren.
Zum Glück ist diese Behauptung so bescheuert, dass der Schuß wohl nach hinten losgeht.

===

Mai mulţi episcopi catolici, printre care şi cardinalul german Gerhard Ludwig Müller, au publicat un text în mai multe limbi, în care califică măsurile pentru combaterea pandemiei drept exagerate şi chiar adoptă explicit şi fără jenă o teorie conspirativă, care insinuează „Instalarea unui Guvern Mondial”. Aceasta constituie încă o dovadă pentru prezenţa unor forţe reacţionare în cadrul Bisericii Catolice, de parcă dovezile deja existente n-ar fi fost de ajuns… Isus ar trebui să-i mustre din nou pe farisei.
Din fericire, această afirmaţie este atât de trasă de păr, încât va avea probabil tocmai efectul opus celui scontat.

 

Jesus belehrt die Pharisäer. Kleiner Holzschnitt um 1700: Anonymus

Jesus belehrt die Pharisäer. Kleiner Holzschnitt um 1700: Anonymus