Prietenii l-au avertizat.
„Te-ai gândit bine? Vezi că ajungi în lumea a treia. Nu vrei mai bine să-ţi petreci concediul în Spania, Grecia, sau chiar Turcia?“
El nu şi nu. Voia neapărat să viziteze rezervaţia naturală despre care citise că ar adăposti una dintre ultimele păduri virgine din Europa.
Astfel că se îmbarcă la Londra, având ca bagaj un rucsac măricel, burduşit cu tot dichisul, de la sac de dormit şi cort până la provizii, într-un avion al companiei Tabask şi ateriză, după vreo două ore şi jumătate, în capitala Bazakonya.
Despre calitatea serviciului oferit de către personalul de la bord nu putea să spună mare lucru, deoarece mare lucru nici nu se petrecuse. Nişte stewardese mai mult sau mai puţin bosumflate distribuiseră (acesta este cuvântul potrivit) la repezeală nişte tăviţe de plastic, care conţineau farfurii, tacâmuri şi gustări aşişderea, pe care le colectaseră (acesta este, şi aici, cuvântul potrivit) imediat după aceea, tot la repezeală, zorind parcă pasagerii să mânânce cât mai repede.
Anunţurile în limba engleză ale pilotului erau ininteligibile.
Aterizarea a avut loc fără incidente majore, cu toate că pista părea, după frânarea intensă şi zdruncinăturile puternice, nu numai foarte scurtă, dar şi plină de gropi.
La controlul paşapoartelor, ar fi putut jura, judecând după mutrele acre ale angajaţilor, că în fiecare gheretă atârnă undeva, ascuns vederii călătorilor, un afiş de genul “Nu fraternizaţi cu duşmanii!”
“Dacă ceva începe atât de prost, o să se termine cu bine” se consolă el.
===va urma===
2 Comments
asta asteptam de atata vreme, i knew that you can do this kind of work. next one, please.
Mulţumesc pentru apreciere. Urmarea vine în curând.
Post a Comment